De la ecologie, la profit prin ipocrizie
21 May 2010 - 05:46 PM OpiniiTrăim într-o uniune de state în care politicile de protecţie a mediului sunt o realitate. O realitate nu de puţine ori nedreaptă şi dureroasă pentru noi care facem parte, fără dubii, din rudele sărace ale Uniunii. Că nu am fost atât de săraci înainte de aderare, este şi aceasta o realitate.
Acum, săraci dar liberi, stăm cu urechile pâlnie la Uniunea Europeană, de unde mai nou ne vine lumina. Şi ca nişte copii cuminţi, care tot speră să fie şi ei băgaţi în seamă, ne conformăm.
Şi în toată sărăcia asta, la care se adaugă şi criza mondială, noi trebuie să ne găsim singuri calea de supravieţuire. Fiindcă Statul nu mai poate să facă de capul lui strategii, să sprijine sectoare industriale, să gândească în perspectivă. Acum, un asemenea
sprijin e ajutor de stat, măsură de neacceptat care se opune legilor concurenţei din Uniunea Europeană.
Şi astfel suntem obligaţi şi chiar presaţi să găsim
soluţii. Trebuie sprijinită industria auto? Foarte bine, o dăm pe ecologie şi mai dăm astfel şi o gură de oxigen industriei de reciclare. Şi fiindcă Uniunea urăşte ajutorul de stat şi Statul trebuie să găsească bani din alte surse pentru susţinerea industriei auto, îi luăm de la Fondul pentru Mediu. Un fond care s-a cam umflat în ultimul timp din taxele de primă înmatriculare a maşinilor second-hand, ajunse de la fraţii bogaţi ai Uniunii prin gropile noastre.
De la Fondul pentru Mediu s-a încercat într-un timp să se susţină financiar programe reale, programe de mediu şi de dezvoltare durabilă.
Banii ar fi putut ajunge dacă nu în alte părţi, măcar în reţele de alimentare cu apă potabilă a sutelor de localităţi ale României în care oameni şi animale trăiesc acum ca în Evul Mediu, unde bolile de rinichi, cele gastro-intestinale şi sărăcia lucie îi aduce pe
oameni în pragul disperării. Cetăţeni europeni într-o ţară din lumea a treia.
Presiunea producătorilor şi importatorilor auto a fost însă şi acum mult prea puternică. Eu nu ştiu dacă suta de milioane de euro care a fost aruncată în programul Rabla ar fi ajuns pentru aceste proiecte. Dar ştiu, sau îmi place să cred că în urma acestor bani ar fi rămas ceva palpabil în urmă, ceva ce ar fi apropiat, cât de cât, comunităţile locale sărace ale României de cele europene.
Aşa vom avea ceva mai multe maşini noi prin gropile României şi vom intra în infringement cu amenzi de sute de milioane de euro pe zi fiindcă nu ne-am rezolvat problemele de mediu conform calendarului negociat.
Iar atunci când ni se va spune că nu au fost bani, ar fi păcat să uităm de programul Rabla, singurul şi cel mai reuşit program de mediu al României.

Alte articole in rubrica Opinii
-
O Europă cu WC-ul în fundul curţii
21 May 2011 - 12:33 PMEnervante cred că sunt pentru unii politicieni de-ai noştri datele statistice ale instituţiilor europene. Un studiu recent al Biroului European de ...
-
O interdicţie curioasă
28 February 2011 - 07:02 PMAvem multe obligaţii faţă de Uniunea din care facem parte. Anul acesta trebuie să implementăm legislaţia europeană, trebuie să definitivăm an ...
-
Buy-back-ul, între obligaţii şi ipocrizie
10 September 2010 - 05:20 PMCampanile buy-back au înfierbântat spiritele în rândul asociaţiilor de preluare de responsabilităţi din domeniul echipamentelor electrice şi e ...
-
O generaţie care mă uimeşte
10 September 2010 - 05:12 PMInundaţiile din acest an au dat măsura incapacităţii societăţii noastre de a se situa în istoria acestui neam, cât de cât, pe o poziţie dece ...
-
La ce vă aşteptaţi?
10 September 2010 - 04:49 PMRomânia va ieşi din criza economică mai devreme sau mai târziu, cu sau fără vreo minunăţie de guvern mioritic care, prin absurd vorbind, ar fi ...
-
Buy-back în stil dâmboviţean
02 July 2010 - 05:02 PMBuy-back-ul este un instrument de marketing practicat de producătorii de echipamente electronice şi electrocasnice în numeroase ţări, cu scopul d ...
-
Amărâţii ce stau la baza unei industrii
26 April 2010 - 11:06 PMÎn orice ţară din lumea asta, fierul vechi reprezintă o resursă importantă pentru industrie. Iar activitatea de colectare şi valorificare a fie ...
-
Spre o lume a lupilor?
16 February 2010 - 03:31 PM250.000 de oameni se nasc zilnic pe Pământ, cam un milion la patru zile. Aceste cifre au ajuns pe ordinea de zi la marea reuniune de la Copenhaga, ...
-
În ţara asta...
14 January 2010 - 08:28 PMS-a încheiat un an greu pentru toţi cei care fac altceva pe lumea asta decât să aştepte ca Statul să le dea. Salarii, prime, pensii, drepturi, p ...
-
Reciclarea, o afacere în România
08 December 2009 - 07:29 AMÎn plină criză economică, industria de reciclare din România, deşi a fost afectată ca şi celelalte ramuri economice, este în plină revenire. ...
-
O grabă suspectă
06 December 2009 - 11:51 AMDeşeurile electrice şi electronice, în mod cert mai mult decât celelalte tipuri de deşeuri, trezesc interesul investitorilor din domeniul recicl ...
-
Bancomate pe bază de PET
10 October 2009 - 04:21 PMDe ceva timp se vorbeşte tot mai insistent despre o introducere a sistemului buy-back la PET-urile post consum. La prima vedere iniţiativa este lău ...
-
O săptămână de sărbătoare
07 September 2009 - 01:40 PMÎn România s-a sărbătorit în acest an, timp de o săptămână, ziua mediului. Original, frumos şi educativ. ...
-
O bătălie cu efecte imediate
07 September 2009 - 01:40 PMDiscuţiile şi dezbaterile pe tema deşeurilor electrice şi electronice, a aşa numitelor DEEE-uri, eclipsează aproape în totalitate alte subiecte ...



















