Reprezentații industriei de reciclare s-au întâlnit cu echipa de reindustrializare - Politici & Economie | Ecologic

Politici & Economie

Reprezentații industriei de reciclare s-au întâlnit cu echipa de reindustrializare

30 May 2013 - 01:41 PM Politici & Economie

Echipa de reindustrializareMinistrul Economiei, Varujan Vosganian, s-a întâlnit în data de 26 aprilie 2013 la Ministerul Economiei cu reprezentanţii Industriei hârtiei şi ai Industriei de reciclare, în cadrul consultărilor cu marile industrii manufacturiere în vederea elaborării Strategiei de Reindustrializare.

Vosganian a declarat din nou că privatizarea şi retragerea statului din economie reprezintă una dintre principalele direcţii pentru reindustrializarea României.

La discuțiile care au avut loc timp de câteva ore pe tema reindustrializării au participat din partea Ministerului Economiei ministrul Varujan Vosganian, secretarul de stat Adrian Ciocănea și directorul Direcției de Politici Industriale Călin Istrățoiu. Invitaților, reprezentanți ai operatorilor economici din zona industriei hârtiei și a celei de reciclare li s-a cerut să-și prezinte problemele cu care se confruntă și să vină cu cereri și sugestii în sprijinul inițiativei ministeriale.

O industrie prea puţin cunoscută

Varujan Vosganian, ministrul Economiei a stat puțin timp la întâlnire, dar a ți-nut să-i asigure pe participanți de sprijinul său. „Mă bucur că de când am început aceste discuţii am avut întâlniri cu sute de industriaşi români şi vă asigur că vrem să arătăm o altă realitate a industriei româneşti, altfel decât opinia publică şi-o imaginează. Vrem să arătăm tuturor că nu mai trebuie să căutăm în altă parte alte branduri pentru ţara noastră şi că putem găsi în industria românească suficiente branduri“, a spus Vosganian.

Secretarul de stat Adrian Ciocănea a fost cel care a condus discuțiile. Ciocănea este responsabil din partea Ministerului Economiei pentru elaborarea Strategiei pentru export şi competitivitate şi a Strategiei pentru modernizarea statului românesc, realizată împreună cu Ministerul Administraţiei şi Internelor. „Eu consider că o ţară cu un mare decalaj nu poate fi o ţară competitivă. În luna iulie, noi vom convoca din nou comisia care elaborează această strategie şi vom face un rezumat pe un plan general al tuturor industriilor sau pe un plan special. După aceea, din luna iunie până în luna septembrie 2013, împreună cu colegii din Guvern vom stabili ceea ce mai trebuie adăugat percepţiei industriaşilor români, şi anume responsabilităţile statului român în această direcţie şi măsurile concrete în general în industrie, de exemplu pe fiscalitate, dar şi pe fiecare industrie în general, pentru că fiecare are obiectivele ei. Din păcate, industria românească este foarte puţin cunoscută, hărţile economice au dispărut din birouri, iar manualele de geografie economică au dispărut din programa şcolară şi cred că trebuie schimbate lucrurile în această direcţie. Eu vă mulţumesc şi sper să avem aceeaşi comunicare şi atunci când vom trece la alte stadii de dezvoltare ale acestei strategii“.

Preşedintele Organizaţiei Patronale şi Profesionale REMAT, Dumitru Gheorghe a înmânat ministrului Vosganian un document cu sugestii și modificări legislative dorite de agenții economici, membri ai Organizației Patronale și Profesionale REMAT.

Echipa de reindustrializare

„La noi problema nu este colectarea, ci modalitatea de realizare a acestei activităţi. Aş dori să fac o precizare, şi anume că în nicio ţară europeană dezvoltată nu există un operator unic de fier, poate pentru domeniul public, dar nu şi pentru cel privat. Noi avem unele probleme în relațiile cu unii agenți economici, care au mai rămas în piață și care sunt desigur foarte mari, foarte puternici. Mă refer la ArcelorMittal Galați și la alții care nu ne tratează ca pe niște parteneri și ne obligă să mergem spre Turcia, Grecia sau Serbia.

Avem o poziție vizavi de legislația existentă în momentul acesta. Pot spune că prin ceea ce s-a făcut până acum s-a încurajat dezvoltarea unei piețe cenușii și negre de o asemenea intensitate, încât va fi foarte greu ca aceste piețe să fie eradicate. Numai piața liberă, în sensul concurenței loiale și sigure și a organizării unor controale eficiente și garantate va putea să reglementeze aceste domeniu“, a spus Dumitru Gheorghe.

Piaţa neagră, o problemă pentru reciclare

Mihai Sofian, preşedintele companiei Rematholding şi vicepreşedintele al Organizaţiei Patronale şi Profesionale REMAT a subliniat și el pericolul pe care îl reprezintă piața neagră pentru investitorii serioși din domeniu. Referitor la reindustrializare, Sofian este de părere că ea e făcută de investitori, nu de minister. În schimb ministerul poate și trebuie să îi ajute.

„Tema acestei întâlniri este reindustrializarea, iar eu consider că acest lucru a început. Ne-a ajutat Ministerul Economiei, iar noi venim astăzi cu propuneri şi sperăm să primim ajutor în această direcţie. Aş dori să precizez că Ministerul Economiei ne-a ajutat până acum cu un singur lucru, şi anume cu fonduri, şi acest lucru s-a întâmplat anul trecut.

Cu ce puteți să ne ajutați? Cu prețul energiei și al gazului. Pentru că numai astfel pu-tem fi competitivi cu exteriorul. Și atunci putem să ne batem și cu ungurii, și cu bulgarii, care nu știu ce resursă de energie au.

Eu consider că nu ministerul industrializează, ci noi facem acest lucru, dar ministerul ne poate ajuta, e adevărat, cu legislație. O altă problemă vizează condiţiile de atragere a investitorilor, iar în această situaţie în care ne aflăm nu putem spune că nu avem nevoie de sprijin. Eu, de exemplu am un partener german. E important să ai parteneri, dar pentru a atrage cât mai mulţi investitori străini, trebuie să și creăm nişte condiţii de concurență normală. Nu se pot accepta atâtea furturi și atâtea firme fantomă. Noi încercăm continuu să evităm să avem orice fel de relații cu astfel de firme. Le verificăm și paraverificăm înainte.

Ne străduim să ținem situația sub control, dar probabil că abia după un an de zile, lucrurile se vor lămuri. Aceasta este realitatea, crudă, dar adevărată. Legislație pentru a nu se ajunge în această situaţie exista și există. Se spune clar că în momentul în care se deschide un de depozit de colectare, Ministerul Mediului, Agenția de Mediu are obligația să verifice amplasamentul, locul, spațiul respectiv. La unii se face, la alții nu.

Eu am făcut o investiţie la Ariceşti, judeţul Prahova şi abia după cinci controale, am primit autorizaţia de mediu. A fost verificată până și  scurgerea, nu mai spun de spațiu, de acte și de altele pentru a ne da autorizația. Se pare însă că alții, mulți, au obținut autorizații fără să-i verifice nimeni. Referitor la piaţa neagră sunt firme care apar şi dispar după trei, patru luni de zile, iar Garda Financiară și Poliţia, după un an sau doi, vin tot la noi să îşi refacă bazele de date, pentru că multe dintre firmele acestea nu mai există“, a spus Mihai Sofian.

Echipa de proiect, coordonată de ministrul Economiei, Varujan Vosganian, şi de secretarul de stat Adrian Ciocănea și-a exprimat totala deschidere către un dialog constructiv şi transparent cu reprezentanţii business-ului românesc pentru elaborarea celor patru documente în scopul reindustrializării României: documentul de politică industrială, documentul strategiei de cercetare-inovare, cel al strategiei de export şi documentul de dezvoltare economică rurală.

Aceste documente vor reprezenta elemente-pilon în completarea strategiei de competitivitate, cu aplicabilitate pe termen lung, până în anul 2020.

Participanții au fost rugați să completeze câte un „Chestionar de colectare a informaţiilor pentru fundamentarea Documentului de Politică Industrială“, prin care ministerul îşi propune să colecteze informaţii care vor constitui fundamentul Strategiei privind industria românească.

ecologic



Alte articole in rubrica Politici & Economie