Banii europeni pot ajunge în cel mult două zile - Politici & Economie | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Politici & Economie

Banii europeni pot ajunge în cel mult două zile

24 June 2013 - 01:10 PM Politici & Economie

Ministerul Fondurilor Europene are în vedere o serie de măsuri pentru a simplifica absorbţia fondurilor europene, printre care şi implicarea sectorului bancar în acest domeniu de activitate, astfel încât după ce s-a aprobat plata, banii să poată ajunge în cel mult două zile în contul beneficiarului, informează Agerpres.

Ministrul MFE, Eugen Teodorovici, a declarat că băncile au fost incluse în mecanismul utilizat şi în perioada de pre-aderare. De asemenea, ministrul a purtat o serie de discuţii avute la Bruxelles, cu oficialii europeni, referitoare la simplificarea transferului de fonduri, astfel încât traseul banilor să nu mai fie prin Ministerul de Finanţe, ci să fie implicat sectorul bancar. El a reamintit că în ce priveşte Programul Operaţional Regional s-a schimbat modalitatea de plată a facturilor emise de contractori, astfel încât ele să fie decontate direct de la bugetul de stat, fără a se mai pune presiune pe beneficiarii publici.

De asemenea, ministrul a precizat că până în prezent România a ajuns la un nivel de 15% al absorbţiei fondurilor europene, exprimându-şi speranţa că până la finalul lunii iulie vor fi trimise Comisiei Europene cereri de rambursare reprezentând 25% din suma destinată ţării noastre.

Ramona Buciu



Alte articole in rubrica Politici & Economie