Consiliul Concurenţei solicită schimbarea legislaţiei în domeniul deşeurilor municipal - Politici & Economie | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Politici & Economie

Consiliul Concurenţei solicită schimbarea legislaţiei în domeniul deşeurilor municipal

18 May 2020 - 03:50 PM Politici & Economie

DSC01077_lrUn mare scandal zguduie sistemul de gestionare a deşeurilor municipale din România, domeniu coordonat şi controlat până acum de Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei. În urma unei ample anchete, Consiliul Concurenţei a solicitat Ministerului Mediului modificarea legislaţiei din domeniul gestionării deşeurilor de ambalaje, o recomandare care a provocat mari nelinişti în rândul profitorilor actualului sistem care a lăsat mii de oameni pe drumuri şi a făcut din România ruşinea Europei în privinţa reciclării. ♦ Matei Dumitru

Actuala criză scoate la lumină acum mai mult ca niciodată problemele sistemului de gestionare a deşeurilor din România, de la preluare de responsabilităţi la colectare, reciclare şi până la intervenţia abuzivă a autorităţilor statului în acest sistem. Interesele de grup sunt liantul actualului sistem de gestionare a deşeurilor municipale din România care leagă între ei consultanţi externi, salubrişti, organizaţii profesionale, primari, prefecţi, şefi de consilii judeţene, autorităţi de reglementare, ADI-uri, SMID-uri, CMID-uri şi altele care au dus România în situaţia actuală.

De aceea în timp ce Uniunea Europeană continuă chiar şi acum, în această perioadă extrem de dificilă, să susţină politica de reducere la minimum a cantităţilor de deşeuri depozitate, în România practica depunerii la groapă prinde pe zi ce trece mai mult avânt.

Fiindcă depozitele de deşeuri care sunt şi conforme şi agreate de autorităţi sunt puţine şi preţurile cerute pentru depozitare sunt din ce în ce mai mari, aruncarea gunoaielor este alternativa aleasă de tot mai mulţi cetăţeni şi chiar de societăţi de salubrizare. Deşeurile strânse la grămadă ajung astfel peste tot: pe câmpuri, pe marginea râurilor, în albia lor, prin ruinele fostelor uzine şi fabrici, în păduri şi pe marginea drumurilor, iar autorităţile, depăşite de o situaţie care le-a scăpat de sub control, nu fac decât să ne prezinte câte o incendiere de gunoaie sau o depozitare necontrolată în timp ce toată această nebunie a devenit un fenomen naţional.

Ni se spune că fără acţiunea autorităţilor România ar putea deveni groapa de gunoi a Europei, de parcă nu am fi deja o mare groapă de gunoi. Nu avem nevoie de ajutorul nimănui din afară pentru a ne îndeplini acest deziderat, o facem singuri, zilnic, cu bună-ştiinţă şi sub coordonarea unor autorităţi centrale şi locale care prosperă din mizeria în care ne-au aruncat pe toţi.

Sistemul de sifonare a banului public a devenit acum atât de sofisticat şi de agresiv încât va fi imposibil de destrămat în viitorul apropiat. Firme de consultanţă, ONG-uri, agenţii de protecţie a mediului, direcţii de sănătate publică, autorităţi de control, primării, consilii judeţene, toate au creat un sistem imbatabil care face regula în domeniul gestio- nării deşeurilor în România. Indivizi din tot spectrul politic au încins o horă a dezastrului naţional care devine din ce în ce mai mare.

Legăturile dintre autorităţile locale, administratorii depozitelor de deşeuri agreate şi autorităţile de autorizare şi control au fost semnalate de presă în nenumărate rânduri, dar nimeni nu a vrut sau nu a putut să destrame hăţişul de interese care ne-a făcut să fim cea mai murdară ţară din Europa.

Bani, bani, bani

În România orice discuţie referitoare la gestionarea deşeurilor se limitează la bani. Ştim de exemplu că incineratorul din Bucureşti va costa cam 200 milioane de euro, dar nu ştim unde va fi amplasat, de ce generaţie va fi şi dacă va fi nou sau second-hand. Când vorbim de SMID-uri ştim cât au costat toate, cam un miliard de euro, dar nu şi dacă ele sunt sau nu sunt funcţionale şi de ce. Ştim că piaţa de responsabilitate în domeniul ambalajelor se ridică la câteva sute de milioane de euro, ştim ce OIREP-uri sunt autorizate, dar nu şi care sunt colectorii de deşeuri autorizaţi şi care sunt reciclatorii din România.

Iar asta fiindcă Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului (ANPM) nu are o bază comună de date cu Administraţia Fondului pentru Mediu, deşi ambele instituţii sunt subordonate mai mult sau mai puţin formal Ministerului Mediului. Conform Legii nr. 249/ 28.10.2015, art. 25, al. 2, ANPM are obligaţia de a publica lista operatorilor economici care desfăşoară activităţi de colectare, valorificare, inclusiv reciclare a deşeurilor de ambalaje. Dar cum aplicarea legii nu contează mai deloc pentru conducerea ANPM, această listă nu a existat, nu există şi nici nu o veţi vedea curând. Şi nu pentru că ea ar fi greu de făcut sau de administrat, ci numai fiindcă transparentizarea totală a domeniului nu ar fi în interesul propriu al câtorva personaje din ANPM şi din AFM care profită direct de opacitatea actualului sistem prin contractele de consultanţă sau de prestări servicii încheiate cu cei pe care tot ei îi autorizează şi controlează.

Acesta este sistemul în care Organizaţiile de Implementare a Responsabilităţii Producătorilor trebuie să lucreze în România, fără o minimă bază de date asumată de Ministerul Mediului referitoare la societăţile autorizate şi sub ameninţarea continuă a controalelor de tot felul.

În urmă cu 15 ani, când domeniul reciclării era gestionat nu de Ministerul Mediului, ci de Ministerul Industriilor prin Comisia Naţională de Reciclare a Materialelor, situaţia de acum ar fi fost de neconceput. Pe atunci se ştia cu exactitate cine este colector, valorificator sau reciclator, ce autorizaţii deţine fiecare, cine are instalaţii de prelucrare, care sunt acestea, ce cantităţi a colectat şi prelucrat lunar, cum, cu ce utilaje şi cu ce personal angajat. Se ştia cu exactitate adresa fiecărei societăţi, a punctelor de lucru, chiar şi dacă terenul pe care îşi desfăşoară activitatea este în proprietate sau este închiriat. Acum nu noi oamenii de rând, dar nici autorităţile nu mai ştiu nimic, nici măcar care sunt SMID-urile funcţionale. Nu mai vorbim de colectori sau de reciclatori. Şi cum ar putea oare sprijini autorităţile industria de reciclare dacă nici măcar nu ştiu care sunt societăţile de reciclare, care sunt problemele fiecăreia şi unde suntem deficitari în acest domeniu?

Cum s-au ocolit solicitările Comisiei Europene

De ceva timp ni se spune că România nu are probleme în privinţa reciclării deşeurilor ci în cea a colectării, ceea ce este într-o anumită măsură adevărat.

Colectarea deşeurilor reciclabile a fost până în anul 2017 o activitate liberă pe care o putea desfăşura orice agent economic din România care deţinea autorizaţie de colectare a deşeurilor eliberată de Agenţia de Protecţie a Mediului din raza sa de activitate, iar cantităţile şi calitatea deşeurilor colectate pe categorii şi trimise la reciclatori era una apreciabilă, care permitea României îndeplinirea obiectivelor europene.

În acelaşi timp România avea însă o mare problemă cu SMID-urile, cu cele 32 de Sisteme de Management Integrat al Deşeurilor care încasaseră începând cu anul 2003 fonduri europene de peste un miliard de euro şi trebuiau să fie funcţionale în 2013. Acum, în 2020, numai două sau trei sunt complet funcţionale.

În consecinţă, pe 25 aprilie 2018 Comisia Europeană a trimis la Bucureşti o scrisoare - ARES (2018) 2193346 - prin care anunţa autorităţile statului de deschiderea procedurii de suspendare a plăţilor intermediare din Fondul de coeziune 2014-2020 - Programul Operaţional Infrastructură Mare. În afară de suspendarea acestor plăţi, atunci a apărut şi spectrul returnării fondurilor încasate deja. Ce cerea Comisia României? Aceleaşi măsuri pe care le-a cerut an de an în zadar: aplicarea sistemului „Plăteşti pentru cât arunci“, responsabilitatea extinsă a producătorului şi, cel mai important, introducerea taxei de depozitare a deşeurilor începând cu 1 iulie 2018.

Ministerul Fondurilor Europene condus la acea dată de Rovana Plumb a răspuns Comisiei prin scrisoarea nr. 2239/ 04.07.2018 prin care îi asigura pe oficialii de la Bruxelles că executivul de la Bucureşti are în pregătire o ordonanţă de urgenţă care va implementa toate instrumentele economice recomandate. Taxa de depozitare se va numi la propunerea Ministerului Mediului „taxă pentru economia circulară“, iar „toate fondurile astfel colectate vor fi utilizate exclusiv pentru finanţarea proiectelor de colectare separată şi reciclare ale autorităţilor publice locale“ se spunea în scrisoarea semnată de Rovana Plumb.

Ordonanţa de care vorbea ministrul Fondurilor Europene era celebra OUG nr. 74/2018. Ceea ce a omis Ministerul Fondurilor Europene să transmită Comisiei este că Ministerul Mediului avea în lucru şi un ordin de ministru.

Pe data de 15 ianuarie 2019 a apărut Ordinul de Ministru nr. 1362/2018, aflat în vigoare şi astăzi, care reglementează obligaţiile OIREP-urilor începând de la 1 ianuarie 2019. Acest act normativ, în loc să aducă clarificări la OUG nr. 74/2018 a adus obligaţii suplimentare la această ordonanţă, eliminând colectorii de deşeuri din relaţiile contractuale cu OIREP-urile, singurele care au mai putut beneficia de contribuţiile producătorilor fiind Unităţile Administrativ-Teritoriale şi Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) care au în subordonare SMID-urile.

Tot ceea ce au urmărit atunci guvernanţii prin cele două acte legislative, şi anume implicarea autorităţilor publice în gestionarea deşeurilor de ambalaje în colaborare cu OIREP-urile, s-a dovedit a fi o imensă greşeală. Primăriile trebuiau să implementeze sisteme de colectare selectivă şi din fondurile încasate de la OIREP-uri să dezvolte aceste infrastructuri.

Nici până acum, după doi ani sistemul „Plăteşti pentru cât arunci“ nu a fost implementat la nivel naţional şi nici nu s-au pus la punct sisteme de colectare separată a deşeurilor menajere capabile să asigure cantitatea şi calitatea deşeurilor acceptate de reciclatori.

Platforme-Oradea6-1

Cât despre sumele încasate de AFM din taxa pentru economia circulară şi din taxa pentru deviere de la depozitare - aproximativ 1,2 miliarde de lei - nici măcar un singur bănuţ nu s-a întors până acum la primării pentru realizarea infrastructurilor de colectare selectivă, aşa cum promitea Rovana Plumb în răspunsul transmis acum doi ani Comisiei Europene.

Totul nu a fost decât o serie de minciuni trimise Comisiei Europene şi de aranjamente care să aducă în continuare bani grupurilor de interese care gravitează în jurul ADI-urilor şi SMID-urilor, grupuri care deţin în continuare monopolul pe piaţa deşeurilor municipale din România.

Consiliul Concurenţei cere modificarea legislaţiei

În urma apariţiei Ordonanţei nr. 74/2018 multe societăţi comerciale care se ocupau de colectarea deşeurilor şi-au închis activitatea. Toate memoriile trimise Ministerului Mediului, toate conferinţele care s-au organizat în acea perioadă şi care semnalau abuzurile autorităţilor prin eliminarea colectorilor autorizaţi din piaţa deşeurilor reciclabile au fost inutile.

Dar, ca în orice ţară europeană, un abuz de acest fel nu putea fi trecut cu vederea de Consiliul Concurenţei, care a declanşat o anchetă minuţioasă. Totul a pornit de la o sesizare făcută în data de 26 octombrie 2017 de SC Total Waste Management SRL privind posibila încălcare a articolului nr. 8, aliniat 1 din Legea concurenţei care prevede că „sunt interzise orice acţiuni sau inacţiuni ale autorităţilor şi instituţiilor administraţiei publice centrale ori locale şi ale entităţilor către care acestea îşi deleagă atribuţiile, care restrâng, împiedică sau denaturează concurenţa, precum: limitarea libertăţii comerţului sau autonomiei întreprinderilor, exercitate cu respectarea reglementărilor legale; stabilirea de condiţii discriminatorii pentru activitatea întreprinderilor“.

Ancheta Consiliului Concurenţei s-a finalizat cu Decizia nr. 73 din 8 octombrie 2019, un document de 126 de pagini care constată „încălcarea prevederilor art. 8, aliniat 1 din Legea concurenţei de către autorităţile administraţiei publice locale din municipiul Ploieşti, săvârşită prin practica anticoncurenţială de excludere a operatorilor economici colectori autorizaţi de pe piaţa relevantă a serviciilor de colectare şi de transport a deşeurilor de ambalaje“.

În continuare, Consiliul Concurenţei a recomandat Ministerului Mediului, Apelor şi Pădurilor completarea Anexei 1 din Ordinul Ministrului Mediului şi Dezvoltării Durabile nr. 1798/2007 prin includerea activităţii de colectare a deşeurilor nepericuloase în Lista activităţilor supuse procedurii de emitere a autorităţilor de mediu, abrogarea prevederilor art. 3 şi art. 4 din Ordinul nr. 1271/2018, completarea prevederilor art. 9 din OUG nr. 196/2005 şi completarea procedurii prevăzute de Anexa Ordinului nr. 1271/2018 privind procedura şi criteriile de autorizare a colectorilor autorizaţi.

În plus, Consiliul Concurenţei a cerut Ministerului Mediului să prevadă o serie de condiţii pe care orice operator economic, inclusiv operatorul serviciului de salubrizare, ar trebui să le îndeplinească în mod cumulativ, dintre care:

  • să fie autorizat în prealabil de Ministerul Mediului pentru activitatea de colectare şi transport al deşeurilor de ambalaje;
  • să demonstreze că are capacitatea tehnico-economică să furnizeze serviciul în unitatea administrativ-teritorială în care doreşte înregistrarea;
  • să implementeze un sistem de evidenţă şi de raportare a cantităţilor de deşeuri de ambalaje achiziţionate de la populaţie care să permită identificarea persoanelor fizice beneficiare.

„Condiţiile tehnico-economice avute în vedere de către UAT-uri trebuie să fie minimale, dar obiective şi necesare pentru prestarea acestei activităţi. Ca urmare UAT nu pot impune condiţii tehnico-economice disproporţionate, care pot constitui bariere la intrarea pe piaţă, cum ar fi impunerea unor dotări care presupun investiţii majore ce ar trebui efectuate de către operatorii economici colectori şi care fac neprofitabilă această activitate economică“ se mai spune în comunicatul Consiliului Concurenţei.

Şi fiindcă decizia Consiliului Concurenţei nr. 73 din data de 8 octombrie 2019 nu a fost luată în considerare, instituţia a revenit în luna februarie a acestui an cu o altă scrisoare adresată Ministerului Mediului prin care recomandă din nou modificarea legislaţiei din domeniul gestionării deşeurilor de ambalaje.

În ciuda repetatelor adrese ale Consiliului Concurenţei, nici până acum Ministerul Mediului nu a luat vreo măsură pentru punerea în aplicare a recomandărilor primite.

Ministerul Dezvoltării Deşeurilor

A aplica recomandările Consiliului Concurenţei şi a obliga societăţile de salubrizare să fie autorizate în prealabil de Ministerul Mediului pentru activitatea de colectare şi transport al deşeurilor de ambalaje este de neconceput în România, unde spre deosebire de toate celelalte ţări europene licenţierea agenţilor economici care pot presta activităţi de colectare şi transport al deşeurilor este făcută de o instituţie moştenită din regimul comunist: Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice (ANRSC).

Subordonată numai Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, această instituţie este responsabilă de modul în care decurge activitatea de colectare a deşeurilor municipale în România, nu Ministerul Mediului. În Ministerul Dezvoltării şi în instituţiile subordonate acestuia s-au clocit toate legile aberante care ne-au adus oprobiul Comisiei Europene, cum este Legea nr. 111/2006, cunoscută ca Legea salubrităţii, OUG nr. 74/2018 şi toate ordinele ulterioare pe care le-a semnat ca primarul ministrul Mediului de atunci, în condiţiile în care Ministerul Dezvoltării era subordonat direct lui Liviu Dragnea.

Aici a fost decisă amânarea în mod repetat şi apoi anularea Legii nr. 384/2013 care prevedea aplicarea taxei de depozitare. Tot aici aveau loc întâlnirile Comitetului naţional pentru deşeuri. Secretari de stat din Ministerul Mediului, directori şi alţi funcţionari publici erau subordonaţi mai mult Ministerului Dezvoltării şi ANRSC decât Ministerului Mediului. Asociaţiile de Dezvoltare Intercomunitară înfiinţate pentru sifonarea fondurilor europene necesare construirii SMID-urilor au fost tot o invenţie a Ministerului Dezvoltării.

De aceea acum, când adie un vânt timid de schimbare, reacţia imediată a acestor grupuri de interese a fost blocarea punerii în aplicare a deciziei Consiliului Concurenţei.

Aplicarea legii în România a fost întotdeauna facultativă atunci când putea aduce atingere intereselor celor care au acaparat un domeniu. Nu contează că la noi salubritatea nu este decât o activitate de transport de la cetăţean la depozitele de deşeuri sau că România va intra în infringement fiindcă nu-şi va putea îndeplini obiectivele europene ce-i revin şi că va fi obligată să plătească sute de mii de euro amendă pe zi. Contează doar interesele celor care prosperă din toată această mizerie.

Reciclatorii trebuie să se descurce singuri

În timp ce Statul pompează în continuare grămezi de bani în SMID-uri ca într-o groapă fără fund, firava industrie de reciclare a României se prăbuşeşte încet dar sigur.

Plasticul reciclat era oricum mai scump decât plasticul virgin obţinut din produse petroliere, iar acum, când barilul a ajuns la valori negative, reciclarea PET-urilor şi a altor mase plastice a devenit mai degrabă un serviciu social decât o afacere. Se vorbeşte mult de reciclatorii României, de parcă noi am fi ţara care deţine cine ştie ce mari uzine şi fabrici de reciclare.

În România sunt doar doi mari reciclatori de PET: Green Tech din Buzău şi Professional Recycle din Târgu Mureş. Reciclatori de folie sunt tot doi: Romcarbon din Buzău şi Prointermed din Piteşti. În privinţa sticlei sunt câţiva: Green Glass în Popeşti-Leordeni, Terra Blu în Curtea de Argeş, JT Grup la Tulcea, Stirom în Bucureşti şi Vetreria în Popeşti-Leordeni. Reciclarea cartonului şi hârtiei se face de Vrancart în Vrancea, a aluminiului de Can Pack în Polonia, iar a lemnului de Egger la Rădăuţi. Ambalajele de fier ar trebui să ajungă la combinatul siderurgic de la Galaţi, dar cei de aici se cam feresc să ia aceste materiale pline de uleiuri şi alte resturi alimentare, care le creează mai multe probleme decât profit.

Cam aşa arată marea industrie de reciclare a deşeurilor de ambalaje din România, un sector economic care încearcă din greu să supravieţuiască în condiţiile actuale.

Dacă până în 2018 majoritatea reciclatorilor aveau planuri mari de dezvoltare, după apariţia OUG nr. 74/2018 toţi s-au confruntat cu probleme legate de calitatea materiei prime. PET-urile, folia, cartonul şi hârtia colectate de societăţile de salubrizare în amestec cu deşeurile menajere sunt atât de murdare încât nu pot fi procesate în instalaţiile în care au investit milioane de euro.

Şi pentru OIREP-uri calitatea deşeurilor colectate de salubrişti este o mare problemă, fiindcă nu îşi pot atinge ţintele de colectare, mai ales acum când exporturile către alţi reciclatori din Europa sunt imposibil de realizat.

Problema este atât de evidentă încât cei care nu vor să o vadă sunt numai susţinătorii de acum ai menţinerii în vigoare a legilor contestate de Consiliul Concurenţei. Societăţile de reciclare se prăbuşesc din lipsa materiei prime, cele mai mari îşi mută investiţiile în alte ţări din Europa, OIREP-urile nu găsesc în piaţă cantităţile necesare îndeplinirii obligaţiilor ce le revin, sute de oameni sunt lăsaţi pe drumuri fiindcă nu mai au unde să lucreze, iar profitorii sistemului actual care au aruncat România în infringement continuă să blocheze orice încercare de reaşezare a pieţei deşeurilor municipale pe principiile concurenţiale ale economiei de piaţă.

A distraught businessman standing at the edge of a cliff with his head in his hands.



Alte articole in rubrica Politici & Economie