Zece proceduri de infringement sau plata nepăsării - Opinii | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Opinii

Zece proceduri de infringement sau plata nepăsării

09 June 2017 - 08:39 AM Opinii

Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, cea mai importantă condiţionalitate ex-ante din domeniu, este un document de o importanţă majoră nu numai pentru tot ce înseamnă managementul deşeurilor în ţara noastră, ci şi pentru accesul în continuare al României la fondurile europene.

Deşi termenul limită pentru revizuirea şi adoptarea planului era, conform Directivei-cadru privind deșeurile, 12 decembrie 2013, abia acum, la mijlocul anului 2017, România a reuşit să pună în discuţie publică un prim draft al acestui document. Întârzierea adoptării şi implementării acestui plan va duce la pierderea fondurilor europene din Programul Operaţional Infrastructură Mare, care include dezvoltarea sistemelor de transport, protecţia mediului şi promovarea utilizării eficiente a resurselor, adaptarea la schimbările climatice, prevenirea şi gestionarea riscurilor, energie şi eficienţă energetică, sprijinirea tranziţiei către o economie cu emisii scăzute în toate domeniile. Programul operaţional prevede fonduri de aproximativ 10 miliarde de euro, o sumă imensă la care nicio ţară europeană nu poate renunţa.

Pentru nerealizarea acestui obiectiv asumat, Comisia Europeană a trimis deja România în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, cu menţiunea că a atenţionat ţara noastră în repetate rânduri cu privire la acest subiect. Ani de zile media, organizaţiile de preluare de responsabilitate, reprezentanţii industriei, ONG-urile şi alţii au semnalat Guvernului această problemă, dar indiferent cine a condus Executivul, politicieni sau tehnocraţi, totul a fost în zadar.

S-a ajuns ca în prezent doar pe problematica de mediu să fie declanşate împotriva României nu mai puţin de zece proceduri de infringement, o situaţie greu de rezolvat, cu toată graba de acum a Parlamentului, a ministerelor şi a instituţiilor subordonate.

Una dintre proceduri, poate cea mai greu de rezolvat, se referă la cele 68 de depozite de deşeuri neconforme, depozite ce trebuiau închise încă din data de 16 iulie 2009. Nu mai puţin de 28 de depozite municipale de deşeuri menajere sunt încă folosite, deşi ele prezintă riscuri pentru sănătatea populaţiei din Zlatna, Aleşd, Beiuş, Oradea, Braşov, Codlea, Făgăraş, Râşnov, Săcele, Zărneşti, Nehoiu, Herculane, Caransebeş, Reşiţa, Eforie, Medgidia, Motru, Novaci, Uricani, Hârlău, Drobeta Turnu Severin, Orşova, Vatra Dornei, Bârlad, Huşi şi Negreşti.

Alte 25 de depozite de deşeuri periculoase otrăvesc în continuare solul, aerul şi sursele de apă în Bacău, Bihor, Bistriţa Năsăud, Mureş, Buzău, Maramureş, Prahova, Sibiu şi Teleorman.
Şi dacă pentru depozitele municipale Uniunea Europeană a dat, e adevărat că degeaba, aproape un miliard de euro încă din 2007 pentru realizarea Sistemelor de Management Integrat al Deşeurilor, la depozitele industriale periculoase sursa finanţărilor pentru închiderea acestora rămâne deocamdată o mare necunoscută.

O procedură de infringement a fost declanşată şi pentru că Bucureştiul nu are deocamdată un Plan integrat de management al calităţii aerului. Studiile există, dar planul întârzie.

Nefurnizarea de rapoarte cu privire la atingerea obiectivelor de reutilizare, reciclare şi valorificare potrivit Directivei-cadru cu privire la deşeuri, a Directivei referitoare la deşeurile de echipamente electrice şi electronice, a Directivei privind bateriile, a Directivei privind ambalajele, a Directivei referitoare la vehiculele scoase din uz şi a Regulamentului referitor la transferul deşeurilor ne-a adus altă procedură de infringement zilele trecute.

