Fondurile programului „Rabla“ ar putea fi suplimentate - Politici & Economie | Ecologic

Politici & Economie

Fondurile programului „Rabla“ ar putea fi suplimentate

01 September 2017 - 02:52 PM Politici & Economie

Ministrul Mediului, Grațiela Gavrilescu, a declarat că estimează că până la sfârșitul anului vor fi achiziționate peste 1.000 de mașini 100% electrice prin programul „Rabla Plus“. Ministrul a spus că sumele alocate pentru „Rabla“ și „Rabla Plus“ au fost deja antamate, iar la rectificarea bugetară este posibil ca fondurile pentru „Rabla“ să fie suplimentate. „Îmi doresc ca undeva la 15-20 septembrie să putem să lansăm și un program multianual de înnoire a parcului auto sub o formă care să fie tentantă atât pentru populație, cât și pentru producătorii de autovehicule din România, cu care am purtat discuții în sensul că le-am dat temă de casă să se gândească cum, în următorii ani, pot să aducă în România linii de fabricație de mașini electrice. În același timp, sunt stațiile de reîncărcare a bateriilor. (...) Până la ora actuală s-au depus 300 de dosare pentru astfel de stații, dar și pentru stațiile acestea de reîncărcare, în aceeași perioadă, 15-20 septembrie, vom lansa un program tot multi- anual și cu buget aferent (...)“, a precizat Gavrilescu.

ecologic



Alte articole in rubrica Politici & Economie