Fondul pentru Mediu va avea noi atribuţii şi noi surse de venit - Politici & Economie | Ecologic

Politici & Economie

Fondul pentru Mediu va avea noi atribuţii şi noi surse de venit

14 September 2015 - 03:09 PM Politici & Economie

Administraţia Fondului pentru MediuObligațiile care revin României ca țară membră a Uniunii Europene în ceea ce privește gestiunea sunt multe. În privința aceasta, autoritățile publice locale și cele centrale nu au făcut mai nimic. Au fost interesate mai mult de banii pe care îi pot obține din obligațiile care ne revin ca țară europeană decât de îndeplinirea acestor obligații.

AFM - activitate nesemnificativă

În ultimul timp Administrația Fondului pentru Mediu a fost cumva în centrul atenției.

Pe de o parte instituția a făcut subiectul unui audit al Curții de Conturi care a publicat în luna iulie raportul „Eficiența și eficacitatea utilizării fondurilor în acțiunile de gestionare a deșeurilor și ecologizare a zonelor afectate de activități industriale pe perioada 2011 - 2013“, raport care după o analiză extrem de pertinentă a activităților desfășurate de AFM concluzionează că „în perioada 2011 - 2013 activitatea de finanţare de la Fondul pentru Mediu a proiectelor de gestionare a deşeurilor a fost nesemnificativă“.

Pe de altă parte, în luna martie Administrația Fondului pentru Mediu a demarat o acțiune fără precedent de control la toate organizațiile de preluare de responsabilități din domeniul gestionării deșeurilor de ambalaje, acțiune finalizată, se pare, prin intenția de aplicare a unor amenzi uriașe aproape tuturor organizațiilor, și nu pentru nereguli găsite la ele, ci la unele societăți cu care acestea au lucrat, acum AFM-ul își schimbă și legea de funcționare. Modul în care s-a dorit a se face această schimbare, cu o grabă greu de înțeles, ridică multe semne de întrebare.

Proiectul nu a trecut însă prin ordonanță simplă în ședința de Guvern de miercuri 26 august a.c. așa cum s-a dorit, dar va intra cel mai probabil în discuții în sesiunea parlamentară din această toamnă.

Mai mult, din mai multe surse

Vă redăm  în continuare o parte din principalele modificări propuse la Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, de fapt legea de funcționare a Fondului pentru Mediu.

Noi atribuţii

• AFM va putea desfăşura activităţi de control la operatorii economici autorizaţi/licenţiaţi pentru preluarea obligaţiilor privind deşeurile de ambalaje, a anvelopelor uzate, a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, precum și a bateriilor și acumulatorilor uzați. Până acum AFM nu avea atribuții de control în zona deșeurilor electrice și electronice;

• AFM va putea desfășura inspecții fiscale și controale inopinate la operatorii economici care au calitatea de contribuabili la Fondul pentru Mediu;

• AFM va colecta veniturile la bugetul Fondului pentru Mediu;

• AFM va asigura servicii de asistență pentru contribuabili;

• AFM va preveni și va combate evaziunea fiscală în ceea ce privește taxele și contribuțiile la Fondul pentru Mediu;

• Vor fi scutiți de la plata contribuției de 3% din veniturile realizate dezmembratorii de autovehicule.

DeşeuriLa veniturile Fondului pentru Mediu se adaugă:

• taxele încasate de la proprietarii sau, după caz, de la administratorii de depozite pentru deşeurile inerte şi nepericuloase depozitate în vederea eliminării finale prin depozitare, în cuantumul prevăzut în Anexa nr. 2. (n.r. - 80 de lei/tonă în 2016 și 120 lei/tonă în 2017);

• o contribuţie de 2% din valoarea substanţelor și preparatelor clasificate prin acte normative ca fiind periculoase pentru mediu, cu excepția celor folosite în agricultură pentru fertilizare, introduse pe piaţa naţională de către operatorii economici;

• ecotaxa, în valoare de 0,1 lei/bucată, aplicată pungilor şi sacoşelor pentru cumpărături, cu mâner integrat sau aplicat, fabricate din materiale obţinute din resurse neregenerabile definite potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2005 privind protecţia mediului, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 265/2006, cu modificările şi completările ulterioare, încasată de la operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de ambalaje de desfacere;

• o contribuţie de 2 lei/kg, datorată de operatorii economici autorizaţi/licenţiaţi pentru preluarea obligaţiilor anuale de gestionare a deșeurilor de ambalaje, a anvelopelor uzate, a deșeurilor de echipamente electrice și electronice, precum și a bateriilor și acumulatorilor uzați, plata făcându-se pentru diferenţa dintre cantităţile de deşeuri corespunzătoare obiectivelor anuale de gestionare, stabilite de legislația în vigoare, şi cantităţile efectiv gestionate în numele clienților pentru care au preluat obligațiile;

• o contribuție de 2 lei/kg de echipamente electrice și electronice, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională echipamente electrice și electronice, pentru diferenţa dintre cantităţile de deșeuri de echipamente electrice și electronice corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare, prevăzute în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice, şi cantităţile efectiv colectate;

• o contribuție de 2 lei/kg de baterii și acumulatori, datorată de operatorii economici care introduc pe piaţa naţională baterii și acumulatori, pentru diferenţa dintre cantităţile de baterii și acumulatori uzați corespunzătoare obligaţiilor anuale de colectare, prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 1132/2008 privind regimul bateriilor și acumulatorilor și al deșeurilor de baterii și acumulatori, cu modificările și completările ulterioare, şi cantităţile efectiv colectate;

• Administraţia Fondului va gestiona un cont separat, la Trezoreria Statului, în care se va încasa, de la producătorii de echipamente electrice şi electronice, respectiv de la organizaţiile colective sumele reprezentând garanţia constituită conform prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 5/2015 privind deşeurile de echipamente electrice şi electronice;

•  Nu vor fi consideraţi eligibili solicitanţii proiectelor depuse la Administraţia Fondului pentru Mediu care nu şi-au achitat obligaţiile fiscale către stat şi către Fondul pentru Mediu, precum şi cei care au fost condamnaţi pentru infracţiuni privind protecţia mediului.

Obligaţiile care ne revin, ne revin nouă

Fondul pentru Mediu are nevoie de bani. Toate acțiunile din ultimul timp ale AFM se concentrează de fapt pe nevoia de bani din această instituție. Controalele și amenzile sunt numai un exemplu. Chiar și această schimbare a legii Fondului pentru Mediu se face pentru a i se mări veniturile și nu pentru a îi eficientiza activitatea în zona de finanțare.

Și poate că toate aceste măsuri ar fi chiar de înțeles în condițiile în care aplicarea procedurilor de infringement devine pe zi ce trece mai iminentă. Atâta timp însă cât AFM-ul nu-și asumă pe lângă drepturi și niște obligații concrete în acest domeniu, cum ar fi măcar stablirea exactă a datelor la care se organizează sesiunile de finanțare, el nu va rămâne decât ceea ce a fost și este acum, un simplu colector de fonduri publice și atât.

Iar obligațiile care revin României vor rămâne obligații ale cetățenilor de rând, ale industriei câtă a mai rămas, ale ONG-urilor cărora le mai pasă și nu ale funcționarilor publici care conduc tocmai instituția care ar trebui să răspundă de îndeplinirea acestor obligații, prin programe, prin strategii de dezvoltare, prin implicare și prin cheltuirea responsabilă, în interes național, a banului public.

Matei Dumitru



Alte articole in rubrica Politici & Economie