Strânge dozele de aluminiu şi vei fi răsplătit! - Reciclare & Recuperare | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Reciclare & Recuperare

Strânge dozele de aluminiu şi vei fi răsplătit!

11 October 2016 - 12:20 PM Reciclare & Recuperare

Şi mama reciclează!Știai că?...

Dozele din aluminiu sunt cel mai reciclat ambalaj din lume, iar o doză reciclată ajunge înapoi pe raft în aproximativ 60 de zile. Reciclând o singură doză de aluminiu, salvăm energia consumată de un televizor timp de trei ore şi cea a unui bec de 100 W care poate sta aprins timp de 20 de ore.

În această vară, Can Pack Recycling, împreună cu Asociația Alucro, deținătorul licenței Every Can Counts în România, și Auchan România, au lansat campania „Și mama reciclează!“.

Campania își propune să ajute la conștientizarea importanței reciclării de către publicul larg și depășirea barierelor care îngreunează acest proces, prin amplasarea unor aparate speciale de colectare a dozelor din aluminiu în 20 de hipermarket-uri Auchan și alte locații cheie din întreaga țară.

Can Pack RecyclingCampania s-a derulat în perioada 30 iunie 2016 - 30 iunie 2017. Mecanismul acesteia a avutîn vedere răsplătirea consumatorilor care fac din reciclare o rutină, prin acordarea a peste 2.300 de premii pe parcursul anului. Premiile au fost oferite instant sau prin extrageri săptămânale și lunare, iar consumatorii au avut de asemenea posibilitatea să opteze pentru vouchere de cumpărături ce au putut fi folosite la casele de marcat din Auchan. Fiecare doză introdusă în aparat a valorat 4 bani. În plus, participanții la campanie au avut la dispoziție și opțiunea de a dona suma echivalentă dozelor introduse către Asociația Alucro, în vederea susținerii programului de educare Every Can Counts.

161.000 de doze au fost colectate pe timpul campaniei în cele 20 de locații Auchan. În topul orașelor în care s-au strâns cantitățile cele mai mari de cutii se numără: București, Pitești, Ploiești, Sibiu, Timișoara, Cluj, Deva și Iași.

„Pragul la care am ajuns în acest moment, în cele trei luni de campanie, reflectă potențialul pe care o astfel de inițiativă de colectare a ambalajelor o poate avea în rândul populației. Dincolo de volumul de doze înregistrat, mai important este însă numărul persoanelor care au ales să facă parte din programul nostru și care vor contribui în continuare la procesul de reciclare a dozelor din aluminiu prin acest demers. Ne dorim ca din ce în ce mai mulți români să conștientizeze beneficiile reciclării și să transforme colectarea dozelor din aluminiu într-o rutină“, a declarat Dragoș Doru, director general Can Pack Recycling.

Şi mama reciclează!

Grupul Can Pack, din care face parte și Can Pack România, singura fabrică de doze din România, este unul dintre cei mai mari producători de doze din aluminiu la nivel mondial.

Conștientă de impactul asupra mediului, compania a înființat Can Pack Recycling, cu scopul de a colecta și recicla dozele puse pe piața din România.

Informații suplimentare despre campanie și reciclarea dozelor din aluminiu sunt disponibile pe www.reciclaredoze. ro, www.canpackrecycling.ro, dar și pe pagina www.facebook.com/simamarecicleaza.

ecologic



Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare