Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor a intrat în dezbatere publică - Politici & Economie | Ecologic

Politici & Economie

Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor a intrat în dezbatere publică

07 February 2013 - 01:35 PM Politici & Economie

La începutul acestui an Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice a publicat pe site-ul său pentru consultare publică Strategia Naţională de Gestionare a Deşeurilor, orizontul de timp 2014-2020. Acest document nu aduce nimic în plus faţă de strategia europeană în domeniul gestionării deşeurilor, şi anume, atingerea statutului de „societate a reciclării“. Liniile directoare ale acestei strategii nu iau în seamă însă problemele strigente cu care se confruntă România în privinţa gestionării deşeurilor. Ne-am fi aşteptat ca cel mai sensibil subiect, şi anume depozitarea deşeurilor - subiect la care ţara noastră se numără printre codaşele Europei, 99% depozitare - 1% reciclare, să fie mult mai bine evidenţiat. Aşteptam să vedem că documentul va pune bazele introducerii unei taxe la depozitare, însă acest lucru nu s-a întâmplat, ba mai mult, în strategie se consideră că introducerea unei asemenea taxe nu poate fi benefică recuperării energetice, reutilizării şi prevenirii generării deşeurilor, ci numai reciclării sau a depozitării deşeurilor... Însă în toate ţările europene au fost introduse taxe pentru depozitare foarte mari, fapt care a dus, iar EUROSTAT-ul o poate confirma, la scăderea cantităţilor de deşeuri municipale depozitate şi o creştere remarcabilă a reciclării, reutilizării şi valorificării energetice a acestor deşeuri.

Această strategie este un prim pas, însă ea trebuie urmată de un plan de acţiuni concrete, bine definite în timp, care trebuie şi implementate pentru a avea rezultatele scontate în anul 2020... În continuare vă prezentăm câteva dintre liniile directoare ale Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor.

Monica Matei

strategia1_rr

Scopul Strategiei Naţionale de Gestionare a Deşeurilor

Strategia Națională de Gestionare a Deșeurilor (SNGD) a apărut din necesitatea identificării obiectivelor și politicilor de acțiune, pe care România trebuie să le urmeze în domeniul gestionării deşeurilor în vederea atingerii statutului de „societate a reciclării“.

Problematica privind impactul negativ asupra mediului şi sănătăţii umane, ca urmare a eliminării deşeurilor prin utilizarea unor metode și tehnologii nepotrivite rămâne de actualitate, mai ales în contextul tendinţei susţinute de creştere a cantităţilor de deşeuri generate. Devine astfel necesară includerea în priorităţile strategice a unor aspecte la fel de importante precum declinul resurselor naturale şi oportunitatea utilizării deşeurilor ca materie primă pentru susţinerea unor activităţi economice.

În sensul celor afirmate, scopul SNGD este de a îndrepta România către o „societate a reciclării“ prin:

 Prioritizarea eforturilor din domeniul gestionării deşeurilor, în conformitate cu ierarhia deşeurilor;

 Încurajarea prevenirii generării deşeurilor şi reutilizarea pentru o mai mare eficienţă a resurselor;

 Dezvoltarea şi extinderea sistemelor de colectare separată a deșeurilor în vederea promovării unei reciclări de înaltă calitate;

 Dezvoltarea/implementarea tehnologiilor/instalaţiilor de reciclare şi/sau valorificare cu randament ridicat de extragere și utilizare a materiei prime din deșeuri;

 Evitarea exporturilor și încurajarea importurilor unor tipuri de deșeuri pentru care există tehnologii de reciclare/valorificare;

 Susţinerea recuperării energiei din deşeuri, după caz, pentru deşeurile care nu pot fi reciclate;

 Reducerea cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare.

SNGD stabileşte politica şi obiectivele strategice ale României în domeniul gestionării deşeurilor pe termen scurt (anul 2015) şi mediu (anul 2020). Pentru implementarea pe termen scurt a strategiei se elaborează Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD), care conţine detalii referitoare la acţiunile care trebuie întreprinse pentru îndeplinirea obiectivelor strategiei, la modul de desfăşurare a acestor acţiuni, cuprinzând ţinte, termene şi responsabilităţi pentru implementare.

SNGD trebuie să se alinieze la noile cerinţe legislative, la noile evoluţii tehnologice din domeniu şi să îmbunătăţească participarea publicului la luarea deciziei de mediu prin programe de instruire şi educare a populaţiei în domeniul gestionării deşeurilor.

Necesitatea revizuirii SNGD derivă în principal din următoarele motive:

 stabilirea unor noi concepte la nivel european privind gestionarea deşeurilor (în principal necesitatea abordării deşeului ca resursă şi principiul responsabilităţii extinse a producătorului);

 adoptarea Directivei 2008/98/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 noiembrie 2008 privind deşeurile şi de abrogare a anumitor directive (noua Directivă Cadru privind deșeurile) şi transpunerea sa în legislaţia naţională, precum şi necesitatea integrării principiilor şi prevederilor sale în documentele de programare naţionale;

 înglobarea prevederilor şi cerinţelor legislative apărute în perioada 2004 - 2012;

 dezvoltarea proiectelor privind implementarea sistemelor integrate de gestionare a deşeurilor, aflate în diferite stadii de realizare, în cadrul cărora este propusă şi implementarea unor tehnologii noi de tratare a deşeurilor noi pentru România;

 modificările de natură instituţională şi organizatorică din perioada 2004 - 2012.

Prevederile SNGD ca şi mod de abordare se aplică pentru toate tipurile de deşeuri reglementate prin Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, respectiv:

 Deşeuri municipale şi asimilabile din comerţ industrie, instituţii, inclusiv fracţii colectate separat;

 Fluxuri specifice de deşeuri: deşeuri de ambalaje, deşeuri din construcţii şi demolări, vehicule scoase din uz, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori uzaţi, uleiuri uzate, anvelope uzate, deşeuri cu conţinut de PCB/PCT, deşeuri cu conţinut de azbest, deşeuri din activităţi de ocrotire a sănătăţii umane şi activităţi conexe.

Împreună cu Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor care va aborda, cu măsuri specifice, fiecare flux de deşeuri, strategia îşi propune să creeze cadrul naţional de planificare necesar pentru dezvoltarea şi implementarea unui management integrat/durabil al deşeurilor.

La nivel european

Politica naţională în domeniul gestionării deşeurilor trebuie să se subscrie obiectivelor politicii europene în materie de prevenire a generării deşeurilor şi să urmărească reducerea consumului de resurse şi aplicarea practică a ierarhiei deşeurilor. Principiul acţiunii preventive este unul din principiile care stau la baza Ordonanţei de Urgenţă nr. 195/2005 privind protecţia mediului cu modificările şi completările ulterioare, Directiva 2008/98/CE privind deşeurile, transpusă în legislaţia naţională prin Legea nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor, prezentând ierarhia deşeurilor care „se aplică în calitate de ordine a priorităţilor în cadrul legislaţiei şi al politicii în materie de prevenire a generării şi de gestionare a deşeurilor, astfel: prevenirea, pregătirea pentru reutilizare, reciclarea, alte operaţiuni de valorificare, de exemplu valorificarea energetică şi eliminarea“.

Abordarea UE în domeniul gestionării deşeurilor se bazează pe trei principii majore:

- Prevenirea generării deşeurilor - factor considerat a fi extrem de important în cadrul oricărei strategii de gestionare a deşeurilor, direct legat atât de îmbunătăţirea metodelor de producţie cât şi de determinarea consumatorilor să îşi modifice cererea privind produsele (orientarea către produse verzi) şi să abordeze un mod de viaţă, rezultând cantităţi reduse de deşeuri;

- Reciclare şi reutilizare - încurajarea unui nivel ridicat de recuperare a materialelor componente, preferabil prin reciclare materială. În acest sens sunt identificate câteva fluxuri de deşeuri pentru care reciclarea materială este prioritară: deşeurile de ambalaje, vehicule scoase din uz, deșeuri de baterii, deşeuri din echipamente electrice şi electronice;

- Eliminarea finală a deşeurilor - în cazul în care deşeurile nu pot fi recuperate, acestea trebuie eliminate în condiţii de siguranţă pentru mediu şi sănătatea umană, cu un program strict de monitorizare.

Analiza situaţiei actuale privind gestionarea deşeurilor la nivel naţional

Deşeuri municipale

În prezent, la nivelul UE deşeurile municipale sunt tratate prin depozitare (38%), incinerare (22%), (25%) reciclare şi compostare (15%). În România, unde au fost depuse eforturi şi au fost realizate investiţii importante pentru alinierea la acquis comunitar, situaţia evoluează rapid, însă principala modalitate de eliminare a deşe-urilor este în continuare reprezentată de depozitare. Conform datelor EUROSTAT din 2010 (Comunicatul EUROSTAT Nr. 48/2012 - 27 March 2012 pentru anul 2010,) între Statele membre (SM) ale UE există diferenţe semnificative, variind de la situaţia statelor în care depozitarea se realizează în mare măsură aşa cum este cazul Bulgariei (100%), României (99%), Lituaniei (94%) sau al Letoniei (91%) până la cea a statelor în care reciclarea deşeurilor municipale ocupă un loc important: Danemarca (54%), Olanda (39%), Belgia (37%).

strategia2

România face parte din categoria noilor state membre în care cea mai mare parte a cantităţilor de deşeuri municipale colectate sunt eliminate prin depozitare, operaţiunile de reciclare şi valorificare fiind utilizate într-o măsură foarte mică.

În structura deşeurilor municipale din România, cea mai mare pondere o au deşeurile menajere (circa 64%), în timp ce deşeurile stradale şi deşeurile din construcţii şi demolări au aproximativ aceeaşi pondere (10%, respectiv 9%). Peste 90% din deşeurile municipale colectate sunt eliminate prin depozitare.

strategia3

Structura deşeurilor municipale generate în perioada 2006 - 2010 (Sursă: ANPM, Raportul privind Starea Mediului, 2011)

În ceea ce priveşte generarea deşeurilor municipale, se constată că atât în România, cât şi la nivelul majorităţii SM, se înregistrează tendinţe de creştere a acestor cantităţi (figura de mai jos - Sursă: EUROSTAT 2012)

strategia4

Cu toate acestea, analizând evoluţia pentru ultimii patru ani - 2007-2010 - se constată începând cu anul 2009 o descreştere a cantităţii de deşeuri generate atât ca şi medie a UE, cât şi pentru majoritatea SM. Această evoluţie putem aprecia că se datorează în principal crizei economice şi mai puţin măsurilor de prevenire. În ceea ce priveşte indicatorii de generare a deşeurilor municipale, conform datelor Eurostat, la nivelul anului 2010 pentru România cantitatea a fost de 365 kg/locuitor/an, cu 27% mai mică decât media la nivel european (502 kg/locuitor/an). Evoluţia acestor indicatori în intervalul 1995-2008 este similară în ambele cazuri evoluţiei cantităţilor de deşeuri municipale generate.

O problemă importantă a sistemului de gestionare a deşeurilor din România este reprezentată de aria scăzută de acoperire cu servicii de colectare. Astfel, la nivel naţional în anul 2009 doar 63% din populaţie este deservită de servicii de salubritate, ponderea în mediul urban fiind de aproximativ 85% şi de doar 52% în mediul rural (vezi figura 2). De asemenea, se constată că încă mai sunt cantităţi de deşeuri care rămân necolectate, în figura 3.

strategia5

Figura 2

strategia6

Figura 3: Cantităţile de deşeuri municipale generate şi colectate (Sursă: ANPM, Raportul privind Starea Mediului, 2011)

La nivelul anului 2010, mai mult de 95% din cantitatea de deşeuri municipale (exclusiv deşeurile din construcţii şi demolări) colectată de operatorii de salubrizare a fost eliminată prin depozitare, ratele de reciclare şi valorificare a acestor tipuri de deşeuri fiind încă foarte reduse. În anul 2010, din 5325,81 mii tone deşeuri municipale municipale (exclusiv deşeurile din construcţii şi demolări) colectate de operatorii de salubritate au fost valorificate 296,14 mii tone deşeuri prin reciclare materială sau valorificare energetică.

Gradul de valorificare redus are în primul rând cauze de natură tehnică (inexistenţa infrastructurii de colectare separată şi de sortare în cele mai multe zone ale ţării, respectiv lipsa capacităţilor de reciclare pentru anumite tipuri de materiale, cum ar fi lemnul), dar şi economică (lipsa unor instrumente financiare care să stimuleze/oblige operatorii de salubrizare să livreze deşeurile colectate către instalaţii de tratare/valorificare şi nu către eliminare). Menţionăm şi faptul că, în paralel cu activitatea operatorilor de salubrizare, există circuite paralele de colectare şi sortare a deşeurilor reciclabile din deşeurile municipale (puncte de colectare autorizate, sortări ad-hoc la intrarea în depozitul de deşeuri), dar care nu sunt cuantificate ca atare, ceea ce conduce la o scădere aparentă a valorii ratelor de reciclare/valorificare a acestora, per ansamblu.

De asemenea, în România, colectarea separată a deşeurilor municipale în vederea valorificării deşeurilor de ambalaje provenite din deşeurile menajere (hârtie, carton, sticlă, metale, materiale plastice) se practică într-o mică măsură, la nivel local, în cadrul unor proiecte iniţiate de societăţile de salubrizare şi primării, în colaborare cu operatorii economici care pun pe piaţă ambalaje şi produse ambalate. Aceste proiecte sunt în derulare, în colaborare cu asociaţiile de locatari (pentru populaţie), şcoli, instituţii şi operatori economici, extinderea lor în funcţie de rezultatele obţinute fiind legată de fondurile disponibile.

La nivel naţional, în anul 2011 existau 698 localităţi (urban şi rural) unde s-a implementat colectarea separată.

În ceea ce priveşte structura ambalajelor introduse pe piaţă (vezi figura 4), pe tipuri de material, în perioada 2004 - 2010 se poate constata o scădere cantitativă a ambalajelor de sticlă în favoarea celor de plastic, ceea ce ne arată direcţia în care s-a orientat comportamentul de consum al populaţiei.

strategia7

Figura 4: Structura ambalajelor introduse pe piaţă (Sursă: ANPM)

Faţă de întreaga cantitate de deşeuri de ambalaje introdusă pe piaţă, au fost realizate următoarele obiective de reciclare şi valorificare (vezi Figura 5):

strategia8

Figura 5 - Sursă: ANPM

Valorificarea energetică a deşeurilor de ambalaje cu putere calorică se realizează, în primul rând, în fabricile de ciment care sunt autorizate pentru coincinerarea deşeurilor. Până în momentul actual, cantitatea de deşeuri de ambalaje coincinerată nu a fost foarte mare, având în vedere că, pe de-o parte, se acordă atenţie în primul rând reciclării, iar pe de altă parte, cantitatea de deşeuri pretabilă co-incinerării este relativ redusă.

Eliminarea deşeurilor municipale se realizează exclusiv prin depozitare. Până în prezent, în România nu au fost puse în funcţiune instalaţii pentru incinerarea deşeurilor municipale.

În ceea ce priveşte depozitarea deşeurilor municipale, în anul 2010 erau în funcţiune un număr de 106 depozite neconforme pentru deşeuri municipale, din care 26 au sistat activitatea la 16 iulie 2010 conform calendarului negociat. Pentru restul depozitelor de deşeuri municipale neconforme, care mai au încă perioadă de tranziţie, în prezent se efectuează îmbunătăţirea activităţilor de operare şi monitorizare. Conform negocierilor pentru aderarea României la UE stipulate în Tratatul de Aderare, România este obligată să asigure reducerea treptată a deşeurilor depozitate în aceste 101 de depozite municipale de deşeuri neconforme, cu respectarea anumitor cantităţi maxime anuale.

În ceea ce priveşte deşeurile biodegradabile încă din anul 2006 au fost demarate acţiuni în vederea construirii de platforme pentru compostarea deşeurilor vegetale din parcuri şi spaţii verzi din zonele urbane şi construirea unor staţii de sortare a deşeurilor reciclabile şi de staţii de compostare a deşeurilor biodegradabile în apropierea depozitelor pentru deşeuri. În Tabelul 1 este prezentată evoluţia cantităţilor de deşeuri biodegradabile generate în anii 2008 şi 2010 (inclusiv cele generate şi necolectate), comparativ cu anul de bază 1995.

strategia9

În vederea respectării angajamentelor asumate în acest domeniu, la începutul anului 2011, la nivel naţional, erau funcţionale un număr de 60 de instalaţii şi platforme de compostare finalizate (autorizate sau în curs de autorizare) pentru compostarea deşeurilor biodegradabile municipale.

Având în vedere cele prezentate, din Tabelul 1 se poate observa că obiectivul stabilit pentru anul 2010, respectiv reducerea cu 25% a cantităţii de deşeuri biodegradabile depozitate, exprimată gravimetric faţă de cantitatea de deşeuri biodegradabile municipale produse în 1995, a fost atins deja în anul 2009.

Pentru celelalte fluxuri specifice de deşeuri care fac obiectul acestei strategii, şi anume: vehicule scoase din uz, deşeuri de echipamente electrice şi electronice, baterii şi acumulatori uzaţi, uleiuri uzate, anvelope uzate, deşeuri cu conţinut de PCB/PCT, deşeuri cu conţinut de azbest, deşeuri din activităţi de ocrotire a sănătăţii umane şi activităţi conexe, situaţia existentă privind cantităţile generate şi modul lor de gestionare este prezentată în Raportul privind Starea Mediului pentru anul 2010, care poate fi consultat la următoarea adresa de web:

http://www.anpm.ro/Mediu/raport_privind_starea_mediului_in_romania-15.

Deşeuri industriale

În cursul anului 2010, cantitatea de deşeuri generate de industria extractivă, energetică şi prelucrătoare a fost de 191 milioane tone, din care cea mai mare parte (peste 90%) deşeuri rezultate din activităţile de extracţie (minerit) - 240 milioane tone, iar 15 milioane tone deşeuri generate din industria energetică şi prelucrătoare.

Deşeurile periculoase, generate în anul 2010, în cantitate de 514.325 tone, au reprezentat circa 0,3% din totalul deşeurilor generate. Majoritatea deşeurilor periculoase au fost eliminate prin depozitare, restul fiind valorificate sau eliminate prin co-incinerare sau incinerare în instalaţiile proprii ale generatorilor sau în instalaţii specializate aparţinând operatorilor privaţi.

În cursul anului 2010, erau în funcţiune următoarele instalaţii pentru incinerarea deşeurilor industriale periculoase:

• 8 instalaţii de incinerare/coincinerare aparţinând la 8 operatori privaţi din industrie, care incinerează/coincinerează propriile deşeuri periculoase;

• 10 instalaţii existente pentru incinerarea deşeurilor periculoase aparţinând operatorilor privaţi care incinerează pentru terţi;

• 7 instalaţii de co-incinerare în cuptoare de ciment - autorizate pentru tratarea deşeurilor periculoase solide şi lichide.

În cursul anului 2010, au fost în operare 40 de depozite pentru deşeuri industriale periculoase şi nepericuloase, din care:

- 8 depozite pentru deşeuri industriale periculoase, din care:

• 6 depozite conforme ale operatorilor economici care îşi depozitează propriile deşeuri;

• 2 depozite zonale conforme, unul în judeţul Ialomiţa, operat de SC VIVANI SALUBRITATE SA Slobozia şi unul în judeţul Prahova, operat de SC Ecomaster Servicii Ecologice SRL;

- 32 depozite pentru deşeuri industriale nepericuloase, din care:

• 15 depozite conforme;

• 15 depozite care utilizează instalaţii de “hidro-transport” a deşeurilor sau care depozitează deşeuri în stare lichidă şi deşeuri cu proprietăţi corozive, oxidante.

O NOUA STRATEGIE

Pornind de la direcţiile de acţiune definite de prezenta strategie, Guvernul va elabora un plan cuprinzător de prevenire a generării deşeurilor şi în acelaşi timp va colabora cu întreprinderile şi alte organizaţii de pe întregul lanţ de aprovizionare pentru a dezvolta o serie de măsuri în scopul reducerii generării deşeurilor şi reutilizării lor ca parte a unui program de eficienţă a resurselor.

Ierarhia deşeurilor

strategia10


„Ierarhia deşeurilor“ reprezintă conceptul conform căruia diferitele măsuri/opţiuni de gestionare a deşeurilor sunt grupate în funcţie de impactul lor pe termen lung asupra mediului înconjurător, categoria cu cel mai redus impact, şi anume prevenirea generării deşeurilor are o prioritate maximă, urmată fiind de pregătirea pentru reutilizare, reciclare, valorificare şi ultima dintre toate eliminarea (de ex. - depozit de deşeuri). Această grupare reprezintă cea mai bună opţiune din punct de vedere a protecţiei mediului, însă pot exista abateri de la aceasta pentru anumite fluxuri specifice de deşeuri, în cazul în care se justifică şi numai în baza evaluării de tip analiza ciclului de viaţă privind efectele globale ale generării şi gestionării respectivelor deşeuri.

Ca parte a unei abordări durabile în ceea ce priveşte utilizarea materialelor aducând astfel beneficii mediului şi susţinând creşterea economică, Guvernul va urmări să dezvolte o serie de măsuri pentru a sprijini utilizarea eficientă a resurselor şi încurajarea prevenirii generării deşeurilor.

Principii strategice şi opţiuni de gestionare a deşeurilor

Principiile definite în SNGD, care stau la baza activităţilor de gestionare sunt cele enumerate mai jos:

 Principiul protecţiei resurselor primare este formulat în contextul mai larg al conceptului de „dezvoltare durabilă“ şi stabileşte necesitatea de a minimiza şi eficientiza utilizarea resurselor primare, în special a celor neregenerabile, punând accentul pe utilizarea materiilor prime secundare.

 Principiul măsurilor preliminare se referă la aplicarea stadiului existent de dezvoltare tehnologică în corelaţie cu cerinţele pentru protecţia mediului şi cu măsuri fezabile din punct de vedere economic.

 Principiul prevenirii stabileşte o ierarhie în activităţile de gestionare a deşeurilor, ierarhie care situează pe primul loc evitarea generării deşeurilor, minimizarea cantităţilor, tratarea în vederea valorificării şi în vederea eliminării în condiţii de siguranţă pentru mediu şi sănătatea populaţiei.

 Principiul poluatorul plăteşte, corelat cu principiul responsabilităţii producătorului şi cel al responsabilităţii utilizatorului stabileşte necesitatea creării unui cadru legislativ şi economic adecvat, în aşa fel încât să fie acoperite costurile de gestionare a deşeurilor.

 Principiul substituţiei subliniază nevoia de a înlocui materiile prime periculoase cu materii prime nepericuloase, pentru a evita generarea deşeurilor periculoase.

 Principiul proximităţii, corelat cu principiul autonomiei, stabileşte că deşeurile trebuie tratate sau eliminate cât mai aproape posibil de locul unde au fost generate.

 Principiul subsidiarităţii stabileşte ca responsabilităţile să fie alocate la cel mai scăzut nivel administrativ faţă de sursa de generare, dar pe baza unor criterii uniforme la nivel regional şi naţional.

 Principiul integrării stabileşte că activităţile de gestionare a deşeurilor fac parte integrantă din activităţile social-economice care le generează.

Ierarhia deşeurilor, aşa cum este prezentată în cadrul Directivei 2008/98/CE şi în Legea nr. 211/ 2011, se aplică în calitate de ordine a priorităţilor, în cadrul legislaţiei şi a politicilor în materie de prevenire a gestionării deşeurilor în următoarea ordine descrescătoare a priorităţilor:

(1) Prevenirea - măsuri luate înainte ca o substanţă, material sau produs să devină deşeu, prin care se reduc: cantităţile de deşeuri (inclusiv prin reutilizarea produselor sau prelungirea duratei de viață a acestora), impactul negativ al deşeurilor generate asupra sănătăţii populației şi asupra mediului, conţinutul de substanţe periculoase în materiale şi produse;

(2) Pregătirea pentru reutilizare - operaţiunile de verificare, curăţare sau valorificare prin care produselor sau componentele produselor care au devenit deşeuri sunt pregătite pentru a fi reutilizate, fără alte operaţiuni de pre-tratare;

(3) Reciclarea deşeurilor - operaţiuni de valorificare prin care materialele sunt transformate în produse, materii prime sau substanţe, fiind folosite în acelaşi scop pentru care au fost concepute sau în alt scop. Aceasta include reprocesarea materialelor organice, dar nu include valorificarea energetică şi conversia în vederea folosirii materialelor drept combustibil sau pentru operaţiunile de umplere;

(4) Alte operaţiuni de valorificare, cum ar fi valorificarea energetică (recuperarea de energie din tratarea termică a deşeurilor) - operaţiuni care au drept rezultat principal faptul că deşeurile servesc unui scop util prin înlocuirea altor materiale care ar fi fost utilizate într-un anumit scop, sau faptul că deşeurile sunt pregătite pentru a putea servi scopului respectiv;

(5) Eliminarea deşeurilor (în principal prin depozitare).

Utilizarea resurselor

Hârtia şi cartonul. Atât reciclarea cât şi valorificarea cu recuperare de energie aduc beneficii în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră şi bineînţeles beneficii semnificative depozitelor de deşeuri. Cu toate acestea, beneficiile aduse de reciclare comparativ cu cele aduse de valorificarea cu recuperare de energie depind de (i) calitatea şi disponibilitatatea hârtiei (calitatea superioară tinde să favorizeze reciclarea) şi de (ii) eficienţa procesului de valorificare cu recuperare de energie.

a. Acţiunile pot include:

i. promovarea împreună cu industria hârtiei de noi obiective mai ridicate privind reciclarea deşeurilor de hârtie;

ii. promovarea achizițiilor publice ecologice (verzi) cu analiza ciclului de viaţă al produsului;

iii. încurajarea achiziţionării produselor provenite din hârtie reciclată.

Aluminiul. Reciclarea tuturor metalelor conferă randamente crescute în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, deoarece sunt necesare cantităţile ridicate de energie pentru a le extrage şi prelucra. Fiecare tonă de aluminiu reciclat economiseşte 11 tone de CO2.

b. Acţiunile pot include:

i. promovarea împreună cu sectorul economic şi industrial de noi obiective mai ridicate decât cele din legislaţia europeană.

Sticla. Reciclarea sticlei poate aduce beneficii semnificative crescute în ceea ce priveşte reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, în funcţie de traseul de prelucrare. Reciclarea cu circuit închis (de ex. - reciclarea buteliilor din sticlă tot în butelii de sticlă) oferă beneficii semnificativ mai mari decât utilizările de calitate inferioară (de ex - utilizarea ca şi agregate) care ar putea produce numai beneficii marginale.

c. Acţiunile pot include:

i. promovarea recipientelor mai uşoare;

ii. dezvoltarea unor sisteme de colectare a deşeurilor de sticlă de la IMM-uri sau de la întreprinderile din sectorul de alimentaţie publică;

iii. încurajarea iniţiativelor de utilizare a produselor din sticlă reutilizabile;

iv. punerea la dispoziţia publicului a informaţiilor disponibile cu privire la caracterul reutilizabil şi reciclabil al sticlei.

Plasticul. Incinerarea/co-incinerarea plasticului are un impact general net negativ asupra emisiilor de gaze cu efect de seră, ca urmare a eliberării carbonului fosil. Reciclarea are un potenţial semnificativ pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin nefolosirea materialelor prime virgine, însă amploarea acestui proces variază foarte mult în funcţie de traseul de prelucrare.

d. Acţiunile pot include:

i. promovarea prin acorduri voluntare împreună cu sectorul economic şi industrial de noi obiective mai ridicate decât cele din legislaţia europeană.

Lemnul. Lemnul are o energie încorporată relativ redusă (energia consumată în procesul de exploatare forestieră), dar mare din punct de vedere caloric. Deşi pentru anumite tipuri de deşeuri de lemn reutilizarea sau reciclarea sunt cele mai bune opţiuni, utilizarea ca şi combustibil alternativ celui fosil are, în general, un beneficiu mai mare asupra emisiilor de gaze cu efect de seră decât recuperarea materialului ca şi resursă (şi evitarea folosirii materiilor prime virgine).

e. Acţiunile pot include:

i. Promovarea dezvoltării pieţelor de energie pentru deşeurile de lemn, inclusiv reciclarea acestora.

strategia11

Tranziţia către o „economie verde“

Trecerea către o economie verde presupune de exemplu:

- creşterea cererii de bunuri noi şi servicii care reduc daunele aduse mediului;

- transformarea unor sectoare de afaceri pentru a dezvolta „alternative mai ecologice“, la produsele existente;

- reducerea cererii de produse din anumite sectoare care cauzează daune mediului.

Această transformare trebuie coordonată şi cu o abordare politică de înlăturare a barierelor din calea utilizării eficiente a resurselor, încurajându-se, în acelaşi timp, obţinerea de beneficii care presupun inclusiv minimizarea costurilor pentru economie.

În domeniul gestionării deşeurilor, externalităţile de mediu, sau mai bine zis neconsiderarea în mod practic a acestora, poate conduce la decizii economice nefundamentate sau fundamentate insuficient cu impact direct sau indirect asupra mediului. Neidentificarea corectă a acestora, a costurilor şi a beneficiilor de mediu, poate conduce către generarea unor cantităţi mai mari de deşeuri, determinate de modele ineficiente de producţie şi consum.

Din perspectiva gestionării deşeurilor, eficienţa economică este considerată în momentul în care cantitatea şi compoziţia deşeurilor generate sunt la un nivel optim, adică în momentul în care costurile de reducere a deşeurilor sunt cu o unitate mai mici decat beneficiile economice şi de mediu.

Sigur, această abordare presupune o analiză atentă a tuturor costurilor implicate şi a impactului modificării proceselor de producţie şi de gestionare a deşeurilor. Pot exista cazuri în care prin modificarea fluxului tehnologic se utilizează într-un mod mai eficient resursele, se pot obţine beneficii prin reducerea gazelor cu efect de seră şi se pot obţine chiar şi economii legate de costurile materiale. Acestea, însă, trebuie analizate în contra-balanţă cu costurile legate de modificarea echipamentelor, materiilor prime sau a fluxului tehnologic.

În luarea oricăror decizii autoritatea publică centrală pentru protecţia mediului va lua în considerare principiile generale ale protecţiei mediului, precauţiei şi durabilităţii, fezabilităţii tehnice şi viabilităţii economice, protecţiei resurselor, precum şi impactul global asupra mediului, sănătăţii populaţiei, economiei şi societăţii.

Taxa de depozitare: constituie un instrument economic care se doreşte a determina reducerea cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare. Ca efect secundar, presupune reaşezarea ierarhiei deşeurilor din punct de vedere al intrării dintr-o etapă în cealaltă, practic, cantităţile de deşeuri care sunt direcţionate spre reciclare şi tratare trebuie să crească pentru a reduce cantitatea de deşeuri care rămâne pentru etapa de eliminare finală. Acest instrument, însă, trebuie bine fundamentat atât din punct de vedere al motivaţiei precum şi din punct de vedere al cuantificării. Important este ca impactul acestui instrument economic să se resimtă până în prima etapă a fluxului de deşeuri şi să aibă ca efect secundar, cel puţin, reducerea cantităţilor de deşeuri generate.

Taxa de depozitare nu se presupune a fi doar un instrument economic de reducere a cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare, ci şi un instrument care reflectă o mai atentă considerare a externalităţilor de mediu pe care activitatea de depozitare le presupune. Acestea ar fi de dorit a se considera în toate etapele ierarhiei gestionării deşeurilor, astfel încât toate să aibă un numitor şi o bază comună de comparaţie. Astfel, ar trebui cuantificate externalităţile şi în cazul celorlalte operaţii de tratare şi eliminare, punând la dispoziţie un criteriu important de evaluare a impactului unui intreg sistem integrat de gestionare a deşeurilor.

strategia12

Un caz aparte l-ar constitui cel a prevenirii generării deşeurilor, unde efectul unei astfel de taxe ar fi indirect şi, deci, greu de cuantificat. Însă, efectul indirect al aplicării taxei de depozitare (deci, la polul opus) ar fi de dorit să se resimtă încă din prima etapă a „vieţii“ deşeurilor şi să se reducă cantitatea de deşeuri generate şi să se „altereze“ compoziţia deşeurilor încât să fie mai uşor de gestionat în continuare.

Introducerea unei astfel de taxe şi obţinerea efectului dorit în principal - de reducere a cantităţii de deşeuri depozitate şi orientarea acestora către reciclare - depinde şi de cuantumul pe care îl are costul depozitării în momentul de început. În cazul în care acesta este relativ scăzut, efectul creşterii acestuia (prin adăugarea taxei) nu va fi uşor remarcat şi, prin urmare, nu va avea efectul scontat. Lucru care, însă, nu se întâmplă în cazurile în care costurile asociate colectării şi eliminării reprezintă un procent semnificativ.

Nu în ultimul rând trebuie subliniat faptul că aplicarea unei taxe de depozitare a deşeurilor ca unic instrument economic poate conduce la o „lume bazată pe două metode de tratare“, cum ar fi depozitarea şi reciclarea. Însă, pentru respectarea ierarhiei de gestionare a deşeurilor este necesar ca instrumentele economice să abordeze toate etapele de gestionare a deşeurilor (valorificarea cu recuperare de energie, reciclarea, reutilizarea şi prevenirea generării deşeurilor) pentru a se asigura un cost eficient de-a lungul întregului sistem. Cu alte cuvinte, pentru evitarea unei situaţii inechitabile autoritatea de mediu pe baza evaluării sectorului de tratare/eliminare a deşeurilor şi prin prisma obiectivelor care trebuie atinse va lua în considerare aplicarea unei astfel de taxe în cadrul unui mix optim de instrumente economice.

Gestionarea eficientă din punct de vedere al costurilor se poate realiza prin evaluarea cantităţilor de deşeuri gestionate pe diferitele niveluri ale ierarhiei deşeurilor prin prisma principiului equimarginal, de exemplu, deşeurile sunt alocate între diferitele opţiuni de gestionare astfel încât costul marginal social al fiecărei opţiuni este egalat de-a lungul acestora. Acolo unde nu este egal există un potenţial de reducere a costurilor de gestionare a deşeurilor prin realocarea lor între diferitele opţiuni de tratare.

Având în vedere ierahia deşeurilor, putem afirma că această abordare trebuie să considere nu numai costurile şi beneficiile asociate reducerii cantităţilor de deşe-uri, încât să fie asigurată, totuşi, eficienţa economică, dar şi toate etapele de-a lungul fluxul deşeurilor, astfel încât să se poată garanta că deşeurile generate pot fi tratate în mod eficient şi din punct de vedere economic. În acest sens, trebuie identificate metodele de tratare pentru toate tipurile de deşeuri generate, în funcţie de specificitatea fiecărui tip de deşeu, ţinta finală fiind cea de gestionare a acestora.

Responsabilitatea producătorului

Având în vedere analiza ciclului de viaţă al unui produs, inclusiv a etapei în care acesta devine deşeu, responsabilitatea privind impactul acestuia (inclusiv cel de mediu), deci şi a stadiului de deşeu, trebuie să fie asumată şi preluată de operatorii economici care îl produc şi îl introduc pe piaţă.

Sistemul depozit

O serie de persoane, întreprinderi şi organizaţii au propus introducerea în România a unui sistem de garanţie/depozit pentru returnare în cazul ambalajelor pentru băuturi.

S-au analizat instrumentele potenţiale de încurajare a refolosirii şi reciclării ambalajelor în România în baza unui studiu elaborat de către Academia Română, cu luarea în consideraţie a experienţei din alte ţări.

În cadrul acestui proces a fost evaluat costul de instituire a unui astfel de sistem în România în comparaţie cu utilizarea sistemelor de colectare existente şi mai ales a celor care vor fi implementate utilizând Fondurile Structurale din POS-ul de Mediu.

Analizând modelul economic şi Comunicarea Comisiei Europene 2009/C 107/01 se poate concluziona următoarele:

- sistemul depozit poate creşte ratele de reciclare a deşeurilor de ambalaje;

- sistemul depozit poate reduce procentul de eliminare necontrolată a deşeurilor de ambalaje provenite de la băuturi, deşi acest lucru nu va asigura curăţenia locurilor publice deoarece rămân o serie de alte ambalaje primare sau alte tipuri de deşeuri care nu sunt colectate într-un astfel de sistem;

- sistemul depozit ar aduce economii sensibile din punctul de vedere al autorităţilor publice locale, întrucât acestea trebuie să colecteze toate tipurile de deșeuri de ambalaje;

- sistemul depozit poate crea bariere în domeniul comerţului şi poate diviza piaţa internă, dacă nu este deschis tuturor participanţilor;

- Comisia Europeană consideră că prevederile naționale care instituie o legătură directă între procentul de ambalaje reutilizabile folosite pentru anumite băuturi și necesitatea de a înființa un sistem de garanție și returnare pentru ambalajele de unică folosință trebuie să fie abordate cu multă precauție din punct de vedere al pieței interne. Un mecanism aproape matematic, care depinde de cota curentă, prezintă riscul de a fi influențat de dezvoltările pe termen scurt, care nu reflectă tendința generală;

- deşi, nu „obstrucţionează“, în mod direct, importurile de băuturi în ambalaje de unică folosinţă, solicită numeroase investiţii şi modificări, conducând la îngreunarea sau chiar stoparea importurilor de băuturi. Operatorii economici care exercită activități în mai multe state membre se confruntă adeseori cu mai multe dificultăți în a profita de oportunități de afaceri de pe piața internă, din cauza acestor sisteme. În loc să vândă același produs în același ambalaj pe piețe diferite, li se cere să își adapteze ambalajul la cerințele fiecărui stat membru, ceea ce duce, de obicei, la costuri suplimentare. Implicit aceasta înseamnă şi reducerea competitivităţii operatorului economic faţă de concurenţi;

- dezavantajul introducerii sistemului depozit constă în faptul că poate fi aplicat pentru un număr limitat de ambalaje care pot fi astfel recuperate (PET-uri, doze de aluminiu pentru băuturi şi anumite butelii din sticlă). Restul ambalajelor vor fi colectate cu ajutorul celorlalte sisteme de colectare şi valorificare descrise anterior;

- un avantaj al introducerii sistemului depozit constă în faptul că pot fi recuperate deşeuri „curate“ de o calitate ridicată.

