Curățenia de sărbători a readus în prim-plan în Botoșani, colectarea selectivă a echipamentelor electrice uzate - Reciclare & Recuperare | Ecologic

Reciclare & Recuperare

Curățenia de sărbători a readus în prim-plan în Botoșani, colectarea selectivă a echipamentelor electrice uzate

30 April 2014 - 11:13 AM Reciclare & Recuperare

Campania de colectare din BotoşaniÎn perioada 05 martie - 18 aprilie 2014, ECOTIC împreună cu Urban Serv Botoșani, Agenția Pentru Protecția Mediului și Primăria din localitate au desfășurat proiectul denumit „Împreună, Pentru Un Mediu Curat!”. Prin această campanie, organizatorii au venit în sprijinul populației din această localitate oferind suportul necesar tuturor celor care au dorit să se debaraseze în mod corect de echipamentele electrice și electronice vechi și uzate. În total, au fost colectate echipamente vechi și uzate, reprezentând peste 9000 kg de deșeuri. Toate acestea vor urma cursul firesc al reciclării, prin sistemul ECOTIC.

S-au înregistrat solicitări de preluare a acestor categorii de deșeuri la foarte scurt timp de distribuirea materialelor informative populației .

URBAN SERV SA A RĂSPUNS SOLICITĂRILOR PROMPT

Prin campania denumită „Împreună, Pentru Un Mediu Curat!”, organizatorii au dorit să reamintească tuturor locuitorilor din zona Botoșaniului faptul că deșeurile de echipamente electrice și electronice (DEEE) reprezintă un adevărat pericol pentru sănătatea umană și pentru mediul înconjurător dacă nu sunt colectate și reciclate corect. Conform legislației în vigoare, colectarea separată și predarea responsabilă a deșeurilor de echipamente electrice și electronice sunt obligații pe care inclusiv populația trebuie să le respecte.

Prin intermediul campaniei „Împreună, Pentru Un Mediu Curat!”, deșeurile de echipamente electrice și electronice au fost preluate direct de la proprietari în cazul în care acestea erau prea mari și grele, iar punctele special destinate colectării acestor deșeuri au fost deschise pe perioada proiectului pentru ca populația să se poată debarasa corect de respectivele DEEE.

Punctele de colectare pentru deșeurile de echipamente electrice și electronice rămân deschise și în următoarea perioadă, astfel:

· ASOCIAȚIA nr. 29 (str. T Calimachi, nr. 9 - Tex Club), având program între orele 9:00 – 16:00;

· ASOCIAȚIA nr. 36 (str. Aprodu Purice - în spatele Magazinului Util Gară), având program între orele 9:00 – 16:00;

· ASOCIAȚIA nr. 63 (str. Independenței, vis - a – vis de Serconf), având programul următor: miercuri, între orele 9:00 – 16:00 și vineri, între orele 9:00 - 13:00;

Pentru orice DEEE de minim 10 kg predat de fiecare locuitor în parte, organizatorii au oferit un premiu simbolic, o planta, atitudinea și efortul fiecărui cetățean fiind astfel recompensat. În total, au fost colectate echipamente vechi și uzate, reprezentând peste 9000 kg de astfel de deșeuri. Toate aceste echipamente vechi sau defecte vor urma cursul firesc al reciclării, prin sistemul ECOTIC.

Numai împreună putem să ne oferim nouă precum și generațiilor viitoare UN MEDIU CURAT!



Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare