Speranţe de revenire în siderurgie - Politici & Economie | Ecologic

Politici & Economie

Speranţe de revenire în siderurgie

03 July 2010 - 04:42 PM Politici & Economie

Sectorul siderurgic a fost puternic afectat de criză, ca şi celelalte sectoare economi-ce din România. Şi totuşi în siderurgie se simt, timid e adevărat, semne de revigorare. O revenire influenţată însă mai mult de export decât de cererea de oţel pe piaţa internă. Industria siderurgică din România are însă în afara crizei şi alte probleme. O parte dintre agenţii economici din acest sector sunt încă sub monitorizarea Comisiei Europene în ceea ce priveşte realizarea programelor de viabilitate pe care şi le-au asumat. Riscul de a fi nevoite să returneze ajutorul de stat acordat de statul român cu ani în urmă este unul real, dar destul de improbabil. Este greu de crezut că România va ajunge în situaţia Bulgariei, fiindcă si-tuaţia investiţiilor de la noi este mult diferită de cea de la vecinii noştri.

Despre aceste subiecte Petru Ianc, directorul general al Direcţiei de Politici Industriale şi Competitivitate din Cadrul Ministerului Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri ne-a declarat: „Indiscutabil, şi anul 2010 este un an de criză. Totuşi putem constata că apar primele semne de revigorare, cel puţin în sectorul siderurgic. Astfel, în medie, pe trimestrul I 2010 faţă de trimestrul I 2009, producţia în siderurgie a crescut considerabil. La oţel brut, de exemplu, faţă de martie 2009, când s-au produs 176 de mii de tone, în martie 2010 s-au produs 308 mii de tone, ceea ce înseamnă o creştere de 60% faţă de anul trecut. De asemenea, la laminate, respectiv la produsul finit, creşterea este de circa 44%.
Se ştie că în general siderurgia a rămas un indicator foarte important al consumului intern. Trebuie să menţionăm că o bună parte din această producţie este îndreptată spre export, astfel încât nu putem vorbi încă în mod clar de o relansare a consumului intern. Totuşi, faptul că piaţa externă în domeniul oţelului s-a ameliorat este un semnal bun că acest lucru se va petrece şi în România. Să nu uităm că evoluţia producţiei de oţel este aproape identică cu evoluţia PIB-ului în fiecare dintre ţările cu o structură industrială echilibrată. Sunt speranţe de revenire.
Dacă ar fi să analizăm care sunt problemele cu care se confruntă acum siderurgia, am putea spune că suntem deja în faza finală de discuţii cu Comisia Europeană pe tema monitorizării sectorului siderurgic, ultimele informaţii arătând că nu vom avea probleme majore privind ridicarea monitorizării şi nu vom avea în România o situaţie similară cu cea din Bulgaria, unde combinatele siderurgice - pentru că nu şi-au îndeplinit programele de viabilitate - au fost obligate să returneze ajutorul de stat primit cu ani în urmă. Companiile noastre în general şi-au realizat programele. În mod clar în urmă cu câteva luni Comisia Europeană anunţa că Tenaris Călăraşi şi combinatul siderurgic TMK Reşiţa şi-au îndeplinit obligaţiile. Celelalte sunt de asemenea cu obligaţiile îndeplinite, urmând ca la nivelul Comisiei Europene să se valideze acest lucru. Pe lângă aceste chestiuni, sigur că toate companiile sunt în plin proces de realizare a obligaţiilor de mediu, sunt preocupate de reducerea emisiilor de CO2 şi aş putea spune că sunt şi alte semnale pozitive. La Călăraşi, luna viitoare va demara o investiţie de 150 de milioane de euro într-un combinat siderurgic care va produce oţel beton şi alte produse de tip profile şi de asemenea au început modernizări importante la Hunedoara prin construcţia unui laminor nou de profile europene.

Acestea sunt lucrurile care pot fi semnalate în acest moment în siderurgia din România“.

Siderurgia românească, între trecut şi prezent

Unităţi de producţie

dsc01818_lrÎncepând cu anul 1990, industria siderurgică din România a parcurs un amplu proces de restructurare şi pregătire pentru competiţia de pe piaţa europeană şi mondială a oţelului.
Principalele acţiuni care au avut loc pe parcursul acestui proces sunt:
- armonizarea capacităţilor de producţie cu necesităţile pieţii şi concentrarea fabricaţiei pe fluxurile cele mai performante;
- închiderea capacităţilor excedentare, inclusiv demolarea celor neperformante din punctul de vedere al consumurilor energetice şi de materiale;
- modernizarea instalaţiilor de elaborare şi laminare rămase în funcţiune;
- optimizarea numărului de personal în acord cu nivelul şi tehnicitatea capacităţilor de producţie;
- privatizarea companiilor cu activitate siderurgică, proces care a fost practic încheiat la sfârşitul anului 2004.
Capacităţile de elaborare a oţelul lichid aflate în funcţiune însumează circa 9 milioane tone anual, tabel nr. 1.

Capacităţi de oţel lichid        Tabel nr. 1

tabel-1

Este de remarcat că toate companiile sunt dotate cu instalaţii de turnare continuă a oţelului modernizate (Galaţi, Oţelu Roşu) sau puse în funcţiune după anul 1990 (Hunedoara, Târgovişte, Reşiţa, Călăraşi).
În privinţa capacităţilor de laminare la cald existente, situaţia este prezentată în tabelul nr. 2.
tabel-2

Este de remarcat absenţa de pe lista producătorilor de laminate a companiilor din Reşita, Călăraşi şi Oţelu Roşu.
Explicaţia constă în faptul că, prin modernizare, acestea au fost dotate cu instalaţii de turnare continuă de semifabricate pentru realizarea de ţevi de la SILCOTUB Zalău (DONASID Călăraşi) şi ARTROM Slatina (TMK Reşiţa) sau produse lungi la Buzău (Oţelu Roşu).
De asemenea, ArcelorMittal Hunedoara a devenit un important producător de semifabricate pentru ţevile fabricate la ArcelorMittal Petrotub Roman.
În sectorul siderurgic din România, în afara companiilor prezentate mai funcţionează şi alte companii care realizează ţevi laminate la cald sau ţevi sudate.
Lista completă a companiilor siderurgice din România este prezentată în tabelul nr. 3.

Companiile siderurgice din România, domeniul de activitate şi natura capitalului        Tabel nr. 3
tabel-3

Capacităţile de producţie de oţel lichid şi laminate din România       Tabel nr. 4

tabel-4

Din analiza datelor prezentate se poate concluziona că producţia de oţel lichid este concentrată în şapte companii, dintre care una, ArcelorMittal Galaţi este organizată pe flux integrat având ca materii prime, în principal, cocsul şi minereul de fier, celelalte şase - pe flux tehnologic de cuptor electric, având ca materie primă fierul vechi.
În privinţa capacităţilor de laminare la cald, acestea se împart în trei grupe, respectiv plate, produse lungi şi ţevi, din care ponderea cea mai însemnată o reprezintă produsele plate. Aşa cum s-a arătat, pe parcursul procesului de restructurare desfăşurat în perioada 1990-2008, au fost închise capacităţile neperformante, uzate fizic şi moral.
Lista completă a reducerilor de capacităţi este prezentată în tabelul nr. 5.

Capacităţi de producţie neperformante, închise şi dezafectate       Tabel nr. 5
tabel-5

Din analiza datelor prezentate în tabelul nr. 6 pot fi formulate o serie de concluzii, cum ar fi:
- nivelul mediu anual al producţiei de oţel lichid este de 6 mil. tone oţel/an, cu mult sub nivelul capacităţilor în funcţiune; realizările din anul 2008 şi din anul 2009 au fost influenţate de criza economică mondială;
- o eventuală creştere a producţiei depinde, în primul rând, de cerere, dar şi de investiţiile ce trebuiesc continuate în fluidizarea fluxurilor de elaborare (în special la ArcelorMittal Galaţi).
Producţia de oţel lichid realizată în ultimii ani în România       Tabel nr. 6

tabel-6

Evoluţia producţiei de laminate în siderurgie
În tabelul nr. 7 este prezentată evoluţia producţiei în mii tone/an laminate la cald (plate şi produse lungi) şi ţevi (laminate şi sudate) realizată în România în perioada 2007-2009.
tabel-7

Ca şi în cazul oţelului, producţia medie anuală de laminate este de 5,5 mil. tone/an, ceea ce conduce la un grad de încărcare scăzut al capacităţilor; producţiile din anii 2008 şi 2009 au fost influenţate de efectele crizei economice mondiale. Creşterea cantităţii de laminate depinde, în principal, de cerere, dar o schimbare de fond a structurii (în sensul asimilării de profile economice, şină CF, tablă auto etc.) poate contribui pozitiv la ridicarea nivelului producţiei. În mod similar se poate aborda producţia în cazul ţevilor laminate şi sudate.
Evoluţia numărului de personal este prezentată în tabelul nr. 8.
Evoluţia numărului de personal în industria siderurgică        Tabel nr. 8
tabel-8

Consumul intern de produse siderurgice

Datele globale privind consumul intern de produse siderurgice este prezentat în tabelul nr. 9.

Consumul intern de produse siderurgice (2007-2009)      Tabel nr. 9

tabel-9

Datele din tabelul nr. 9 pun în evidenţă un consum intern mediu anual de 5 milioane tone.
Pentru produsele cele mai importante, evoluţia consumului intern este prezentată în tabelul nr. 10 .
Structura consumului intern din anul 2009, de 2.720 mii tone este nerelevantă.

Evoluţia consumului intern pentru produsele siderurgice semnificative      Tabel nr. 10

tabel-10

Importul de produse siderurgice

Evoluţia importului de produse siderurgice este prezentată în tabelul nr. 11.

Importul de produse siderurgice       Tabel nr. 11

tabel-11

Analiza datelor prezentate în tabelul nr. 11 permite formularea următoarelor constatări:
- importul de produse siderurgice se situează la 3-3,5 mil. t/an şi cuprinde produse care încă nu se fabrică în sector (tablă auto, profile economice, şină CF etc.), precum şi 700-800 mii tone de semifabricate;
- consumul intern de produse siderurgice este asigurat în medie 60% din import şi 40% din producţia internă, ceea ce arată că producţia indigenă nu reuşeşte să asigure nivelul calitativ şi gama tipo-dimensională solicitată de piaţa internă. Se poate lua în calcul şi i-poteza că siderurgia autohtonă nu reuşeşte să-şi armonizeze dinamica de creştere a producţiei cu viteza de creştere a consumului intern.

Exportul de produse siderurgice

Structura exportului, precum şi dinamica acestuia în ultimii ani este prezentată în tabelul nr. 12.

Dinamica şi structura exportului de produse siderurgice        Tabel nr. 12

tabel-12

Analiza datelor prezentate în tabelul nr. 12 permite formularea următoarelor concluzii:
- nivelul mediu anual al exportului este de circa 3,5 milioane tone oţel/an, adica 65% din producţie;
- structura exportului este, de asemenea, practic neschimbată.

Perspectivele evoluţiei siderurgice din România

Datele prezentate în tabele prezentate mai sus cu privire la evoluţia capacităţilor, nivelul şi dinamica producţiei şi a vânzărilor de produse siderurgice permit formularea unor concluzii care pot defini perspectivele evoluţiei acestei industrii.
Faptul că nivelul producţiei de oţel şi produse siderurgice este practic constant, în timp ce consumul intern cunoaşte un ritm rapid de creştere, sugerează ideea că producţia românească are o slabă adaptabilitate la cererea pieţei, rămânând relativ fixată într-o anumită gamă tipo-dimensională şi de portofoliu de clienţi.
În aceste condiţii, este uşor de înţeles de ce creşterea consumului intern este asigurată de import.
Gradul de ocupare a capacităţilor de producţie de oţel lichid şi laminare la cald este relativ scăzut, 50-60% sugerând ideea că creşterea producţiei în acord cu cererea pieţei este blocată fie de bariere tehnologice interne, fie de imposibilitatea tehnică de realizare a gamei tipo-dimensionale solicitată de clienţi.
În aceste condiţii, apreciem că evoluţia în perspectivă a siderurgiei din România va fi determinată într-o măsură mai mică de evoluţia pieţei interne şi externe, cât de modul de rezolvare rapidă a problemelor interne tehnologice care să-i permită o flexibilitate ridicată, inclusiv posibilitatea creşterii pro- ducţiei (atunci când cererea pieţei o justifică) la nivelul capacităţilor disponibile, cu efecte pozitive asupra costurilor de producţie.
O remarcă interesantă este legată de faptul că o parte din companii, TMK Reşiţa, ArcelorMittal Hunedoara, Donasid Călăraşi, Mechel Oţelu Roşu,
şi-au schimbat în mod radical profilul de fabricaţie, devenind în totalitate sau în principal producători de semifabricate pentru relaminare şi ţagle pentru ţevi, în detrimentul fabricaţiei de produse lungi.
În condiţiile în care producătorii din siderurgia din România nu se vor orienta spre modernizarea fluxurilor actuale de fabricaţie, este de aşteptat ca piaţa internă să fie acoperită de importuri sau, foarte probabil, să apară noi investitori care să utilizeze favorabil oportunităţile oferite de România.
Definirea perspectivei imediate a activităţii siderurgice din România este dificil de prognozat, ca urmare a crizei economice ale cărei efecte sunt încă prezente.
În tabelul nr. 13 se prezintă situaţia realizărilor din trimestrul I/2010, comparativ cu realizările din trimestrul I/2009.

Martie 2010 şi trim. I/2010 - principalele produse metalurgice      Tabel nr. 13

tabel-13

Concluzia este că producţia este în revenire fără a se crede că va ajunge la nivelurile anilor 2007-2008. În plus, creşterile de producţie sunt primordial îndreptate spre export, piaţa internă nefiind încă pregătită să primească surplusul de produse siderurgice.
Aşadar, pentru anul 2010, cu un optimism moderat, se poate prognoza o producţie de oţel de 3-3,5 mil. tone, adică 55-65% din realizările anilor neafectaţi de criză; probabil din anul 2011 se poate vorbi de o apropiere a realizărilor de producţie de nivelul mediu realizat în siderurgie.



Alte articole in rubrica Politici & Economie