La momentul elaborării acestei strategii se consideră inoportună impunerea unui sistem depozit obligatoriu întrucât, prin costurile iniţiale ridicate implicate de introducerea acestuia, se va ajunge la creşterea preţului produselor şi la divizarea pieţei interne. Dificultăţile de securizare la posibilele fraude şi costurile suplimentare pentru finanțarea sistemului pot conduce la dezechilibre din punct de vedere financiar. Însă, Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, pe parcursul perioadei de implementare a acestei strategii, va analiza, periodic, oportunitatea introducerii unui astfel de sistem pentru acele tipuri de ambalaje pentru care va exista riscul de neîndeplinire a obiectivelor de reciclare şi valorificare, garantând un echilibru corect între obiectivele de mediu și necesitățile pieței interne.

Introducerea sistemului depozit impune reconsiderarea sistemelor integrate de gestionare a deşeurilor la nivel judeţean.

Deşeuri de echipamente electrice şi electronice (DEEE)

Reglementările din domeniul echipamentelor electrice şi electronice (EEE) stabilesc valorile limită pentru utilizarea unor susbstanţe chimice ca plumb, mercur, cadmiu, crom hexavalent, bifenili polibromurați sau difenil eteri polibromurați în anumite tipuri de echipamente electrice și electronice. Aceste reglementări au împiedicat eliminarea sau eliberarea potențială în mediul înconjurător a mii de tone de substanțe interzise și au determinat schimbări importante în domeniul design-ului de produs din Uniunea Europeană și din întreaga lume, servind totodată ca model pentru legi similare adoptate de state din afara Spațiului Economic European.

Reglementările din domeniul gestionării deşeurilor de echipamente electrice şi electronice (DEEE) au ca şi obiective principale următoarele: prevenirea apariţiei DEEE şi reutilizarea, reciclarea şi alte forme de valorificare ale acestor tipuri de deşe-uri pentru a reduce în cea mai mare măsura cantitatea de deşeuri eliminate; îmbunătăţirea performanţei de mediu a tuturor operatorilor implicaţi în ciclul de viaţă al echipamentelor electrice şi electronice (producători, distribuitori şi consumatori) şi în mod special a operatorilor economici direct implicaţi în tratarea deşeurilor de echipamente electrice şi electronice.

Pentru îndeplinirea acestor obiective sunt necesare următoarele:

- crearea unor sisteme care să permită deţinătorilor şi distribuitorilor finali să predea gratuit deşeurile la punctele de colectare DEEE;

- asigurarea colectării de către distribuitorii de echipamente electrice şi electronice a DEEE de acelaşi tip şi în aceeaşi cantitate cu echipamentul/echipamentele furnizate;

- asigurarea disponibilităţii şi accesibilităţii, pe întreg teritoriul ţării, a punctelor de colectare necesare, ţinând cont în special de densitatea populaţiei.

Împărţirea responsabilităţilor

Pentru îndeplinirea obiectivelor strategice în domeniul gestionării deşeurilor este necesară implicarea, practic, a întregii societăţi, care va trebui să îşi împartă responsabilităţile:

 Producători de bunuri - vor trebui să realizeze produse utilizând mai multe materiale reciclate şi mai puţine materii prime neregenerabile. De asemenea, vor trebui să proiecteze produse care să genereze mai puţine deşeuri şi să îşi asume responsabilitatea privind impactul asupra mediului al produselor lor pe durata întregului ciclu de viaţă al acestora;

 Comercianţii:

- vor trebui să reducă cantităţile de deşeuri generate din activitatea de comercializare a produselor,

- vor iniţia campanii de sensibilizare şi de informare direcţionate către publicul larg sau către o categorie specifică de consumatori referitor la prevenirea generării deşe-urilor.

 Generatori de deşeuri (persoane fizice şi juridice):

- vor avea posibilitatea să îşi reducă cantităţile de deşeuri, achiziţionând produse şi servicii care generează mai puţine deşeuri prin modificarea comportamentului de consum reducând astfel impactul asupra mediului,

- au obligaţia să îşi separe deşeurile în vederea reciclării.

 Autorităţi publice centrale şi locale (mediu, administraţie, sănătate, industrie, finanţe):

- vor trebui să asigure servicii adecvate pentru gestionarea tuturor categoriilor de deşeuri, pentru fiecare pas din ierarhia deşeurilor;

- vor trebui să asigure informarea şi conştientizarea populaţiei privind posibilităţile de reducere a cantităţilor de deşeuri generate, precum şi asupra opţiunilor de ges-tionarea a deşeurilor.

 Industria de gestionare a deşeurilor - va trebui să investească în cele mai bune tehnici disponibile din domeniul reciclării/valorificării deşeurilor şi să asigure servicii convenabile de gestionare a deşeurilor pentru utilizatori, astfel încât să permită acestora să îşi recicleze şi valorifice deşeurilor generate.

 Asociaţii profesionale, institute de cercetare-dezvoltare şi ONG-uri - vor avea un rol important atât în dezvoltarea cunoaşterii, cât şi în informarea şi conştientizarea privind opţiunile de reducere a cantităţilor de deşeuri şi de gestionare a acestora. 

strategia13



Alte articole in rubrica Politici & Economie