Din cauza neimplicării instituțiilor statului, GreenGlass lucrează la 15% din capacitate - Reciclare & Recuperare | Ecologic

Reciclare & Recuperare

Din cauza neimplicării instituțiilor statului, GreenGlass lucrează la 15% din capacitate

14 March 2015 - 04:13 PM Reciclare & Recuperare

Separarea sticlei pe bandăSticla este cel mai nobil şi cel mai vechi ambalaj, alături de ceramică. Există recipiente de sticlă de peste 3000 de ani, în care s-a găsit vin care nu şi-a pierdut calităţile. Este singurul ambalaj care se poate recicla într-un număr infinit de ori fără să-şi schimbe proprietăţile. Sticla este însă şi unul dintre cele mai periculoase deşeuri care pot fi duse la gropile de gunoi. Ele sunt de fapt acea „mână criminală“ care aprinde gropile de gunoi, efectul de lupă fiind devastator pentru depozitele de deşeuri, sticla generând incendii în timpul verii. Cum se face reciclarea sticlei în România am aflat de la Constantin Damov, directorul general al societăţii GreenGlass.ecologic

ecologic:  Se împlinește un an de la deschiderea oficială a fabricii GreenGlass. Cum a fost acest an?

Constantin Damov, director general GreenGlass: Lucrurile au avut o evoluţie mai anevoioasă decât ne-am închipuit, în primul rând din cauza infrastructurii de colectare a sticlei din România. În primul rând cantităţile sunt cu mult sub cele estimate de către noi, astăzi noi având la procesare mai puțin de 1000 de tone de sticlă pe lună, ceea ce înseamnă cam între 10 şi 15% din capacitate. A doua problemă o constituie materialul, care este foarte puternic impurificat. Este atât de murdar încât dacă nu am fi făcut investiţia într-un cuptor care să carbonizeze fracţia biodegradabilă, această sticlă nu ar fi putut fi reciclată.

ecologic: De ce ajunge sticla așa la reciclare?

Constantin Damov, director general GreenGlass: Materialul care ne soseşte nouă aici ca material din sticlă din ambalaje, îl avem din trei resurse: una este din clopotele stradale şi aici pot să spun că aceste cantităţi sunt foarte mici. Din păcate sunt foarte puţine clopote stradale în România pentru sticlă, în comparaţie cu oraşele din Europa în care s-au atins niveluri mari de reciclare, iar asta face ca oamenii să nu aibe foarte aproape de locuinţele lor posibilitatea de a aduce sticla. A doua sursă o reprezintă staţiile de sortare. Aproape niciuna nu a implementat postul pentru sortarea sticlei din deşeul menajer în amestec. Chiar şi acolo unde sunt programe finanţate pe POS Mediu, am avut marea surpriză să vedem că ele nu au fost prevăzute cu sortarea sticlei. Mai este şi un defect introdus tehnologic de către consultanţii care au proiectat aceste staţii de sortare, pentru că deşeul, inclusiv sticla, intră în prima fază într-un ciur unde materialul este rotit, şi prin această rotaţie sticla se sparge, iar majoritatea scapă prin găurile ciurului în fracţia care ar trebui să meargă la compost. În felul acesta nu avem nici compost, şi nici sticlă la reciclare.

GreenGlass

Din analiza care s-a făcut la staţiile de sortare, cam 4% din compoziţia gunoiului menajer în amestec o reprezintă sticla. Este un procent mai mare decât cel al PET-ului.

A treia sursă este propria reţea de colectare din sistemul HORECA şi este sursa de material foarte curat, dar costurile de colectare sunt mai mari decât costurile de vânzare. Noi le preluăm de la restaurantele care vor să le separe, le luăm cu titlu gratuit, le asigurăm container şi transport. Pentru a introduce un astfel de serviciu la restaurante, avem un cost care ajunge la aproape 60 de euro pe tonă.

România, astăzi, are cele mai mici costuri legate de gestiunea deşeurilor, şi de aceea să nu ne mire rezultatele obţinute, acel supărător şi umilitor 1% care ni se pune în orice raportare, cu toate protestele noastre că nu este adevărat.

Deşeuri de sticlăecologic: Consideraţi că sunt alocaţi prea puţini bani pentru colectarea şi reciclarea deşeurilor?

Constantin Damov, director general GreenGlass: Da. Dar dacă facem o analiză şi ne uităm, vedem că în România este cel mai mic cost la depozitare din toată Europa! Avem cele mai mici costuri legate de serviciile de salubritate şi avem şi cele mai mici contribuţii ale producătorilor către organizaţiile de transfer de responsabilitate. Mă refer nu numai la ambalaje, ci la toate fluxurile speciale. România reuşeşte să aibă un sistem care este extrem de subfinanţat. Şi suma aceasta de fapt duce la justificarea ineficienţei gestiunii deşeurilor în România.

ecologic: De ce credeţi că s-a ajuns la această situație? Este o neînţelegere a obligaţiilor pe care le avem sau există și alte interese?

Constantin Damov, director general GreenGlass: A apărut o competiţie în fiecare zonă, atât a gropilor de gunoi şi în zona salubrităţii, cât şi în zona organizaţiilor de preluare de responsabilităţi, apare o concurenţă între companiile din aceeaşi piaţă. Şi astfel s-a ajuns, în dorinţa de a fi cât mai competitiv faţă de clienţii tăi, să scazi preţul. Deci România este un loc în care important este să scazi preţul, este o formă de populism în domeniul gestionării deşeurilor, care nu poate duce decât la un eşec. Firmele de salubritate care participă la licitaţii dau nişte tarife care cu greu pot justifica activităţile care sunt cuprinse în caietul de sarcini ca şi cost. Firmele de transfer de responsabilitate lucrează cu bugete de până la de 25 de ori mai mici decât bugetele din ţările care au rezultate, adică au trecut demult de o rată de 50% reciclare. În cazul acesta, nefăcându-se niciun audit, nicio evaluare a costurilor minime s-a intrat în zona eco-damping-ului, adică a unor preţuri de dumping şi nimeni în momentul de faţă, nici ministerul, nici Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului nu au putut, probabil tot din lipsă de finanţare, să facă nişte auditări referitoare la costurile minime necesare pentru a avea un serviciu normal.

Constantin Damov, director general GreenGlassPe de altă parte, România este una dintre puţinele ţări, dacă nu chiar singura, în care la nivel de raportare, adică la primul generator de unde culegem raportările, nu există o cântărire, nu există o măsurătoare. Plecăm de la orice generator. Nu există un lanţ, nu există puncte în care să se facă determinările cantitative în aşa fel încât să ştim că la final avem raportate cantităţile reale.

Entuziasmul nostru la deschidere se baza pe noul regulament referitor la criteriile „end of waste“ aplicat sticlei din iunie 2014 prin care se consideră reciclare doar sticla care este tratată prin retopirea ei, celelalte activităţi de depunere, de „filling“, de amestec al sticlei în balastul din drumuri sau în betoane nefiind considerate reciclare.

Într-adevăr, sunt metode prin care se evită depozitarea la gropile de gunoi, dar asta nu este reciclare. În România, pentru evitarea depozitării s-au depus cioburile de sticlă în infrastructură. Cred că aici avem de-a face cu o deviere de la piramida ierarhică a operaţiunilor de gestiune a deşeurilor şi atenţia atât a autorităţilor, cât şi a organizaţiilor de transfer, a producătorilor înşişi ar trebui să fie orientată către creşterea gradului de reciclare a sticlei în România.

ecologic: În legislaţia românească există această separare a termenilor, ce operațiuni sunt şi ce nu sunt reciclare?

Constantin Damov, director general GreenGlass: Legislaţia din România include şi acest criteriu, regulamentele nu se transpun, ci se aplică imediat. Deci regulamentul nu este pe principiul directivei, care trebuie transpusă, el a fost doar tradus. Regulamentul devine lege la noi. Traducerea regulamentului este corectă. Numai că aplicarea lui întârzie să apară şi toată lumea este relaxată, rămânând la o metodă mai veche, aceea de utilizare a sticlei în scopul de depozitare în infrastructuri.

ecologic: Dar care, probabil, ajută la atingerea ţintelor. Aţi avut o întâlnire cu cei de la Comisia Europeană, aţi atins şi acest subiect?

Constantin Damov, director general GreenGlass: Da, am menţionat acest subiect, dar eu cred că decizia n-ar trebui să vină de la Comisia Europeană sau de la comisii din acestea de „enforcement“ şi de urmărire a legislaţiei, pentru că aceste lucruri ar trebui să se întâmple în momentul în care noi nu ne-am făcut treaba acasă. Eu cred că ar trebui, atât autorităţile centrale - MMAP, ANPM - cât şi firmele de transfer de responsabilitate, să deschidă capitolul „sticlă“ cu mai multă atenţie, pentru că el este în mare pericol din punct de vedere al responsabilităţii producătorilor.

Există capacităţi de colectare în România, dar cantităţile care ajung la ele, după ce am vizitat toate autorităţile locale, toate firmele de salubritate şi toate staţiile de sortare, pot să vă spun că nu sunt mai mari decât ajung astăzi la reciclare. Sticla, spre deosebire de PET, de hârtie, nu este colectată de operatori independenţi, pentru că ea are valoare negativă. Ea încă nu este o marfă.

Sticla, fără a avea teama de a greşi, este supraraportată, pentru că nu se face nicio determinare la momentul utilizării ei şi a transformării ei în agregat, iar în a doua fază, în cazul în care într-adevăr aceste lanţuri vor fi verificate, s-ar putea ca necazul să ajungă la producători.

ecologic: Ce e de făcut?

Constantin Damov, director general GreenGlass: Sistemele de colectare selectivă alternative, cum ar fi sacul galben, în nicio ţară nu includ şi sticla. Sticla are întotdeauna un loc separat. Sunt ţări, cum ar fi Austria, Spania şi alte câteva care au organizaţii de transfer de responsabilitate structurate numai pe sticlă. În aceste ţări sticla este preocuparea îmbuteliatorilor care sunt producătorii de bere, vinuri şi băuturi răcoritoare, apă, iar ei se ocupă de întreg lanţul printr-o organizație de preluare de responsabilități specializată pe sticlă. Există o diferenţiere în bonificaţii în orice altă ţară europeană atunci când vorbim de sticlă, o bonificaţie pentru agregate şi o bonificaţie pentru reciclare. Bonificaţia pentru agregate nu depăşeşte 2-3 dolari, 2-3 euro. Bonificaţia pentru reciclare ajunge până la 90 de euro pe tonă. Într-un fel este şi explicabil de ce cei responsabili nu vor să plătească reciclarea. Sticla împreună cu lemnul sunt două produse cu valoare negativă. Ele nu vor fi reciclate fără implicarea producătorului. Ele nu au un preţ de piaţă. Nu pot fi tranzacţionate.

ecologic: Unde ajunge de fapt sticla?

Constantin Damov, director general GreenGlass: Vorbim de două produse care se obţin din sticlă, cel care merge în reciclare şi cel care merge în infrastructură. Cel care merge la reciclare presupune investiţii mari, cum este cazul nostru, presupune tehnologii avansate şi se obţine la final un produs cu valoare de piaţă, să spunem, relativ mare. Practic operaţiunea este sustenabilă dacă subvenţiile ar merge la partea de colectare. Subvenţiile care vin de la organizații nu sunt necesare pentru producţie, fiindcă producţia este sustenabilă. Colectarea în schimb trebuie subvenţionată. Produsul obţinut, spărtura de sticlă care nu mai este deşeu, care este deja materie primă secundară, care pleacă de la noi din fabrică, are preţuri în jurul a 50 de euro pe tonă. Şi atunci se justifică o subvenţionare a acestui lanţ când la final se obţine o valoare de 50 de euro pe tonă. De multe ori materialul din agregatul obţinut din sticlă nu poate să depăşească 2-3 euro şi de multe ori el este dat gratis. Trebuie făcută o diferenţiere pentru încurajarea reciclării proporţional şi cu eforturile investiţionale şi costurile pentru fiecare flux.

Bandă separatoare

ecologic: Cine ar trebui să facă lucrurile acestea?

Constantin Damov, director general GreenGlass: Toate aceste lucruri stau în seama autorităţilor centrale, ştiu eu, Agenţia de Mediu, poate chiar şi ministerul, care poate acționa printr-o intervenţie, nu neapărat lege, dar poate printr-un ordin de ministru, şi bineînţeles la organizaţiile de transfer de responsabilitate, pe care le rugăm să se uite mai atent la procesele acestea care încep să prezinte aspecte tot mai sofisticate şi care trebuie analizate ca atare. Noi vom fi deschişi, împreună cu colegii noştri din domeniul acesta, la discuţii pentru a putea organiza a-ceastă activitate în așa fel încât ea să funcţioneze în interesul tuturor părţilor.

ecologic: Cum se produce sticla în România? Procentual, cât din deşeuri şi cam cât din agregate?

Constantin Damov, director general GreenGlass: Pot să vă spun că producătorul de sticlă care utilizează deşeuri din ambalaje - Stirom - este într-un mare deficit şi ar putea să consume pentru producția sa până la 50-60% spărtură de sticlă. În Europa sunt ţări care consumă până la 90% spărtură, şi astăzi eu cred că Stirom-ul are mult sub 20% asigurat necesarul de spărtură de sticlă, iar majoritatea deşeurilor care ajung la Stirom să nu se înţeleagă că vin din colectare selectivă, ci sunt deşeurile industriale.  



Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare