Proiecte pentru Bazinul Mării Negre - Politici & Economie | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Politici & Economie

Proiecte pentru Bazinul Mării Negre

12 March 2018 - 12:05 PM Politici & Economie

Marea NeagrăLa reuniunea Comitetului de Monitorizare al Programului Operațional Comun „Bazinul Mării Negre 2014-2020“ care s-a desfășurat la București pe 30 ianuarie 2018 au fost aprobate primele 23 de proiecte, în valoare totală de 18.630.289,97 euro, cu finanțare din Instrumentul European de Vecinătate. Comitetul de Monitorizare a analizat rezultatele evaluărilor tehnice și financiare ale proiectelor depuse în cadrul primului apel de propuneri lansat în cadrul Programului. Proiectele aprobate vizează investiții pentru îmbunătățirea nivelului de trai în localitățile din Bazinul Mării Negre prin promovarea afacerilor și antreprenoriatului, prin promovarea unei politici de mediu coordonate și prin reducerea prin acțiuni comune a deșeurilor maritime. Programul Operațional Comun „Bazinul Mării Negre 2014-2020“ este gestionat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice (MDR-AP) şi este finanțat de Uniunea Europeană prin Instrumentul European de Vecinătate (ENI) și cofinanțat de cele opt state participante: Armenia, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Turcia și Ucraina. Sprijinul financiar oferit de Comisia Europeană este de 49 milioane euro, iar bugetul total (inclusiv cofinanțarea statelor participante) este de 54 milioane euro. MDRAP gestionează în calitate de autoritate de management sau de autoritate națională 12 programe de cooperare teritorială europeană în perioada de programare 2014-2020.

ecologic



Alte articole in rubrica Politici & Economie