Cristian Lazăr: „Dacă deşeurile s-ar colecta selectiv, cred că am putea ajunge la un procent de reciclare de 50%“ - Reciclare & Recuperare | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Reciclare & Recuperare

Cristian Lazăr: „Dacă deşeurile s-ar colecta selectiv, cred că am putea ajunge la un procent de reciclare de 50%“

08 April 2016 - 12:32 PM Reciclare & Recuperare

Cu toate că la noi în ţară colectarea selectivă a deşeurilor rămâne pentru autorităţi întotdeauna la stadiul de deziderat, investiţii în domeniul selectării şi reciclării deşeurilor continuă să apară.
Una dintre aceste investiţii este făcută, cu sprijin european, de către Rom Waste Solutions, în imediata apropiere a Bucureştiului. Dotată cu cea mai mare şi mai performantă linie de sortare a deşeurilor municipale solide din România, Rom Waste Solutions (RWS) utilizează separarea automată a deşeurilor pe tipuri şi dimensiuni şi include un sistem complet de gestionare a deşeurilor cu o recuperare maximă a fracţiilor care pot fi reciclate sau valorificate energetic. RWS deţine parteneriate strategice cu diferite centre de cercetare în domeniul reciclării şi cu universităţi de renume din Europa printre care Delft University of Tehnology, Universitatea La Sapienza din Roma, Barcelona Supercomputing Center şi Technical University of Danemark.  ecologic

ecologic: În primul rând, cititorii publicației Ecologic ar dori să afle câteva lucruri despre dumneavoastră.

Cristian Lazăr, directorul comercial al companiei Rom Waste Solutions: Numele meu este Cristian Lazăr, sunt directorul companiei Rom Waste Solutions din anul 2013 și am aproximativ zece ani de experiență în acest domeniu de activitate. Anterior am activat la una dintre cele mai mari firme de salubritate din București, la societatea URBAN SA, unde am ocupat postul de director al Departamentului de Marketing. În anul 2013 a demarat proiectul Rom Waste Solutions, iar activitatea propriu-zisă am început-o în urmă cu aproximativ un an și jumătate.

ecologic: Ce puteţi să ne spuneți despre această companie și despre investițiile care au fost făcute aici?

Cristian Lazăr, directorul comercial al companiei Rom Waste Solutions: Aceasta este o firmă privată, cu investitori privați, în care este acționară inclusiv o companie de energie din Spania, iar împreună am realizat un business plan solid în domeniul waste managementului. Astfel, în anul 2013, am primit toate avizele necesare de la autoritățile locale, de la Mediu, inclusiv de la instituțiile creditoare, iar investiția a fost finalizată în anul 2014 și constă într-o linie de sortare semiautomată, achiziționată din Germania, de la compania Stadler, cu care am avut o relație foarte bună și cu ajutorul căreia am reușit să implementăm acest proiect în România. De asemenea, am achiziţionat și instalații de reciclare, o parte din Asia, iar o parte din Europa. În cadrul societății procesăm regranulat de polietilenă, polipropilenă și măcinături, practic tot ceea ce este legat de masele plastice. Produsele realizate se vând atât pe piața internă, cât și la export.

Instalaţie de sortare

ecologic: Din punct de vedere financiar, la cât se ridică investiţia Rom Waste Solutions?

Cristian Lazăr, directorul comercial al companiei Rom Waste Solutions: Tot ce se vede aici este pornit de la zero, pe teren viran. Investiția totală a fost de aproximativ șapte milioane de euro. Acesta a fost bugetul total al proiectului, inclusiv construcţiile propriu-zise.

ecologic: Ce ne puteți spune despre achiziționarea utilajelor?

Cristian Lazăr, directorul comercial al companiei Rom Waste Solutions: Presa de balotare a fost achiziționată de la compania MacPresse, fiind un utilaj cu o capacitate de procesare de 20 de tone pe oră, corelat cu întregul sistem de sortare. Procesul este automat și necesită un supraveghetor. Nu cred că mai există o astfel de instalaţie în România, la o asemenea capacitate. Deșeurile sunt furnizate în urma contractelor pe care le-am încheiat numai cu operatorii privați de salubritate, și în mod special cu firmele de salubritate care colectează deșeul menajer și deșeul colectat selectiv din București și din județul Ilfov.

Acestea ajung la staţia noastră de sortare exact așa cum sunt colectate din pubelele cetățenilor, capacitatea de procesare a instalației de sortare fiind de 600 de tone pe zi, adică aproximativ 200 de mii de tone pe an.

Deșeul recepționat de Rom Waste Solutions intră în stația de sortare, fiind alimentat într-un buncăr, care-l preia și realizează o separare pe dimensiuni în trommel (o sită cilindrică rotativă folosită pentru sortarea deșeului), resturile cad în alte separatoare pentru materiale feroase și neferoase, care sunt separate magnetic. După ce trec prin sistemele de separare automate, acestea ajung în cabinele de sortare, de unde sunt extrase celelalte fracții reciclabile care nu au fost recuperate automat. Pe noi ne interesează în mod deosebit masele plastice, cartonul și sticla pentru că avem și secția de reciclare, iar toate aceste deșeuri se sortează manual.

Sortarea deşeurilor

Momentan avem 153 de angajați, dintre care 120 sunt necalificați. Se lucrează în trei schimburi, fiecare schimb este format din 30-35 de oameni. Stația noastră lucrează non-stop, de luni până duminică, ultima zi din săptămână fiind dedicată activităților de mentenanță. După ce se finalizează procesul de sortare, deșeul intră în presa de balotat. Această presă balotează fracția uscată care rămâne după ce trece prin toate sistemele de separare, cât și prin sortarea manuală. Baloții procesați sunt expediați către fabricile de ciment din proximitate pentru valorificarea energetică.

Aș dori să precizez faptul că aproximativ jumătate din cantitatea de deșeu ajunge să fie valorificată din punct de vedere energetic. Din deșeurile primite la Rom Waste Solutions, se poate valorifica energetic aproximativ 80% din cantitate, pentru că există metode diferite de incinerare. La fabricile de ciment ajung aproximativ 50% din deșeurile procesate, iar un procent între 6 şi10% din deșeul municipal amestecat este efectiv reciclat. Dacă populația ar colecta selectiv sau dacă s-ar colecta deșeul menajer măcar pe două fracții distincte, uscat și umed, cred că s-ar putea ajunge la un procent de reciclare între 30-50%. Noi avem trei fluxuri separate, deșeu menajer amestecat, deșeul menajer rezultat din procesul de colectare selectivă din containerele de tip clopot și deşeu menajer fracţie uscată.

ecologic: Care este calitatea deșeului ce iese de pe bandă?

Cristian Lazăr, directorul comercial al companiei Rom Waste Solutions: Este relativ OK, în sensul că este necesară sortarea, pentru că noi fiind și reciclatori, avem nevoie de o calitate bună a deșeului utilizat ca input în instalațiile de reciclare, pentru a realiza mai departe produse superioare din punct de vedere calitativ. Acest aspect poate fi realizat numai dacă vom controla deșeurile alimentate în utilajele de reciclare.

De aceea, noi mai facem o sortare adițională și este adevărat că extragem destul de multe impurități din acest proces. Este însă o etapă necesară pentru a elimina contaminanții și materialele care nu pot fi reciclate.

Presă de balotat

ecologic: Ce ne puteți spune despre utilajele pe care le utilizați pentru reciclarea deșeurilor?

Cristian Lazăr, directorul comercial al companiei Rom Waste Solutions: În ceea ce privește activitatea de reciclare, deținem două linii automate de spălare, pentru polietilenă și pentru polipropilenă. Astfel, deșeurile sunt spălate şi măcinate cu ajutorul unei instalații de spălare specifice, iar ulterior aceea măcinătură trece printr-un proces de regranulare. De asemenea, Rom Waste Solutions deține și un utilaj de reciclare unic în lume, el fiind rezultatul unui proiect de cercetare finanţat prin Programul European Horizon 2020, în valoare de șase milioane de euro, din care 80% reprezintă finanțare nerambursabilă.

Instalația pilot realizată în cadrul acestui program european a fost adusă la noi pentru diverse teste industriale, fiind introdusă în fluxul intern de reciclare. Aceasta are o capacitate de procesare de 350 kg/oră și este corelată cu capacitatea de procesare a uneia dintre liniile de reciclare.

Deşeuri înainte de balotareÎn prezent, am aplicat pentru o nouă finanțare în vederea realizării unui prototip la nivel industrial, cu o capacitate de procesare de 1,5 tone/oră. Aș dori să menționez că acest proiect a fost implementat cu ajutorul celor mai prestigioase universități tehnologice din Europa: Universitatea Delft din Olanda, Universitatea La Sapienza din Roma, Universitatea Tehnică din Danemarca, Universitatea Tehnologică și de Științe Economice din Budapesta, Barelona Supercomputin Center și cu sprijinul unor companii private. Acest utilaj a fost produs în Olanda, de către firma Redox, patentul fiind achiziționat de către o firmă a Universității din Delft, care continuă să îl exploateze prin activități de cercetare-dezvoltare împreună cu societatea noastră.

Privind scopul acestui proiect și utilitatea echipamentului pilot, menționez că oamenii nu știu că plasticul este de mai multe tipuri, cel puțin 30. Spre exemplu întâlnim polipropilenă, de joasă sau de înaltă densitate și de multe alte feluri. PET-ul este realizat din două materiale, eticheta și capacul sunt produse dintr-un material, iar sticla din altul. În general, nu se poate ajunge la o puritate mai mare de 83-85% din sortare manuală astfel încât să fii și eficient în cazul anumitor materiale de interes (polipropilena sau polietilena). De aceea, această instalație permite tocarea amestecată a deșeurilor din plastic la o dimensiune de 12 milimetri, separând automat cu o puritatea de peste 97% pe diverse tipuri. Instalația se bazează pe separarea în funcţie de densitatea materialelor, utilizând un lichid cu nano particule din fier și magneți speciali care creează acest câmp magnetic în interiorul utilajului, care separă diverse materiale plastice cu o eficiență foarte mare.

Avantajul este că activitatea de sortare manuală este eliminată pentru sortarea pe diferite tipuri de material. Instalația pe care o avem în prezent sortează pe trei sorturi distincte, dar cea industrială pe care o vom primi în viitorul apropiat va sorta pe opt sorturi distincte, iar atunci vom putea introduce și alte tipuri de materiale plastice cu densitate mai mare decât apa. Un alt avantaj este că o asemenea puritate la nivel de reciclare a maselor plastice permite chiar eliminarea etapei de regranulare și astfel măcinătura poate fi utilizată direct în mașinile de injecție, fiind astfel scutit un proces costisitor.

ecologic: Când veţi primi noul utilaj?

Cristian Lazăr, directorul comercial al companiei Rom Waste Solutions: Noi am aplicat din nou pe Programul Horizon 2020, proiectul a fost acceptat, obţinând 13,5 puncte dintr-un calificativ de maxim 14 puncte, unde pragul minim de acceptare era de 12 puncte. Acest utilaj este produs de firma Urban Mining Delft, și pot să afirm că este deja în stadiu de construcție și cred că în maximum un an de zile îl vom avea aici în România, iar până atunci vom folosi utilajul de capacitate mai redusă.

ecologic: Aveți planuri să vă extindeți activitatea?

Cristian Lazăr, directorul comercial al companiei Rom Waste Solutions: Da, avem proiecte de extindere, mai ales pe zona de sortare, ne dorim să automatizăm și mai mult acest proces, dar și pe acela de reciclare. Acest proiect amplu a fost conceput în trei faze, acum suntem la faza întâi, faza doi înseamnă automatizarea aproape completă a liniei de sortare, poate chiar nu 100%, dar cu siguranță va fi o automatizare mult mai mare și evident mai eficientă, încercând astfel să gestionăm toate fracțiile care ies din stație în urma procesării.

Scopul nostru este să atingem ținta de 10% deșeuri depozitate. În prezent media este de aproximativ 50%, ceea ce este foarte mult ținând cont că am procesat spre exemplu în anul 2015 aproximativ 160 de mii de tone de deșeuri menajere, iar pe partea de reciclare am atins ținta de aproximativ 9.000 de tone de materiale reciclate, ceea ce eu consider că este totuși foarte bine. Există o piață în acest domeniu de activitate, iar în ultimul timp au început să apară tot felul de instalații de sortare la nivel național, dar momentan nu este niciuna care să opereze la capacitatea la care procesează instalația noastră.

ecologic: Vă gândiți să mai faceți un pas către reciclare, către produse reciclate, cum ar fi, de exemplu folia?

Cristian Lazăr, directorul comercial al companiei Rom Waste Solutions: Da, ne-am gândit și avem un proiect pe zona de reciclare care constă în producerea de folie și saci pentru firmele de salubritate, pentru că următorul pas îl reprezintă desigur produsul finit, dar în ceea ce privește polipropilena și polietilena vom rămâne pe partea de materie primă, respectiv regranulare, deoarece există o piață ofertantă și putem vinde mai ușor produsele.

Diferenţe



Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare