Şi rablele se fură, nu-i aşa? - Opinii | Ecologic

Opinii

Şi rablele se fură, nu-i aşa?

28 January 2013 - 01:26 PM Opinii

Facem ce facem noi românii şi reuşim să stricăm orice. Pe de o parte încercăm ca ţară să ne aliniem la practici europene, iar pe de altă parte se găsesc câţiva care reuşesc să strice munca a sute de oameni.

Să luăm Programul Rabla. Nu comentez faptul că în materie de autovehicule poluatorul nu e producătorul sau importatorul autovehiculului, ci Statul care plăteşte pentru scoaterea din uz a autovehiculelor, fiindcă aici nu suntem unici. Sistemul nu e „made in Romania“, el a fost importat din Uniunea Europeană, unde producătorii de autovehicule au un sistem de lobby mai mult decât eficient. A fost importat, implementat şi susţinut an de an mai mult pentru sprijinirea producătorului autohton de autoturisme, decât pentru protejarea mediului înconjurător. Fiindcă orice am spune, Daciile noastre nu sunt nici electrice, nici hybrid şi nici chiar Euro 5.

Ceea ce este extrem de deranjant este faptul că anul acesta Programul Rabla va fi unul mult mai greoi şi mai ineficient decât cel de anul trecut. S-au introdus verificări şi proceduri suplimentare care îl vor face pe cel care vrea, de voie sau de nevoie, să scape de câte un hârb, să se înveţe cu drumul către Remat pe care trebuie să îl facă acum de trei-patru ori până să obţină dovada predării.

Anul trecut, omul nu trebuia decât să ajungă cu maşina la centrul de colectare cu actele şi reuşea în aceeaşi zi să o predea şi să ia şi voucherul.

S-a văzut acum că s-au găsit câţiva care s-au gândit ei că pot profita de acest program. Au falsificat acte, certificate de înmatriculare şi cărţi de identitate şi au obţinut vouchere. O hoţie de câteva zeci de mii de lei a dus acum la elaborarea unor norme speciale, care sunt menite să prevină situaţii similare. Şi aşa, din vina câtorva hoţi, mii de oameni vor fi acum puşi anul acesta pe drumuri pentru a intra în atât de mediatizatul program Rabla.

Nu au fost mulţi cei care au văzut în Rabla un prilej de hoţie. Dar numărul lor a fost suficient pentru a bloca un sistem care funcţiona aproape perfect.

Iar această situaţie nu este singulară. Nu vreau să mă gândesc la sumele care s-au vehiculat în multele acţiuni de reîmpădurire. Fiindcă de ani de zile fundaţii, asociaţii şi te miri cine încasează bani pentru plantări, iar rezultatele nu prea se văd pe nicăieri.

La noi, în România, se pleacă de la câte o idee frumosă, cum ar fi reîmpădurirea, se întocmeşte un proiect, se încasează apoi bani de la Stat şi se ajunge, nu ştiu cum, fie la câte un Porsche Cayene, fie la un Mercedes S Classe. Fiindcă, orice s-ar spune, noi suntem un neam care chiar dacă nu are drumuri, iubeşte maşinile.

Mai ales pe cele scumpe...

M. D.
(Martie 2011)


Alte articole in rubrica Opinii

  • Zece proceduri de infringement sau plata nepăsării

    09 June 2017 - 08:39 AM

    Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, cea mai importantă condiţionalitate ex-ante din domeniu, este un document de o importanţă majoră nu ...

  • Între vinovăţie şi băşcălie

    11 May 2017 - 10:46 AM

    Cine vorbeşte în România de managementul deşeurilor face de fiecare dată trimitere la Comisia Europeană şi ne aminteşte nouă, poporului neşt ...

  • Aliniaţii din spatele atelajului

    03 April 2017 - 01:17 PM

    A fost supărare mare atunci când luxemburghezul care conduce Comisia Europeană a spus că ţările Uniunii Europene se deplasează cu viteze diferi ...

  • O relație ca un transfer de responsabilitate nereușit

    07 March 2017 - 01:19 PM

    De ani buni Comisia Europeană atenționează România asupra problemelor legate de gestionarea deșeurilor. Toate recomandările, toate semnalele ven ...

  • Eco-paradoxuri româneşti

    09 February 2017 - 01:39 PM

    România este ţara cu cele mai mari probleme de mediu din Uniunea Europeană, ţara unde deşeurile nu se reciclează, ci ajung în gropile de gunoi, ...

  • Un an pierdut

    16 January 2017 - 01:21 PM

    Pentru cei care se mai ocupă în ţara asta de reciclare, pentru cei care mai speră că România se va alinia vreodată la politicile europene de pr ...

  • O lună până când vom fi îngropaţi în gunoaie

    10 December 2016 - 12:53 PM

    De la 1 ianurie 2017 intră în vigoare taxa de depozitare a deşeurilor municipale. În toate ţările europene această taxă există şi are o valo ...

  • Producători versus reciclatori, adevăruri necesare

    08 November 2016 - 01:53 PM

    Valoarea amenzii aplicate de către AFM celor care pun pe piaţă produse ambalate, o penalitate în valoare de 2 lei/kg care se aplică la cantităţ ...

  • O problemă care nu se rezolvă cu bani

    10 October 2016 - 01:12 PM

    O linişte specifică ţării noastre s-a aşternut şi asupra scandalului deşeurilor de ambalaje, scandal care a zgâlţâit din temelii sistemul de ...

  • Acasă, cu ochii în televizor şi cu gândul la 2035

    02 August 2016 - 11:29 AM

    Nimeni nu cred că ştie cât timp îşi va mai susţine Uniunea Europeană politicile de protecţie a mediului, de reducere a emisiilor, de reducere ...

  • Trasul de lanţ şi gustul libertăţii

    09 July 2016 - 09:29 AM

    Poate că pentru nimeni, nici măcar pentru englezi, nu e mai rău decât este pentru noi românii ieşirea Marii Britanii din Uniunea Europeană. ...

  • Mecanismul nepăsării

    13 June 2016 - 10:49 AM

    Încet, încet, începe să se liniştească şi scandalul ambalajelor. Ca într-un film poliţist prost, este găsită agenda în care o contabilă b ...

  • O problemă pentru Mediu este o resursă pentru Economie

    04 May 2016 - 01:18 PM

    Primele luni ale anului 2016 au adâncit criza în care se află sistemul de preluare de responsabilitate din domeniul ambalajelor şi al deşeurilor ...

  • Sfârşitul unui vis frumos

    08 April 2016 - 10:40 AM

    Tot ceea ce se întâmplă în Europa în ultimul timp ne prefigurează nouă, tuturor celor care trăim pe acest continent, un viitor nu prea fericit ...

  • Întotdeauna a fost nevoie de bani la AFM

    07 March 2016 - 01:37 PM

    Scandalul ambalajelor a ridicat mult statutul Ministerului Mediului în cadrul Guvernului României. Cauza, efectele sau modul cum se desfăşoară os ...