Controale la balastiere şi cariere de piatră - Politici & Economie | Ecologic

Politici & Economie

Controale la balastiere şi cariere de piatră

07 January 2018 - 11:37 AM Politici & Economie

Garda Națională de Mediu (GNM) a controlat balastierele și carierele de piatră din județele Gorj, Mehedinți, Olt, Brașov și Vâlcea, unde a depistat mai multe nereguli și a aplicat sancțiuni.
Potrivit unui comunicat al instituției din 21 noiembrie 2017, comisarii GNM au verificat timp de o lună respectarea prevederilor de mediu de către operatori ce desfășoară activități de extracție a agregatelor minerale și de prelucrare a acestora în stații de concasare și sortare din județele Gorj, Mehedinți, Olt, Brașov și Vâlcea. Au fost efectuate 23 de controale, în decursul cărora au fost descoperite mai multe neconformități, în principal scurgeri de produse petroliere pe amplasament, depozitări necontrolate de deșeuri și poluarea atmosferei cu particule de praf. Ca urmare a constatării acestor nereguli, comisarii Gărzii de Mediu au aplicat 15 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 305.000 lei.
Garda Națională de Mediu anunță că în perioada următoare vor fi verificate și alte balastiere, cariere de piatră și instalații similare din alte județe.

Irina Tomșa



Alte articole in rubrica Politici & Economie