Suntem o ţară care are mari întârzieri în conformarea la regulile de mediu ale Uniunii Europene, un grup de ţări din care ar trebui să fim mândri că facem parte. Iar ce ne cere de ani de zile Comisia Europeană nu sunt nimicuri, sunt măsuri necesare pentru mediul din România, pentru sănătatea noastră, a celor care trăim în această ţară.

Matei Dumitru



Alte articole in rubrica Opinii

  • O răspântie periculoasă

    10 October 2018 - 03:05 PM

    În ultimele luni ale acestui an Ministerul Mediului are niște decizii greu de luat, de a căror formă va depinde în mod esențial și iremediabil ...

  • Cum se scade o taxă

    06 September 2018 - 03:04 PM

    Tot ce se întâmplă în jurul nostru de ceva timp poartă amprenta improvizației, a nesiguranței. Parcă o entitate nehotărâtă și abulică ne ...

  • O ordonanță cu dedicație

    09 August 2018 - 12:45 PM

    Ca și cum toată legislația din domeniul deșeurilor nu era destul de stufoasă, Guvernul a venit cu o ordonanță de urgență care modifică unele ...

  • Responsabilitatea ca datorie

    10 July 2018 - 12:47 PM

    Uniunea Europeană a crescut de curând obiectivele de reciclare la deșeurile municipale, a redus drastic procentul de deșeuri municipale care mai p ...

  • O îngrijorare necesară

    12 June 2018 - 11:51 AM

    De parcă nu ar fi fost oricum prea mult pentru noi, acum Uniunea Europeană vine cu o nouă Directivă privind deșeurile. Din anul 2007 și până a ...

  • Vinovaţii de serviciu

    10 May 2018 - 01:23 PM

    În timp ce noi ne pierdem timpul cu tot felul de proiecte legislative, cu dezbateri interminabile, seminarii şi conferinţe inutile, Uniunea Europea ...

  • Obligaţii uitate?

    05 April 2018 - 11:53 AM

    Când am scos pe piaţă primul număr al Revistei ecologic, prin toamna anului 2004, am fost sigur că cel puţin în zona mediului suntem cu toţii ...

  • Condamnaţi la subdezvoltare

    12 March 2018 - 11:35 AM

    Întârzierile pe care ţara noastră a reuşit să le înregistreze în toate domeniile ce ţin de Ministerul Mediului au creat oportunităţi de nei ...

  • Mici în lumea mare

    12 February 2018 - 01:41 PM

    Uniunea Europeană şi-a propus să fie liderul mondial în lupta împotriva poluării cu materiale plastice, o poluare care a atins niveluri de neima ...

  • Responsabilitate şi iresponsabilitate

    07 January 2018 - 11:14 AM

    Activitatea de preluare de responsabilitate în România trece de ceva timp printr-o perioadă incertă, o perioadă în care nimeni din domeniu nu ş ...

  • Contagioasa toleranţă

    06 December 2017 - 12:37 PM

    În mai puţin de un an de zile, urşii din România au devenit o problemă naţională, un pericol public care ar trebui „rezolvat“ de autorită ...

  • Condamnabila nepăsare

    11 November 2017 - 12:03 PM

    Inspecţiile pe care ministrul Mediului le-a făcut în ultima perioadă la depozitele de deşeuri, întâlnirile pe care le-a avut cu şefii de consi ...

  • După 13 ani

    05 October 2017 - 11:24 AM

    În această lună ecologic împlineşte 13 ani de la apariţia primului număr, în septembrie 2004, an în care România se pregătea pentru aderare ...

  • Un alt fel de transfer de responsabilitate

    01 September 2017 - 02:44 PM

    De la începutul anului şi până acum au avut loc câteva zeci de conferinţe, seminarii, dezbateri pe tema deşeurilor, fără a mai pune la socote ...

  • Un set de instrumente inutil

    10 August 2017 - 01:58 PM

    Autorităţile ne anunţă schimbări mari în această toamnă în politica de mediu din România, schimbări care ar trebui, spun oficialii, să duc ...