Gazele de şist, beneficiu sau dezastru? - Politici & Economie | Ecologic

Politici & Economie

Gazele de şist, beneficiu sau dezastru?

08 May 2012 - 12:51 PM Politici & Economie

apa-reziduala-new-brunswick-canada_wideAnul trecut, o declaraţie şoc a reprezentanţilor unor mari companii petroliere americane a făcut rapid înconjurul globului: România este una dintre ţările Europei de Sud-Est care stă deasupra unei adevărate comori, România poate deveni independentă din punct energetic. Există posibilitatea ca depozitele de gaze de şist, estimate la multe trilioane de metri cubi, să fie scoase la suprafaţă. Dar n-au spus-o de la început şi cum s-ar putea face acest lucru şi, mai ales, ce implică tehnologia pe care o folosesc deja acasă la ele. Treptat, opinia publică şi organizaţiile de mediu află că este posibil ca viitorul uneia sau mai multor generaţii să fi fost deja amanetat.


Ce sunt gazele de şist?

Formaţiunile geologice de hidrocarburi sunt create în condiţii specifice, în cadrul depunerilor de sedimente. Substanţele organice sunt descompuse treptat, ajungându-se la formarea unor zăcăminte de ţiţei şi de gaze naturale. Metanul este substanţa rezultată din descompunerea compuşilor organici, care are cea mai simplă compoziţie chimică: un atom de carbon şi patru atomi de hidrogen.

Pe lângă depozitele clasice, tradiţionale de hidrocarburi, exploatate deja de multă vreme, există depozite situate în componenţa rocilor cu o porozitate mică, aflate la adâncimi mai mari în sol, denumite şisturi.

În funcţie de tipul depozitului, gazele deţinute pot conţine o multitudine de alţi compuşi în proporţii diferite: metan, dioxid de carbon, hidrogen sulfurat, radon radioactiv etc. Toate depozitele denumite „neconvenţionale“ au câteva caracteristici comune: conţinutul de gaze naturale este mai mic în comparaţie cu depozitele convenţionale, sunt dispersate pe suprafeţe mari (ajungând chiar şi la zeci de mii de kilometri pătraţi) şi sunt acoperite de pături de sol cu o permeabilitate scăzută. Practic, atributul „neconvenţional“ nu se referă la depozitul în sine, ci la metodele utilizate pentru extracţia gazelor, care necesită o tehnologie sofisticată şi utilizarea unei mari cantităţi de apă, dar şi a multor aditivi de injectare, care se pot dovedi periculoşi pentru mediu.

Dezvoltarea tehnologiei în SUA

sondaPrimele foraje au fost efectuate în Statele Unite în anii ’70 ai secolului trecut, ca urmare a scăderii continue a volumului de gaze naturale extrase din depozitele „clasice“ de hidrocarburi. Treptat, forajele au început să fie executate în zone cu pat de roci cu o permeabilitate mică, apelându-se la o inovaţie tehnologică la acea dată: forajul orizontal şi utilizarea fracturării hidraulice. Pentru a se putea continua forajele, s-au făcut chiar unele concesii legislative, industria extractivă beneficiind de excepţii de la „Safe Drinking Water Act“ (1974, legea americană a apelor), continuându-se apoi cu concesiile făcute prin „Energy Policy Act of 2005“ (legea energiei).

Începutul a fost făcut prin extracţia gazelor din şisturile Bossier (anii ’70, statele Texas şi Louisiana), continuându-se cu exploatarea şisturilor bituminoase Antrim (anii ’90, statele Michigan, Ohio şi Indiana). Exploatarea la scară mai largă s-a declanşat în 2005, la şisturile Barnett, în Texas, unde numai în cinci ani au fost efectuate aproape 15.000 de foraje. Toată povestea s-a dovedit şi un succes economic pentru câteva companii mai mici care au atras atenţia marilor giganţi din domeniu, cum sunt ExxonMobil sau BHP Billiton (de exemplu, în 2009 Exxon a cumpărat compania XTO plătind peste 40 miliarde de dolari, iar în 2011 compania Chesapeake şi-a vândut sucursala Fayetteville pentru 5 miliarde de dolari).

În tot acest timp, cetăţenii şi administraţiile regionale s-au confruntat cu efectele adverse ale noilor tehnologii asupra mediului. O discuţie aprinsă s-a declanşat din cauza exploatării şistului Marcellus, care acoperă o mare parte a statului New York şi care ar putea afecta alimentarea cu apă a populaţiei. În urma discuţiilor apărute, Agenţia pentru Mediu a SUA (EPA) a declanşat o investigaţie asupra tehnologiei folosite la extracţia gazelor de şist şi a riscurilor pe care acestea le implică, rezultatele urmând să fie publicate în cursul acestui an.

Ce se întâmplă în Europa?

Extracţia gazelor de şist în Europa are un decalaj de câteva decenii faţă de Statele Unite. Acum circa 15 ani, primele foraje au fost efectuate în Germania (Söhlingen). Volumul extracţiei europene este încă mic, de ordinul milioanelor de metri cubi, în comparaţie cu cel înregistrat în SUA (sute de miliarde de metri cubi extraşi anual, cifră estimată pentru 2010). Activitatea tinde însă să se dezvolte, concesiuni de exploatare fiind acordate în Polonia, Austria (bazinul Viena), Franţa (bazinul Paris şi bazinul de sud-est), Germania, Suedia şi Marea Britanie. În 2010 de exemplu, în Germania s-au acordat licenţe de forare pentru o suprafaţă de 17.000 kmp în landul Renania de Nord-Vestfalia (cam jumătate din suprafaţa totală a landului).

În urma protestelor din SUA, şi în Europa începe să se dezvolte o opoziţie din ce în ce mai puternică faţă de aceste proiecte. În Franţa de exemplu, Adunarea Naţională a impus un moratoriu asupra executării forajelor şi extracţiei gazelor prin fracturare, în timp ce industria de profil a propus un proiect de lege diferit, în care se menţionează că extracţia prin fracturare hidraulică se poate face doar pentru motive ştiinţifice, sub un control strict al unei comisii formate din parlamentari, reprezentanţi ai executivului, ai ONG-urilor locale şi ai cetăţenilor. În landul german Renania de nord-Vestfalia, mai mulţi cetăţeni, politicieni locali din aproape toate partidele, companii de alimentare cu apă şi producători de ape minerale şi-au exprimat în mai multe rânduri îngrijorările referitoare la utilizarea tehnologiei de extracţie prin fracturare hidraulică. Un prim pas a fost interzicerea forajelor fără existenţa unui aviz din partea companiilor de distribuţie a apei, în timp ce compania ExxonMobil, cea mai puternic implicată în proiecte de acest fel, a demarat deja un dialog cu cetăţenii, în vederea evaluării impactului posibil al activităţii sale.

manifestatie-bulgari-ambasada-rlondraFracturarea hidraulică şi impactul potenţial asupra mediului

Formaţiunile geologice conţinând hidrocarburi dense au în comun permeabilitatea redusă a straturilor care le acoperă. Din acest motiv, captarea gazelor în puţurile forate se face dificil şi se îmbunătăţeşte prin aşa-numita fracturare hidraulică, denumită uneori şi stimulare (eng. „fracing” sau „fracking”). Forajul se face iniţial în plan vertical, până se ajunge la depozitul de şisturi care conţin gaze, apoi el se poate direcţiona în plan orizontal, pentru a se maximiza contactul cu stratul de gaz. În stratul de rocă se introduc explozibili pentru a se crea fracturi care să permită gazului accesul la puţul de foraj, care sunt apoi mărite prin pomparea de apă la presiune ridicată. Odată cu scăderea presiunii, iese la suprafaţă un amestec de apă, gaze şi resturi de rocă, dar şi de metale (uneori radioactive). În apa pompată sunt adăugate particule de nisip, cu rolul de a menţine deschise fracturile create în şisturi, dar şi numeroase substanţe chimice, care au rolul de a omogeniza amestecul şi de a forma un gel care reduce frecarea. Pericolul potenţial al unei astfel de exploatări rezultă din:

- suprafaţa relativ mare, necesară amplasării instalaţiilor, utilajelor şi mijloacelor de transport;
- poluarea aerului de către echipamentele care utilizează motoare cu combustie, precum şi poluarea fonică;
- existenţa apei reziduale în amestec cu produsele chimice utilizate la fracturare, cu metale grele (de ex. arsenic şi mercur) şi cu particule radioactive, precum şi pericolul ca apa reziduală să ajungă în apele de suprafaţă sau la pânza freatică;
- generarea potenţială a unor cutremure în procesul de fracturare hidraulică;
- un impact potenţial asupra biodiversităţii din zonă (nedocumentat încă).

Merită menţionate câteva date din experienţa americană în domeniu. În ceea ce priveşte poluarea apei, Departamentul de Protecţie a Mediului al statului Pennsylvania a înregistrat 1614 cazuri de încălcare a normelor legale locale (pe suprafaţa de exploatare a şistului Marcellus) într-un interval de doi ani şi jumătate (2008-2010), din care două treimi au avut impact asupra mediului. Unul din accidentele documentate este explozia unei platforme de foraj (2008), cauzată de acumularea de metan în bazinul de apă al exploatării. În 2009, Agenţia pentru Protecţia Mediului a statului Wyoming a documentat infectarea apei cu chimicale utilizate la extracţia prin fracturare la 11 din cele 39 de sonde verificate, dar şi cu diverse hidrocarburi specifice. În ceea ce priveşte deversările de ape reziduale, s-au înregistrat mai multe cazuri în care companiile care le-au generat au fost sancţionate.

Fracturarea hidraulică poate induce cutremure mici, cu magnitudinea cuprinsă între 1 şi 3 grade pe scara Richter.  În statul american Arkansas, rata de producere a cutremurelor mici a crescut de zece ori în ultimii ani, existând temeri că la baza lor stau forajele efectuate pe suprafaţa şistului Fayetteville. În regiunea Fort Worth s-au înregistrat cel puţin 18 cutremure uşoare după decembrie 2008. Numai în orăşelul Cleburne s-au înregistrat şapte cutremure în lunile iunie şi iulie 2009, în condiţiile în care nu s-a înregistrat niciun cutremur în ultimii 140 de ani. În aprilie 2011, în oraşul britanic Blackpool s-a înregistrat un cutremur de 1,5 grade, urmat de unul de 2,5 grade (ambele pe scara Richter) în iunie 2011. Compania care executa foraje în zonă a oprit activitatea, aşteptând rezultatele investigaţiei demarate de autorităţi.

Fluidul folosit la fracturare este compus în mod tipic din circa 98% apă şi nisip, restul fiind aditivi chimici. Aceşti aditivi includ la rândul lor o gamă destul de largă de substanţe, unele fiind toxice şi alergene, dar şi cancerigene. Compoziţia aditivilor nu este făcută publică de obicei, intrând în gama secretelor comerciale. De exemplu, o listă cu 260 de substanţe utilizate la extracţia prin fracturare efectuată pe teritoriul statului american New York cuprinde:

- 58 de substanţe care au una sau mai multe proprietăţi care pot crea îngrijorări privind toxicitatea şi efectele asupra oamenilor;
-  până la zece substanţe sunt considerate cu potenţial de risc pe teritoriul UE sau sunt nominalizate de legislaţia europeană (Directivele 2000/60/EC şi 2008/105/EC);
- 17 substanţe sunt clasificate drept toxice pentru organismele acvatice;
- 38 substanţe sunt clasificate drept toxice în mod acut pentru sănătatea umană;
- 8 sunt clasificate drept cancerigene deja cunoscute (benzenul, acrilamida, oxidetilena şi alţi solvenţi volatili aromatici);
- 7 sunt clasificate drept mutagene etc.

În Germania (Saxonia Inferioară), fluidul de fracturare utilizat conţine 0,25% substanţe toxice, 1,02% substanţe dăunătoare sănătăţii umane şi 0,19% substanţe dăunătoare pentru mediu. Deşi compoziţia chimică exactă nu a fost dată publicităţii (fiind tot secret comercial şi în Europa), în amestec există substanţe care pot polua sever apa potabilă.

Impactul asupra sănătăţii umane se poate produce prin emisii relevante degajate în aer, sau prin contaminarea apei potabile. Există de asemenea pericolul poluării pânzei freatice.

Există beneficii pentru mediu pe termen lung?

Cu excepţia unei potenţiale reduceri a emisiilor de gaze cu efect de seră, specialiştii nu văd în acest moment beneficii notabile. Reducerea emisiilor s-ar produce prin utilizarea gazelor naturale în locul altor combustibili fosili, mai poluanţi. Deşi există un număr considerabil de elemente considerate cu risc ridicat, până în prezent nu s-au produs poluări accidentale de tipul celei din Golful Mexic, înregistrată în urmă cu doi ani, extracţia gazelor naturale prin fracturare fiind considerată mai sigură decât extracţia ţiţeiului. Dar situaţiile sunt diferite. Nu pot fi comparate riscurile şi probabilităţile de producere a accidentelor.

Ce spune legislaţia europeană?

Nu există o directivă europeană care să se refere în mod special la procedeul extracţiei gazelor naturale prin fracturare. Dar dacă procesul tehnologic este împărţit în etape, acestea pot intra sub incidenţa următoarelor directive:

- 2006/21/EC - managementul deşeurilor din industria extractivă;
- 1992/104/EEC - cerinţele minime pentru îmbunătăţirea siguranţei şi protecţia sănătăţii lucrătorilor din minerit;
- 1992/91/EEC - cerinţele minime pentru îmbunătăţirea siguranţei şi protecţia sănătăţii lucrătorilor din industria extractivă;
- 1994/22/EC - condiţii privind eliberarea şi utilizarea autorizaţiilor pentru prospecţiuni, explorarea şi producerea hidrocarburilor.

În România nu există o reglementare care să trateze în mod specific extracţia gazelor de şist.

În afara directivelor enumerate, în UE există un număr de reglementări referitoare la calitatea apei (2000/60/EC, 1980/68/EEC, 2006/118/EC, 1986/280/ EEC, 2006/11/EC, 1998/83/EC), la protecţia mediului (2010/75/EU, 2008/1/EC, 2000/479/EC, 1985/337/ EEC, 2003/35/EC, 2001/42/EC, 2004/35/EC, 1992/ 43/EEC, 1979/409/EEC, 1996/62/EC), la securitatea muncii (1989/391/EEC, 1992/91/EEC, 1992/104/EEC, 2004/37/EC, 1991/322/EEC, 1993/67/EEC, 1996/94/ EC, 1980/1107/EEC, 2003/10/EC) şi la protecţia împotriva radiaţiilor (1996/29/Euratom). Sunt de asemenea în vigoare mai multe reglementări referitoare la deşeuri (Directivele 2006/21/EC, 2006/12/EC şi 1999/ 31/EC, precum şi Deciziile Comisiei 2009/359/EC, 2000/532/EC, 2009/360/EC, 2009/337/EC şi 2002/ 1600/EC). Relevante mai sunt o serie de reglementări privind substanţele chimice (Regulametul REACH, Directiva Seveso II şi Directivele 2003/105/EC, 1991/ 689/EEC, 1967/548/EEC, 1999/45/EC şi 1998/8/EC).

Care este situaţia din România?

În ianuarie 2011, ziarul Adevărul a publicat în premieră faptul că autorităţile române au acordat deja primele licenţe de exploatare a gazelor neconvenţionale americanilor de la Chevron - una dintre cele mai mari companii petroliere din lume, maghiarilor de la MOL şi unei companii mai mici, Avere Energy. „Asta înseamnă să ai viziune. Dacă România a putut să asigure necesarul de petrol pentru două războaie mondiale şi rocile dure nu au fost deloc explorate, este clar că există potenţial“, declara pentru Adevărul preşedintele Agenţiei pentru Resurse Minerale, Alexandru Pătruţi.

În aprilie 2011, Agenţia pentru energie a SUA a publicat un raport estimativ privind rezervele de gaz de şist ale planetei, care ar fi de 6622 de mii de miliarde de metri cubi (în aceste rezerve nefiind incluse cele deţinute de Rusia, Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi de Sud-Est şi Africa Centrală). Rezervele recuperabile deţinute numai de România, Ungaria şi Bulgaria s-ar ridica la 19 trilioane de metri cubi, în timp ce Polonia are rezerve mult mai mari, estimate la 187 trilioane de metri cubi.

În septembrie 2011, Iulian Chifu, cercetător specializat în Analiză de Conflict şi Relaţii Internaţionale, declara pentru ziarul Adevărul (referindu-se la vizita preşedintelui Băsescu în SUA din 13 septembrie): „E posibil, dar nu am date directe, ca unul dintre subiectele vizitei preşedintelui Traian Băsescu la Washington să fie transferul de tehnologie american pentru exploatarea gazelor de şist. E ştiut faptul că România şi Polonia au resurse importante de gaz de şist. Prin exploatarea acestuia, s-ar schimba balanţa: România şi Polonia ar deveni susţinătorii energetici ai Europei şi s-ar elimina din dependenţa energetică a Europei faţă de Rusia. E foarte probabil ca, odată cu importul de tehnologie, să ni se ceară de la partea americană o piaţă energetică curată, fără «băieţi deştepţi», în special pe zona intermediarilor“.

Un articol publicat în 14 septembrie 2011 de HotNews subliniază interesul firmelor americane pentru exploatarea zăcămintelor de gaze de şist din România, nominalzând pe ExxonMobil, Chevron şi Talisman Energy. Chevron deţine deja un perimetru de epxloatare în zona Bârlad, cumpărat în toamna lui 2010 de la firma Regal Petroleum cu 25 milioane dolari şi a solicitat acordarea de licenţe de exploatare şi în Dobrogea. Licenţe au solicitat şi alte companii mai mici, în Dobrogea şi în vestul ţării.

Pe 14 ianuarie 2012, zeci de mii de bulgari au ieşit în stradă să ceară guvernului de la Sofia interzicerea exploatării gazelor de şist. Pe 18 ianuarie 2012, parlamentul bulgar a votat cu 166 voturi pentru şi 6 împotrivă interzicerea folosirii tehnologiei de fracturare hidraulică, inclusiv în apele teritoriale ale Mării Negre. Cu o zi înainte, Alexandru Pătruţi, preşedintele Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, citat într-un articol apărut în 8 februarie pe site-ul „Botoşani necenzurat“, declara că România nu va lua exemplul Bulgariei şi nu va interzice folosirea fracturării hidraulice. În acelaşi timp, la scurt timp după succesul înregistrat acasă, activişti bulgari de mediu au organizat o manifestaţie de protest în faţa ambasadelor României la Sofia şi la Londra, aflând că autorităţile române nu se opun utilizării tehnologiei de fracturare hidraulică.

Pe 9 februarie, ziarul Adevărul arăta că peste 2000 de bârlădeni au trimis o scrisoare deschisă edilului municipiului prin care cer stoparea extracţiei gazelor de şist de către americani. „Nici în ruptul capului nu pot fi de acord cu aşa ceva. Gândiţi-vă că numai în Bârlad avem peste 50 de puţuri de apă potabilă şi nu îşi doreşte nimeni să fie contaminate ireversibil“, declara Constantin Constantinescu, primarul Bârladului.

Pe 10 februarie, profesorul universitar Vlad Codrea de la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca declara pentru cotidianul local Obiectiv - Ediţia de Vaslui: “Înainte de orice, o precizare: meseria mea de geolog mă îndeamnă să încurajez orice exploatare de substanță utilă care poate duce spre un plus de bunăstare a comunităților. Așadar nu sunt un opozant a priori a gazelor de șist. Desigur, în cazul specific de la Bârlad se pot naște unele îngrijorări, în special din cauza secretomaniei care plutește în jurul subiectului. Înainte de toate ar fi interesant de știut exact la ce adâncime se găsesc rocile care vor fi exploatate, fiindcă efectele pot fi diferite în funcție de adâncimea colectorului de gaze. Esențială este tehnologia utilizată, fiindcă dacă construcția sondelor nu va fi impecabilă - mă refer concret la tubaj și cimentare - atunci și efectele colaterale pot fi nefaste. Ebadările de fluide în colectori secundari - inclusiv în acviferele freatice (pânza de apă freatică, n.r.) - sunt și posibile, și periculoase. Exemple de astfel de accidente pot fi găsite și în istoria recentă a exploatărilor românești de hidrocarburi. Așadar, nu este o problemă că aceste gaze s-ar exploata, important este cum se va face această exploatare și, nu în ultimul rând, cui revin foloasele și în ce proporții“.

În aceeaşi zi, o investigaţie jurnalistică semnată de Roxana Bucată şi Oana Dan, publicată pe site-ul dela0.ro, o citează pe Georgeta Ionescu, geolog şi vicepreşedinte al Partidului Verde: „Nu există pe site-ul ANRM nicio referire clară la gazele de şist. Nu pot să aplic legislaţia de la cărbuni sau ţiţei la gazele de şist pentru că am cu totul altă tehnologie. România nu are o legislaţie pentru gazele de şist“. În aceeaşi investigaţie este citată şi Elena Caramalău, consilier la ANRM, care afirmă că Chevron urmează să anunţe agenţia dacă există riscuri de mediu. În nota de fundamentare trimisă de agenţie la Guvern s-ar menţiona că impactul asupra mediului se va determina în conformitate cu prevederile legislaţiei, fără să se menţioneze în ce etapă a proiectului se va întâmpla asta. ANRM ar da asigurări că în acordul de concesiune anexat contractului sunt stabilite toate condiţiile de mediu. Potrivit celor doi ziarişti care semnează investigaţia, acordul este însă secretizat, compania Chevron invocând clauza secretului comercial, nefiind publicat şi în Monitorul Oficial odată cu contractul. Consilierul Caramalău preciza că atât valoarea contractului, cât şi cantitatea de resurse care vor fi exploatate sunt informaţii secrete.

Pe 14 februarie, senatorul PDL de Bârlad Vasile Pintilie declara, pentru Monitorul de Vaslui: „Sunt categoric împotriva exploatării cu metoda fracturării hidraulice, dar sunt pentru explorare, întrucât trebuie să ştim exact ce resurse avem în sol“.

Coaliţia pentru Mediu din România a transmis, pe 16 februarie, ministrului László Borbély, o scrisoare prin care îşi exprima îngrijorarea faţă de informaţiile apărute în presă, referitor la explorarea şi exploatarea gazelor de şist pe teritoriul României prin metoda fracturării hidraulice. În scrisoare se solicita ministrului să comunice poziţia Ministerului Mediului şi Pădurilor în această problemă, să clarifice situaţia unor eventuale avize de mediu emise până la acea dată şi să transparentizeze procesul de consultare publică în legătură cu proiectele de exploatare a gazelor de şist. În scrisoare, experţii Coaliţiei pentru Mediu atenţionau că Franţa, Bulgaria, unele state din SUA şi landul german Renania de Nord-Vestfalia au interzis metoda fracturării hidraulice în absenţa totală a unor studii de impact asupra mediului. Ei au mai atras atenţia că potrivit declaraţiilor oficiale ale reprezentanţilor companiei Chevron, licenţele de exploatare pentru zăcămintele de gaze de şist au fost acordate în urma emiterii unui aviz de mediu. Cu toate acestea, niciuna dintre organizaţiile din coaliţie nu a participat la vreo consultare publică în privinţa acestui aviz şi nici nu are ştiinţă de organizarea unei astfel de consultări, la nivel central sau local.

Pe 21 februarie, un număr de zece deputaţi şi senatori au înaintat parlamentului o propunere legislativă privind interzicerea explorărilor şi exploatărilor cu zăcăminte de hidrocarburi lichide sau gazoase prin fracturarea (fisurarea) hidraulică şi anularea licenţelor exclusive de exploatare a tuturor proiectelor care recurg la această tehnică. În expunerea de motive a proiectului sunt nominalizate şi zonele programate pen- tru exploatarea prin fracturare, situate în judeţele Vas-lui (Bârlad), Bihor (Voivozi, Tria, Băile Felix, Tulca), Arad (Adea, Curtici), Timiş (Periam, Biled, Paulis, Para, Bu-zia, Crai), Tulcea (Măcin, Babadag), Constanţa (Capidava, Eforie, Costineşti, Vama Veche, Adamclisi). În prezent, propunerea se află spre dezbatere la Senat.

Pe 6 martie a.c., premierul Mihai-Răzvan Ungureanu a avut la Palatul Victoria o întâlnire cu delegaţia companiei americane Chevron, la care a participat şi ambasadorul SUA la Bucureşti, Mark Gitenstein, a anunţat agenţia Agerpres. Vicepreşedintele pentru Europa, Ian MacDonald, i-a prezentat premierului obiectivele companiei pentru dezvoltarea proiectelor din domeniul energiei în România, a precizat sursa citată. De asemenea, Tom Host, country manager Chevron România, a reafirmat angajamentul companiei de a respecta cele mai înalte standarde de securitate şi de protecţie a mediului.

În aceeaşi zi, forţele de ordine au ridicat de trei ori consecutiv  persoanele care protestau în faţa Ministerului Economiei pentru o interzicere completă a exploatării gazelor de şist în România prin fracturare hidraulică.

basescu_parlamentPeste numai o zi, în discursul susţinut în faţa Parlamentului, preşedintele Traian Băsescu făcea prima menţiune publică referitoare la importanţa gazelor de şist: „În opinia mea, în momentul de faţă, sunt foarte multe interese, nu spun ale politicului sau ale Guvernului, Doamne fereşte, dar se manifestă interese ca România să devină tot mai dependentă energetic. Eu vă cer să priviţi cu maximă responsabilitate nevoia României de a-şi creşte consistent capacitatea de a produce energie atât nucleară, energie din Marea Neagră, cât şi energie din gaze de şist, dacă într-adevăr avem resurse“.

Declaraţia şefului statului a fost făcută după ce, potrivit ministrului Mediului, László Borbély, Băsescu a fost vizitat de reprezentanţii grupului petrolier american Chevron, liderul mondial în exploatarea gazelor de şist. Borbély a declarat că reprezentanţii companiei americane Chevron, lider în exploatarea gazelor de şist, l-au vizitat pe şeful statului pentru a discuta despre potenţialul energetic al acestei resurse. „Am avut o întâlnire cu cei de la Chevron, pentru că au fost şi la preşedinte, au fost şi la prim-ministru şi au fost şi aici“, a declarat Borbély agenţiei Mediafax, întrebat cum comentează menţiunea din discursul preşedintelui. Ministrul a vorbit apoi despre problemele din legislaţia românească în acest domeniu: „În momentul de faţă trebuie să clarificăm şi legislaţia noastră internă, pentru că ei, când cer o licenţă de la ANRM, nu spun acolo ce fel de prospecţiune va fi. Spun «acord petrolier» şi după aceea vin şi spun «Domn'le, păi eu fac, de fapt, asta». Eu zic că ar trebui clarificat de fapt de la început. El când vine e clar că vine, de exemplu, cu această modalitate. Şi-atunci trebuie să clarificăm de la început, să ştim care este problema pe care o discutăm cu ANRM-ul (Agenţia Naţională de Resurse Minerale, n.r.)“, a declarat Borbély. În concluzie, potrivit ministrului, poziţia oficială a autorităţilor de mediu din România pe această chestiune nu este deocamdată stabilită. „Trebuie să vedem, pe baza studiilor care există, pe baza legislaţiei care există, care anume va fi poziţia noastră. Pentru că, în momentul acesta, noi nu avem absolut nicio solicitare. În momentul de faţă ei (Chevron, n.r.) o să vină, într-adevăr, pentru acord de mediu pentru prospecţiuni, şi-atunci noi vom cere această procedură, le vom cere să facă un studiu de impact. Ei nu au, în momentul de faţă, un acord de mediu“, a declarat ministrul.

