A fost evitată dezangajarea și s-au obținut rambursări - Politici & Economie | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Politici & Economie

A fost evitată dezangajarea și s-au obținut rambursări

09 February 2020 - 01:54 PM Politici & Economie

178-11_rrMinistrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș a anunțat zero dezangajare, un miliard euro solicitați la rambursare și 500 milioane euro realizați în avans. „Începând cu data de 4 noiembrie 2019, riscul dezangajării de fonduri a fost eliminat la nivelul tuturor programelor operaționale. Mai mult decât atât, valoarea declarațiilor de cheltuieli pe care le-am transmis către autoritatea de certificare și plată din Ministerul Finanțelor Publice a depășit cu peste 467 milioane euro ținta de dezangajare pentru programele finanțate din Politica de Coeziune și pentru Programul Operațional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Astfel, valoarea declarațiilor de cheltuieli pe care le-am asigurat și transmis Ministerului Finanțelor Publice de la începutul lunii noiembrie până la sfârșitul acestui an a fost de 1,02 miliarde euro“, a declarat Marcel Boloș într-un comunicat de presă publicat pe site-ul instituției.
Potrivit sursei citate, România nu a pierdut fonduri europene în 2019, iar în ultimele două luni ale anului trecut a fost eliminat riscul dezangajării ce „părea iminent“ pentru Programul Operațional (PO) Capital Uman, PO Regional, PO Capacitate Administrativă și PO Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

Irina Tomșa



Alte articole in rubrica Politici & Economie