Reciclarea PET-urilor din România se face numai la Buzău, la două firme binecunoscute de cei din domeniu - Greentech şi GreenFiber. Prima sortează şi transformă în fulgi PET-urile, iar cea de-a doua transformă fulgii în fibră poliesterică. Aceste două investiţii, care nu au beneficiat de fonduri de la statul român, de ajutoare de stat sau de fonduri europene, îşi desfăşoară de câţiva ani activitatea numai pe baza forţelor proprii. Şi poate că aşa este şi normal, în condiţiile în care reciclarea este o afacere. Colectarea PET-urilor însă este mai peste tot în lume şi a fost oarecum şi în România pentru scurt timp o responsabiltate a producătorilor şi a autorităţilor statului, care încasează oricum bani la Fondul pentru Mediu, de la cei care pun pe piaţă asemenea ambalaje.

Ori, în condiţiile în care la noi colectarea selectivă va rămâne pentru mult timp doar un scop aducător de profit într-o lume de proiecte pilot, studii, campanii de conştientizare şi sondaje de opinie, în lumea reală colectarea se face de către amărâţii societăţii. Cam tot ce ajunge la Buzău este sortat, presat şi cărat în spate şi cu căruţele de cei care trăiesc pe gropile de gunoi, de oameni fără serviciu, fără asigurări sociale şi de sănătate, care câştigă cam două milioane de lei vechi pe lună din această activitate. Şi asta dacă sunt profesionişti!

Despre problemele reale ale reciclatorilor de la aceste firme am discutat cu directorul Cristinel Dobrotă, poate cel mai bun cunoscător al realităţilor din acest domeniu.

ecologic: Ştiu că una dintre marile probleme pe care le aveţi este legată de ambalajele tip Q-pack. Este adevărat?

Cristinel Dobrotă, director general Greentech-Greenfiber: Noi încercăm să găsim nişte alternative. Pentru că plasticul, indiferent din care tip este, el este reciclabil. Cu câteva condiţii. Prima este aceea ca el să nu fie impurificat. Această primă condiţie este din start compromisă prin sistemul de ambalaj de tip Q-pack. Pentru că acolo este un amestec din cel puţin două tipuri de plastic, la care se mai adugă şi nişte aditivi. Ambalajul nu mai este 100% PET, ci mai are şi o poliamidă. Şi poliamida, şi PET-ul sunt reciclabile, dar nu atunci când ele sunt amestecate. Sunt mai multe tipuri de ambalaje pentru bere. Sunt ambalaje fabricate din PET în care se pune doar un aditiv care să mărească puţin rezistenţa peretelui la migraţia oxigenului. Se mai foloseşte tipul de ambalaj multistrat, un fel de sandviş. La interior este PET, la exterior este PET, iar la mijloc este o poliamidă. Berea Holstein, dacă nu mă înşel, este ambalată în astfel de ambalaj multistrat. O să vedeţi că dacă tăiaţi „PET-ul“, aceste straturi se exfoliază. Acest tip de ambalaj, dacă se toacă, se mai poate sorta, pentru că acele folii nu sunt lipite între ele.

Cea de-a treia categorie este atunci când diferitele tipuri de plastic sunt amestecate între ele şi apare astfel un produs compozit. Sunt de fapt dispersate unele în altele. Acest tip de ambalaje este cel mai dăunător şi el este prezent cel mai mult pe piaţa românească.

ecologic: Ce producători folosesc acest ambalaj, Bergenbier, Timişoreana?

Cristinel Dobrotă, director general Greentech-Greenfiber: Mai sunt şi altele. Am ridicat această problemă la multe întâlniri unde au fost prezenţi şi reprezentanţi ai producătorilor de bere. Ne-au adus o hârtie de la fabricantul din Italia, unde sunt produse aceste preforme, în care se spunea că produsul este reciclabil. Este reciclabil, este adevărat, dacă prin reciclare înţelegem şi incinerare. Întrebarea care se pune este de ce trebuie să ardem tot, atunci când există tehnologie pentru ca acest tip de plastic să fie reintrodus în circuit.

ecologic: Acum vă aşteptaţi ca berarii României să nu mai ambaleze berea în astfel de „sticle“?

Cristinel Dobrotă, director general Greentech-Greenfiber: Nu, nu mă aştept la aşa ceva pentru că pe de o parte producătorii de bere sunt companii foarte puternice şi sunt conştient de faptul că eu nu pot să mă lupt cu ei. Dar cel puţin ei trebuie să compenseze valoarea negativă a acelui produs. Pentru că acel produs nu se vinde. Noi suportăm colectarea. Pentru că în România colectarea se face exclusiv pe forţe private. Nu mai există nici măcar ajutorul acela sporadic de la Fondul pentru Mediu. Şi oricum, în ultimii doi ani nu a mai existat nici un fel de ajutor.  Colectarea este susţinută exclusiv de către mediul privat. Este un business. Ori, acea sticlă maro nu mai reprezintă o afacere din cauza faptului că nu i se găseşte o întrebuinţare pe măsură. Sunt foarte puţine întrebuinţări. Preţul de vânzare al materialelor prime rezultate din acest tip de ambalaj este foarte mic, iar costurile de colectare sunt identice cu cel al celorlalte tipuri.

ecologic: Ne puteţi da nişte preţuri exemplificative?

Cristinel Dobrotă, director general Greentech-Greenfiber: Preţul mediu la colectarea PET-ului în România este de aproximativ 1 RON pe kilogram. În momentul acesta, preţul de vânzare al produsului fabricat din... nici nu ştiu cum să-i spun ca să se înţeleagă, din q-pack maro este 1,1-1,2 RON pe kilogram. Ori, ca să aduci produsul acesta de la 1 RON/kg la stadiul de materie primă secundară, te mai costă 0,7 - 0,8 RON pe kg. Practic produsul te costă 1,7-1,8 RON şi tu îl vinzi cu 1,2 RON. Este cea mai bună afacere, nu?

Asta se întâmplă cu sticla maro. Noi am încercat să găsim reţete, să găsim tehnologii care să poată să asimileze şi acest produs şi o parte din el îl vom asimila în instalaţia de bandă care o să înceapă să producă din luna aprilie...

ecologic: Este aceasta cea mai mare problemă cu care vă confruntaţi?

Cristinel Dobrotă, director general Greentech-Greenfiber: Cea mai mare problemă cu care ne confruntăm este alta şi din păcate aici nu am avut nici un fel de receptivitate, nici din partea Ministerului Mediului şi nici din partea companiei. Este vorba de compania Tymbark. Ei ambalează băuturile în PET, dar această sticlă este îmbrăcată într-o etichetă termocontractibilă, de sus până jos, foarte viu colorată, dar care este făcută din PVC.

Cele două tipuri de plastic, PET-ul şi PVC-ul au greutăţi specifice foarte apropiate şi sunt aproape imposibil de separat. Pe de altă parte, este vorba şi de grosimea etichetei, care este foarte subţire. Sunt foarte greu de separat şi acest lucru nu se poate face decât manual, cu mult chin şi mari pierderi. Eticheta reprezintă o pierdere.

ecologic: Nu aţi găsit soluţii tehnologice pentru rezolvarea problemei?

Cristinel Dobrotă, director general Greentech-Greenfiber: În general, eticheta este făcută din polietilenă sau polipropilenă. Iar aceste etichete sunt şi ele reciclabile. Însă pentru tipul de etichetă menţionat nu există nici o întrebuinţare şi, mai mult de atât, ele sunt foarte greu de separat. Aceasta duce la stricarea calităţii materiei prime rezultate, ceea ce ne-a făcut să luăm hotărârea de a izola sticlele de la Tymbark. La noi, PET-urile vin amestecate şi aici facem sortarea. În toamna anului trecut aveam peste 150 de tone de Tymbark în stoc.

Nici sistemul automat care există la noi în societate pe linia de fabricaţie nu putea sorta aşa ceva şi nici nu am identificat în Europa un sistem care să poată să sorteze cele două materiale sub forma aceasta. Ce să vă spun, fiindcă nu mai aveam loc de depozitare, am mai angajat nişte oameni pentru separarea manuală.

Dacă poliamida contaminează PET-ul, această contaminare nu este ireversibilă, aici PVC-ul contaminează PET-ul fără să mai poată fi folosit în aplicaţiile cunoscute în acest moment. Pentru că sunt două tipuri de plastic foarte apropiate ca densitate, dar foarte diferite ca temperatură de lucru, ca puncte de topire. Pentru că PVC-ul are un punct de topire foarte scăzut, el se degradează la 150 de grade, iar PET-ul are temperatura de topire de 240-245 de grade. În maşina care procesează PET,  PVC-ul se degradează şi nu face altceva decât să distrugă lanţul molecular.

ecologic: Aţi sesizat autorităţile responsabile de punerea pe piaţă a acestor ambalaje?

Cristinel Dobrotă, director general Greentech-Greenfiber: Am trimis memorii, la Tymbark şi la Direcţia de Reciclare, din cadrul Ministerului Economiei. De la companie nu am primit nici un răspuns. De la direcţia din Ministerul Economiei am primit un răspuns pozitiv, ceea ce ne-a bucurat, fiindcă direcţia a spus că ne va sprijini, dar în măsura competenţelor pe care le au. Şi, din păcate, competenţele acestei direcţii foarte importante pentru industria de reciclare din România au scăzut foarte mult, în condiţiile în care ea a fost izolată din motive greu de înţeles sau greu de spus. Un lucru dăunător... La Agenţia Naţională de Protecţie a Mediului am dat câteva telefoane, oamenii mi-au dat dreptate şi cam atât. În rest, toate demersurile noastre au fost ignorate.

ecologic: Oricum, cred că trebuie să existe o rezolvare. Care ar fi aceasta?

Cristinel Dobrotă, director general Greentech-Greenfiber: Rezolvarea este simplă, dacă se vrea. Eticheta aceasta din PVC poate fi înlocuită şi cu etichetă din polietilenă, mai ales că aceste ambalaje se fac aici, în România. Pentru că şi Coca Cola avea campanii asemănătoare, dar folosea în loc de PVC, polietilenă. Şi atunci lucrurile se simplifică foarte mult. Deja devine un ambalaj prietenos. Nu mi se pare corect să arunci pe piaţă un ambalaj toxic pentru mediu, doar din dorinţa de a fi deosebit. Nu mai vorbesc de faptul că, dacă desprindeţi acea etichetă de pe sticlă, vedeţi că are un miros oribil. De la clorul din PVC, un miros îngrozitor se transmite în timp în interior fiindcă, aşa după cum v-am spus, PET-ul are un anumit grad de permeabilitate.