Doru Iorga: "Colectarea deșeurilor este gestionată pe două fluxuri de către două instituții separate" - Reciclare & Recuperare | Ecologic

Reciclare & Recuperare

Doru Iorga: "Colectarea deșeurilor este gestionată pe două fluxuri de către două instituții separate"

03 April 2017 - 02:25 PM Reciclare & Recuperare

Orice problemă a cărei rezolvare depinde de mai multe instituții ale Statului este amânată la nesfârșit în România. Rar se întâmplă ca funcționari din două ministere să încerce măcar să găsească o cale de compromis, chiar dacă la mijloc este interesul cetățenilor și al României ca țară europeană. Deșeurile municipale sunt una dintre aceste probleme. Mediul, autoritățile publice locale, producătorii, cetățenii și societățile comerciale din domeniu nu au încercat niciodată să colaboreze cu adevărat pentru implementarea unui sistem de gestionare a deșeurilor eficient, care să scoată România de pe ultimele locuri în clasamentele țărilor europene în ceea ce privește reciclarea deșeurilor municipale. Despre cauzele care au dus la criza deșeurilor am vorbit cu Doru Iorga, președintele ECO-ROMÂNIA, Asociația organizațiilor de preluare de responsabilități din domeniul deșeurilor de ambalaje.      ecologic

Doru Iorga, președintele Asociației ECO-ROMÂNIAecologic: Transferul de responsabilitate din domeniul deșeurilor de ambalaje trece printr-o perioadă complicată. Care sunt, din punctul dumneavoastră de vedere, cauzele care au dus la această situație?

Doru Iorga, președintele Asociației ECO-ROMÂNIA: Referitor la ceea ce s-a întâmplat în ultimii ani cu privire la preluarea responsabilității din zona deșeurilor de ambalaje, cred că ar trebui în primul rând să semnalăm principala problemă din domeniu, și anume lipsa deșeurilor. Din cauza acestei lipse de deșeuri, OTR-urile nu au reușit să îndeplinească obligațiile individuale pentru toți producătorii. Iar lipsa deșeurilor este cauzată de faptul că ele au ajuns nu la reciclare, ci la gropile de gunoi. Acestea sunt datele problemei.

Colectarea deșeurilor este singura problemă, dar în același timp este și singura soluție, pentru că dacă am introduce în legislație măsuri de stimulare a colectării selective, atunci am găsi și rezolvarea, mai repede chiar decât ne-am putea închipui.

Una dintre obligațiile noastre ca țară, prevăzută în Tratatul de Preaderare, a fost să ne aliniem legislația privitoare la deșeuri la legislația și la directivele europene. Astfel a apărut Legea nr. 621, care de fapt introduce conceptul de transfer de responsabilitate. Principiile care guvernează acest sistem sunt două, și anume: poluatorul plătește și responsabilitatea extinsă a producătorului. Referitor la poluatorul plătește, toată lumea știe că producătorul este singurul care decide ce fel de ambalaj folosește - mai mare, mai mic, mai complex - și atunci el este singurul responsabil din acest punct de vedere, iar al doilea principiu, responsabilitatea extinsă a producătorului, spune că producătorul trebuie să aibă grijă ca ambalajul care va deveni deșeu să ajungă în instalațiile de reciclare și el trebuie să suporte costurile.

ecologic: În aceste condiții, ce mai sunt ei, producători sau colectori?

Doru Iorga, președintele Asociației ECO-ROMÂNIA: De aceea au apărut în legislație două opțiuni: colectarea propriilor ambalaje prin colectare individuală și preluarea de responsabilitate.

Ambalajele sunt de trei categorii: primare, secundare și de transport. Cele primare sunt cele care intră în contact cu produsul, cele secundare sunt baxurile utilizate pentru livrare, iar cele de transport sunt paleții, folia etc.

Pubele pentru colectare selectivă

Prin colectare individuală producătorul poate să întoarcă spre reciclare anumite ambalaje cum sunt ambalajele de transport, europaleții, baxurile mari etc., dar nu poate face același lucru și pentru acele deșeuri care ajung la consumatorii finali, care de regulă sunt persoanele fizice, cetățenii care cumpără produsele. Vedem cum astfel ambalajele devin deșeuri pe două fluxuri: pe lanțul comercial de la industrie și pe cel domestic de la populație. Dar colectarea deșeurilor de ambalaje este gestionată pe aceste două fluxuri de către două instituții separate, unul industrial (care este autorizat de ANPM), iar celălalt pe componenta de circuit domestic (care este autorizat ANRSC). Este foarte importantă această precizare, deoarece atunci când în România a fost implementată legislația europeană, nu s-a avut în vedere ca aceste două circuite să fie puse sub umbrela aceleiași autorități, așa cum ar fi fost imperios necesar.

La depozitul ecologicRomânia și-a asumat obligațiile în virtutea Tratatului de Aderare din anul 2007, iar singura instituție responsabilă pentru îndeplinirea acestor obligații a fost Ministrul Mediului, care își exercită această obligație prin intermediul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, cea care autorizează și reglementează activitatea colectorilor activi pe acest circuit comercial industrial.

Mai exact, de când paletul intră în țară sau este produs de cineva, el intră într-un circuit comercial. Acolo ajunge în diferite ambalaje și devine deșeu. Până la urmă, cel care decide când ambalajul devine deșeu este consumatorul. Este adevărat că și o persoană juridică poate fi consumatorul. În partea practică, un distribuitor ia un tir de marfă, acel tir are de obicei treizeci de paleți, iar pe fiecare palet probabil că sunt 20-30 de baxuri mari, iar fiecare bax conține aproximativ 50 de cutii cu un anumit produs, iar fiecare cutie poate mai are la rândul ei altceva și astfel, în diferite faze ale circuitului comercial, comerciantul respectiv decide dacă livrează cu paletul, cu baxul sau cu cutia și se ajunge în final pe circuitul cu vânzare cu amănuntul la consumatorul final în circuitul domestic.

Dar avem o problemă, pe care eu am încercat să o supun spre analiză autorităților. Dacă ne dorim performanță, trebuie să ne punem de acord cu legile economice și nu să forțăm noi economia să se alinieze la legislație. Cred că trebuie să facem în așa fel încât să stimulăm performanța economică. Și atunci, în condițiile în care România are 60% obiectiv de realizare, din care pe cele două circuite se află, conform statisticilor, aproximativ 45% în circuitul comercial industrial și 50% la populație, de ce nu avem deșeuri?

Problema principală ține de responsabilități. ANPM și Ministerul Mediului au responsabilități naționale, iar ANRSC și autoritatea locală nu au nici un fel responsabilități.

Și astfel înțelegem de ce în ultimii patru sau cinci ani a fost amânată taxa de depozitare, o măsură care avea ca scop principal acela de a determina autoritățile publice locale și agenții economici să facă colectare selectivă.

Taxa de depozitare, împreună cu amenda aplicată producătorilor care nu își realizează obiectivele în virtutea celor două principii precizate mai înainte, sunt cele două măsuri care au dat rezultate în alte țări unde ele au fost aplicate.

Spre punctul de colectare

ecologic: Cum s-au implicat OTR-urile în colectarea selectivă și cum ați colaborat cu societățile de salubrizare?

Doru Iorga, președintele Asociației ECO-ROMÂNIA: În momentul în care a fost introdus sistemul de transfer de responsabilitate, în anul 2006, noi am fost primii care am venit din piața liberă. La vremea aceea am fost aproximativ cinci firme, cinci OTR-uri care am acționat în această direcție și cred că toți ne-am făcut treaba. Fiecare și-a dezvoltat strategia proprie de marketing pentru a atrage clienți, fiecare a muncit și a început să convingă producătorii să intre în acest sistem. Dar pe măsură ce noi încărcam sistemul cu producători, Administrația Fondului pentru Mediu își lărgea baza de control ca să vadă ce a făcut fiecare în ultimii cinci ani de zile, pentru că legea era din anul 2005. Și astfel AFM a realizat că are o sursă foarte importantă de venit ca urmare a activității noastre.

Prin anul 2010 noi am început să avertizăm autoritățile, am început să avem discuții, personal m-am implicat destul de mult la vremea aceea, susținând că cu cât ne încărcăm sistemul, cu atât ne va fi mai greu să ne atingem obiectivele, fiindcă ne bazam doar pe deșeurile colectate din sectorul comercial industrial, de la Remat-uri și de la colectorii autorizați și nu aveam acces la deșeurile din sectorul domestic, de la salubrişti.

ANPM și Ministerul Mediului au putut să își exercite autoritatea perfecționând sistemul legislativ în sensul creșterii performanțelor, prin presiunea exercitată asupra producătorilor să se alinieze la sistem. În paralel, noi, OTR-urile, atenționam ministerul că vom rămâne în curând fără resursă. Din statisticile noastre, după patru-cinci ani de activitate, vedeam care este potențialul pieței și avertizam autoritățile că pentru a ne îndeplini obligațiile avem nevoie și de deșeurile de la populație, deșeuri care ajungeau la gropile de gunoi.

Liderul de piață de la vremea respectivă, Eco-Rom Ambalaje, a inițiat niște campanii pe care și le-a asumat. La aceste campanii ne-am aliniat și noi, după mărimea și puterea fiecăruia, și am realizat ceea ce s-a văzut, montarea acelor clopote și alte acțiuni, încercând să determinăm societățile de salubrizare să se implice în acest proces.

Am realizat după un timp că în loc să opereze infrastructura pusă la dispoziție de OTR-uri, ei luau deșeurile și le depuneau la groapă. La vremea respectivă, noi am întrebat care a fost raționamentul care a stat la baza unor astfel de acțiuni, deoarece noi plăteam, făceam campanii de informare, asiguram și infrastructura, iar sistemul trebuia operat. Raționamentul stătea într-o explicație pur economică: eliminarea deșeurilor cu costurile cele mai mici, la cea mai apropiată groapă. În condițiile în care salubritatea era plătită pentru cantitățile pe care le depunea la groapă, era și normal că era mult mai economic să facă așa, decât să înceapă să le colecteze selectiv și să le ducă la reciclat.

ecologic: Vă rog să ne spuneți dacă producătorii au înțeles necesitatea finanțării corecte a sistemului de colectare.

Autospecială de salubritate

Doru Iorga, președintele Asociației ECO-ROMÂNIA: Da, a mai fost un lucru care a dus la ceea ce s-a întâmplat în 2013-2014 și a explodat în 2015. În politica tarifară pe care noi o practicam la momentul respectiv existau materiale pentru care costurile, tarifele pe care noi le percepeam de la producători, erau neîndestulătoare ca să putem stimula colectarea. Sticla era materialul pentru care producătorul plătea puțin, noi încercam să mărim tarifele la sticlă și automat că ceream noi bani ca să putem stimula colectorul, pentru că sticla este un deșeu cu multe costuri de operare și cu foarte puțini bani, deci nu se putea face mare lucru. Acesta a fost principalul motiv care a declanșat criza sticlei, care a fost în mod clar subfinanțată.

Unii au încercat să își maximizeze cantitățile colectate, dar la un moment dat acestea au devenit foarte mici și nu au mai ajuns, în condițiile în care până în 2013 sistemul a fost încărcat cu producători. Ajunsesem să aliniem în acest sistem 90% din producători, iar 100% nu cred că este în niciun stat.

Atunci când te apropii de sarcina maximă, ai nevoie de resursă ca să susții și atunci am spus că este nevoie de sticlă. Economia de piață și-a făcut datoria și noi ceream colectorilor să ne dea mai multă sticlă, iar la un moment dat am început să discutăm și să avertizăm. Aveam deja două probleme. Se prefigura o criză a sticlei și ne-ar fi ajutat niște măsuri coercitive și implicarea instituțiilor statului să vedem ce măsuri putem lua pe de-o parte, iar pe de altă parte ceream producătorilor să plătească mai mult. Aici a fost o chestiune care pe mine mă depășește și nu s-a întâmplat în curtea companiei pe care eu o conduc, ci în curtea liderului de piață, situația în care marii producători și importatori au refuzat să plătească mai mult pe materiale deficitare astfel încât activitatea să devină tentantă pentru colectori și din punct de vedere economic.

ecologic: Credeți că producătorii au înțeles sensul transferului de responsabilitate? Și cum au apărut problemele cu unii colectori?

Doru Iorga, președintele Asociației ECO-ROMÂNIA: Două cauze majore au dus la ceea ce s-a întâmplat atunci. Pentru că cerând foarte mult, anumiți colectori care odată aveau activitate au profitat de cererea pieței. Noi, OTR-urile, nu aveam capacitatea să îi monitorizăm. Ne duceam la ei și vedeam cu ochii noștri munți de deșeuri, dar nu aveam de unde să știm dacă acele cantități de deșeuri se vindeau către doi sau trei dintre noi. S-au întâmplat niște lucruri de pe urma cărora unii oameni au profitat, au mai pus poate un zero în plus. Și aici mă refer la colectori, fiindcă ei erau aceia care culegeau beneficiile.

Banii producătorilor nu au stat niciodată la OTR-uri, acestea au plătit mai departe. Noi am fost niște administratori de responsabilități, adunam obligațiile individuale, le însumam, făceam o politică comună și în numele tuturor contractam niște cantități ca să le facem treaba. Exact ca un administrator de bloc care adună toate nevoile locatarilor și exercită în virtutea mandatului pe care îl are cu fiecare calitatea lui de a administra astfel încât să fie eficient. Din păcate, mulți dintre producători nu au înțeles acest lucru, poate și pentru că în legislație a fost perpetuată o percepție eronată privind transferul de responsabilitate, asimilat în percepția companiilor cu transferul de proprietate, și asta cu toate că legislația spune clar că răspunderea este în continuare a producătorilor. Dar mulți nu au citit cum trebuie legile și nu toți au contracte cu case de avocatură sau cu juriști.

ecologic: Practic, ce ar fi trebuit să facă autoritatea locală, prin societățile de salubrizare? Credeți că poate fi găsit un singur vinovat pentru multitudinea de probleme din sistem?

Doru Iorga, președintele Asociației ECO-ROMÂNIA: Prin anul 2013, toată lumea a constatat că cei din salubritate se prefăceau că fac colectare selectivă și făceau fotografii, pliante și manifestări numai pentru imagine, iar când li se cereau cantități, se vedea că acestea erau foarte mici. Atunci ne-am dat seama cu toții că vom avea o mare problemă. Dar vedeam că suntem singuri în această luptă, fără nici un sprijin din partea autorităților statului. La un moment dat, din legislație a dispărut până și obligativitatea autorităților locale de a încheia parteneriate cu OTR-urile...

La vremea respectivă, autoritatea locală ar fi trebuit să impună operatorilor de salubritate şi să-i sprijine în realizarea unei infrastructuri pentru colectarea selectivă, o infrastructură care nu este ieftină.

Dar aici există un mix de probleme și de cauze care practic nu singularizează vina cuiva. Cred că de fapt principala problemă este că nu a fost niciodată descrisă o viziune de funcționare a întregului sistem. De exemplu, am constatat de curând că se vorbea despre Planul Național de Gestionare al Deșeurilor, pe care nu îl avem de foarte mulți ani și pe care trebuie să îl facem. Am întrebat și eu cine sunt partenerii din Sistemul Național de Gestiune al Deșeurilor, ca să îi definim, atât cu drepturi, cât și cu atribuții. Nu am primit răspuns.

În grupurile de lucru se discută despre responsabilitățile producătorilor, dar nu se discută despre responsabilitățile tuturor partenerilor implicați în acest sistem. Producătorii au plătit o dată, de două, de trei ori, dar cât timp să mai plătească dacă nu se definesc responsabilitățile individuale?

Se vorbește numai de producători și de OTR-uri. Ei sunt vinovații de serviciu. Noi, OTR-urile, am fost acuzați că nu am controlat un partener economic și că nu ne-am asigurat că respectivul și-a făcut treaba, fără a avea în vedere un aspect esențial: OTR-urile sunt o entitate privată și nu au atribuții de verificare și control pentru altă entitate privată.

Când am întrebat la vremea respectivă de ce instituțiile care au atribuții de control nu și-au făcut treaba, mi s-a răspuns că nu au reglementată obligația în acest sens. Și atunci de ce mai avem nevoie de aceste instituții? Garda Națională de Mediu, Polița Locală, ele ar fi trebuit să aibă atribuții în ceea ce înseamnă colectarea selectivă. GNM trebuia să verifice activitatea autorizată de către ANPM, fiindcă până la urmă acestea sunt instituții aflate sub aceeași pălărie, Ministerul Mediului. Au aruncat responsabilită-țile de la unul la altul ca pe o bombă cu fitil, pe principiul ia-o tu ca să nu bubuie la mine, fără a înțelege că bomba nu își alege victimele.

Revin la ceea ce s-a întâmplat în perioada 2013-2015, apropo de responsabilitate, când în mod greșit nu s-a făcut o distincție majoră între persoanele care au acționat în nume propriu și companiile, OTR-urile în sine. Companiile nu trebuiau îngenuncheate pentru că anumite persoane au făcut ce au făcut. Nu discut despre legalitate, fiindcă este clar că ceva nu a fost legal, atâta timp cât diverse instituții ale statului s-au sesizat. Eu mă refer la activitatea economică a companiilor care au avut de suferit, astfel încât în perioada 2015-2016 am devenit cu toții foarte circumspecți, iar pentru că elementul de încredere și de responsabilizare sub propria semnătură nu mai exista și nu mai conta, ne-am văzut nevoiți să refuzăm foarte mulți producători în preluarea responsabilităților. Dacă un OTR nu găsește deșeuri în piață, atunci nu are cum să se încarce cu obligația unui producător și atunci acesta se inflamează că OTR-urile îl refuză... 



Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare