Acasă, cu ochii în televizor şi cu gândul la 2035 - Opinii | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Opinii

Acasă, cu ochii în televizor şi cu gândul la 2035

02 August 2016 - 11:29 AM Opinii

Nimeni nu cred că ştie cât timp îşi va mai susţine Uniunea Europeană politicile de protecţie a mediului, de reducere a emisiilor, de reducere a cantităţilor de deşeuri generate, de ţinte de colectare sau de ţinte de reciclare. Cum nimeni nu ştie dacă vom mai vorbi în viitorul apropiat de o Uniune Europeană în condiţiile în care dezbinarea, naţionalismul, nesiguranţa, teama şi intoleranţa au înlocuit solidaritatea, unitatea, egalitatea, nediscriminarea, toleranţa, respectarea drepturilor cetăţeneşti, valori care au stat la baza Uniunii Europene.

Nu ştiu dacă pentru susţinerea politicilor de mediu Uniunea Europeană ne va mai pune la dispoziţie fonduri, dar sunt sigur că din aceleaşi raţiuni ne va amenda cu sute de mii de euro pe zi pentru neîndeplinirea obligaţiilor asumate de ţara noastră la aderare.

Mai mult ca niciodată ar trebui poate acum să ne apărăm interesele naţionale, să salvăm ce s-ar mai putea salva din ţara asta. Poate ar trebui ca acum Guvernul să vină spre industrie şi spre agricultură cu programe de sprijin, cu facilităţi şi cu scutiri de taxe şi impozite pentru a mai salva ce se poate din industria naţională, fiindcă aceasta este singura activitate care aduce venituri la buget, care susţine învăţământul, sănătatea şi pensiile, ea este singura care aduce plusvaloare, nu instituţiile de forţă ale statului, nu societatea civilă, nu ONG-urile şi nici aleşii poporului de ieri, de azi sau de mâine...

Din strategia de dezvoltare lansată de Guvern pentru anul 2035 lipseşte cred ceva esenţial. Am înţeles că se vor construi poduri, autostrăzi, hub-uri, poli de excelenţă, spitale, parcuri industriale, centuri ocolitoare, staţiuni balneare, zone metropolitane şi parcuri naturale, că totul va fi minunat în 2035. Nu am reuşit însă să găsesc în strategie şi cu ce bani, cu ce fonduri şi cu cine vrea să facă Guvernul toate aceste lucruri măreţe. Cu industria din România? Cu constructorii din România? Cu cei care nu mai sunt în stare să construiască un amărât de drum pe teren plat?

Cu o industrie unde fondurile europene sunt ca şi inexistente, unde pieţele de desfacere dispar de la o zi la alta, unde forţa de muncă cât de cât calificată a emigrat, iar produsele stau nevândute fiindcă ţara este foarte săracă, fiindcă oamenii nu-şi mai schimbă mobila, casa, frigiderul, televizorul sau maşina de spălat.

Sunt regiuni întregi în ţara asta care nu au apă potabilă, care nu au canalizare şi unde copiii se culcă nemâncaţi, înfometaţi, unde bătrânii nu au venituri, nu au asigurări de niciun fel, nu au bani de medicamente.

Sunt regiuni întregi unde tinerii nu îşi găsesc locuri de muncă, unde traiul de pe o zi pe alta este un chin.

Iar imaginile difuzate de posturile de televiziune cu vesela goană a orăşenilor spre mare sau spre munte în weekend nu reuşesc să acopere realitatea unei lumi diferite de cea de pe ecrane. Cei care ajung la mare sau la munte cu mâncarea în portbagaj şi cu băutura cumpărată din supermarket sunt foarte puţini faţă de marea masă a populaţiei. România stă acasă cu ochii în televizor, nu sărbătoreşte sfârşitul de săptămână la mare sau la munte. Este prea preocupată de ziua de mâine pentru a cheltui pe drumuri puţinul rămas din salarii şi din pensii.

Creşterea nivelului de trai al populaţiei ar trebui să fie scopul oricărei guvernări, nu câştigarea alegerilor, nu festivismul, băşcălia pe posturile de televiziune sau lupta cu celelate instituţii ale Statului. Sprijinirea industriei, a agriculturii, a economiei în general şi oprirea spolierii României de puţinele resurse care i-au mai rămas sunt ceea ce ar fi trebuit să găsim în Strategia de dezvoltare teritorială a României - Orizont 2035. Cât despre drumuri şi poduri nu pot decât să sper că se vor construi singure şi că va mai rămâne cineva pe aici prin anul 2035 ca să treacă măcar pe ele...

Matei Dumitru



Alte articole in rubrica Opinii

  • Nepăsarea în numele dezvoltării

    06 September 2019 - 11:19 AM

    În lumea în care trăim astăzi, profitul, goana după resurse, mineritul, extinderea suprafețelor agricole sunt elementele care guvernează relaț ...

  • Un oraș ca un simbol al neputinței naționale

    08 August 2019 - 02:29 PM

    Primarul Bucureștiului nu a fost decât rareori un om dedicat orașului. Cei care au fost cu adevărat primari ai Capitalei României se pot număra ...

  • Între datorie și nepăsare

    11 July 2019 - 12:14 PM

    Noi, toți cetățenii acestei țări, ne ducem viața încercând să ne achităm datoriile pe care le avem față de societatea din care facem parte ...

  • O opțiune, câțiva beneficiari

    11 June 2019 - 04:04 PM

    În scurt timp expiră termenul de șase luni acordat cu mărinimie de Ministerul Mediului autorităților publice locale pentru conformarea la cerin ...

  • O idee periculoasă

    11 June 2019 - 04:02 PM

    De la sfârșitul anului trecut, odată cu punerea în dezbatere publică a Ordonanței nr. 74/2018, toate organizațiile colectorilor și reciclatori ...

  • Strategii, dar pentru cine?

    09 April 2019 - 12:09 PM

    Strategiile din orice domeniu, în cazul fericit în care în România s-ar putea vorbi de așa ceva, se limitează la o perioadă de maximum 4 ani, d ...

  • Prețul nepăsării

    10 March 2019 - 11:43 AM

    Un amalgam de interese, de nepăsare și de incompetență a blocat punerea în funcțiune la timp a celor 32 de Sisteme de Management Integrat al De ...

  • Consultanță păguboasă

    11 February 2019 - 01:08 PM

    Anul trecut printr-o ordonanță de guvern a fost aruncat în aer tot sistemul de colectare a deșeurilor din România. S-a vorbit atunci de nevoia un ...

  • O barieră ce trebuie depăşită

    11 February 2019 - 01:06 PM

    Anul care este pe cale a se încheia a fost unul destul de confuz pentru cei care lucrează în domeniul gestionării deşeurilor. Că au fost produc ...

  • O întrebare

    11 February 2019 - 01:03 PM

    Se încheie alt an, un an în care incertitudinea în care au lucrat cei din domeniul deșeurilor a fost strâns legată de lipsa asumării unor deciz ...

  • Trezirea la realitate

    11 February 2019 - 01:00 PM

    Un val de inițiative, care de care mai ambițioase, se revarsă dinspre instituțiile europene către țările membre, chiar acum în preajma alegeri ...

  • O răspântie periculoasă

    10 October 2018 - 03:05 PM

    În ultimele luni ale acestui an Ministerul Mediului are niște decizii greu de luat, de a căror formă va depinde în mod esențial și iremediabil ...

  • Cum se scade o taxă

    06 September 2018 - 03:04 PM

    Tot ce se întâmplă în jurul nostru de ceva timp poartă amprenta improvizației, a nesiguranței. Parcă o entitate nehotărâtă și abulică ne ...

  • O ordonanță cu dedicație

    09 August 2018 - 12:45 PM

    Ca și cum toată legislația din domeniul deșeurilor nu era destul de stufoasă, Guvernul a venit cu o ordonanță de urgență care modifică unele ...

  • Responsabilitatea ca datorie

    10 July 2018 - 12:47 PM

    Uniunea Europeană a crescut de curând obiectivele de reciclare la deșeurile municipale, a redus drastic procentul de deșeuri municipale care mai p ...