Reciclarea, o afacere în România - Opinii | Ecologic

Opinii

Reciclarea, o afacere în România

08 December 2009 - 07:29 AM Opinii

În plină criză economică, industria de reciclare din România, deşi a fost afectată ca şi celelalte ramuri economice, este în plină revenire. A fost prima ramură afectată şi este, în mod natural, prima care îşi revine.
Este perfect adevărat că unele firme au ieşit de pe piaţă, dar altele s-au întărit. A contat mult politica fiecărei companii, sumele în cash de care dispuneau, dar şi creditele pe care le aveau fiecare de rambursat.
În prezent, România are o industrie de reciclare puternică, bine structurată, conectată de mulţi ani la pieţele europene şi la cele mondiale. În acest sector s-au făcut în ultimii ani investiţii masive, pe piaţă fiind prezenţi acum agenţi economici puternici la nivel mondial.
În plus, tot în ultimii ani a fost mult simplificată modalitatea de autorizare a agenţilor economici care se ocupă de colectarea şi reciclarea deşeurilor, ceea ce a ajutat şi mai mult dezvoltarea acestui domeniu.
Prin toate aceste măsuri, România este de câţiva ani cea mai atractivă ţară din Uniunea Europeană pentru investiţii în domeniul reciclării, al energiilor alternative şi al investiţiilor în industria verde.
Există şi voinţă, şi fonduri, există şi facilităţi moderne, iar anul viitor, o dată ce vor fi înlăturate şi ultimele interdicţii privind importul în România de deşeuri din Uniunea Europeană pentru tratare şi reciclare, este de aşteptat o  dezvoltare fără precedent în acest domeniu.

mateidumitru

This article has an english version. Read this article »


Alte articole in rubrica Opinii

  • O Europă cu WC-ul în fundul curţii

    21 May 2011 - 12:33 PM

    Enervante cred că sunt pentru unii politicieni de-ai noştri datele statistice ale instituţiilor europene. Un studiu recent al Biroului European de ...

  • O interdicţie curioasă

    28 February 2011 - 07:02 PM

    Avem multe obligaţii faţă de Uniunea din care facem parte. Anul acesta trebuie să implementăm legislaţia europeană, trebuie să definitivăm an ...

  • Buy-back-ul, între obligaţii şi ipocrizie

    10 September 2010 - 05:20 PM

    Campanile buy-back au înfierbântat spiritele în rândul asociaţiilor de preluare de responsabilităţi din domeniul echipamentelor electrice şi e ...

  • O generaţie care mă uimeşte

    10 September 2010 - 05:12 PM

    Inundaţiile din acest an au dat măsura incapacităţii societăţii noastre de a se situa în istoria acestui neam, cât de cât, pe o poziţie dece ...

  • La ce vă aşteptaţi?

    10 September 2010 - 04:49 PM

    România va ieşi din criza economică mai devreme sau mai târziu, cu sau fără vreo minunăţie de guvern mioritic care, prin absurd vorbind, ar fi ...

  • Buy-back în stil dâmboviţean

    02 July 2010 - 05:02 PM

    Buy-back-ul este un instrument de marketing practicat de producătorii de echipamente electronice şi electrocasnice în numeroase ţări, cu scopul d ...

  • De la ecologie, la profit prin ipocrizie

    21 May 2010 - 05:46 PM

    Trăim într-o uniune de state în care politicile de protecţie a mediului sunt o realitate. O realitate nu de puţine ori nedreaptă şi dureroasă ...

  • Amărâţii ce stau la baza unei industrii

    26 April 2010 - 11:06 PM

    În orice ţară din lumea asta, fierul vechi reprezintă o resursă importantă pentru industrie. Iar activitatea de colectare şi valorificare a fie ...

  • Spre o lume a lupilor?

    16 February 2010 - 03:31 PM

    250.000 de oameni se nasc zilnic pe Pământ, cam un milion la patru zile. Aceste cifre au ajuns pe ordinea de zi la marea reuniune de la Copenhaga, ...

  • În ţara asta...

    14 January 2010 - 08:28 PM

    S-a încheiat un an greu pentru toţi cei care fac altceva pe lumea asta decât să aştepte ca Statul să le dea. Salarii, prime, pensii, drepturi, p ...

  • O grabă suspectă

    06 December 2009 - 11:51 AM

    Deşeurile electrice şi electronice, în mod cert mai mult decât celelalte tipuri de deşeuri, trezesc interesul investitorilor din domeniul recicl ...

  • Bancomate pe bază de PET

    10 October 2009 - 04:21 PM

    De ceva timp se vorbeşte tot mai insistent despre o introducere a sistemului buy-back la PET-urile post consum. La prima vedere iniţiativa este lău ...

  • O săptămână de sărbătoare

    07 September 2009 - 01:40 PM

    În România s-a sărbătorit în acest an, timp de o săptămână, ziua mediului. Original, frumos şi educativ. ...

  • O bătălie cu efecte imediate

    07 September 2009 - 01:40 PM

    Discuţiile şi dezbaterile pe tema deşeurilor electrice şi electronice, a aşa numitelor DEEE-uri, eclipsează aproape în totalitate alte subiecte ...