aragaz_rr1

Informaţii deţinute de Ministerul Mediului şi Pădurilor cu privire la proiectele de explorare şi exploatare a gazului de şist (date publicităţii în 20 februarie a.c.)

Legislaţia română în domeniul petrolului nu face deosebire între resursele convenţionale şi cele neconvenţionale, petrolul reprezentând „substanţe minerale combustibile din amestecuri de hidrocarburi naturale, acumulate în scoarţa terestră şi care, în condiţii de suprafaţă, se prezintă în stare gazoasă, sub formă de gaze naturale, sau lichidă, sub formă de ţiţei sau condensat“. În condiţiile legislaţiei naţionale, pentru acest tip de resursă nu se eliberează de către ANRM licenţe de explorare sau de exploatare, ci se semnează un acord petrolier care se derulează în trei etape: explorare, dezvoltare şi exploatare. În consecinţă, ANRM nu încheie cu agenţii economici acorduri pentru explorarea şi exploatarea rezervelor de „gaz de şist“, ci acorduri petroliere de concesiune pentru explorare, dezvoltare - exploatare sau exploatare. Prima sub-etapă este cea de prospec- ţiuni seismice şi geologice, urmată de etapele de explorare, dezvoltare-exploatare sau exploatare. După obţinerea avizului de la ANRM, agenţii economici notifică autoritatea competentă de protecţia mediului cu privire la intenţia de explorare sau exploatare, după caz. În consecinţă, studiile de evaluare a impactului asupra mediului pot fi făcute numai după ce s-au efectuat studiile geologice şi prospecţiunile seismice adică, în etapele de explorare (foraje de adâncime) şi de exploatare.

Din informaţiile furnizate de ANRM, toate activităţile de cercetare a argilelor gazifere (gaz de şist) din România se află în stadiu incipient şi în acest moment nu se poate discuta despre o metodă agreată de exploatare a gazelor din rocile argiloase. Durata etapei de explorare în cazul acordurilor petroliere este de circa 5 ani, perioadă în care se execută studii geologice, prospecţiuni seismice şi sonde de explorare verticale, care urmăresc evidenţierea hidrocarburilor în arealul investigat. În schimb, investigarea posibilităţilor de exploatare, care ar putea include foraje orizontale, fisurare hidraulică, reprezintă o etapă ulterioară şi distinctă. Metodologia de exploatare este aprobată de ANRM în baza unui studiu de exploatare şi calcul al rezervelor.

MMP a informat autorităţile din subordine, respectiv, ANPM, ARPM, APM, cu privire la posibilitatea apariţiei în România a acestui tip de proiecte, precum şi despre necesitatea aplicării acquis-ului comunitar, în cazul reglementării acestor proiecte.

Până în prezent nu s-au identificat proceduri de evaluare a impactului asupra mediului deschise pentru proiecte de explorare/exploatare a gazului de şist, la autorităţile de mediu din teritoriu, şi pe cale de consecinţă nu au fost elaborate în România rapoarte privind impactul asupra me- diului, nici nu au fost emise acte de reglementare (acorduri de mediu sau autorizaţii de mediu) pentru astfel de lucrări.

Grupaj realizat de Marian Jianu



Alte articole in rubrica Politici & Economie