Pungile din plastic vor ajunge la mâna parlamentarilor - Reciclare & Recuperare | Ecologic

Reciclare & Recuperare

Pungile din plastic vor ajunge la mâna parlamentarilor

11 May 2017 - 11:57 AM Reciclare & Recuperare

Ministerul Mediului a propus recent un proiect de lege privind deșeurile de ambalaje, care se referă în principal la interzicerea pungilor de plastic subțire cu mâner. Actul normativ are în vedere alinierea legislației noastre la cea a Uniunii Europene în materie, lucru pe care România ar fi trebuit să-l fi făcut deja până în noiembrie 2016. Riscând un nou infringement pe probleme de mediu, specialiștii din minister s-au grăbit să se conformeze, dar din expunerea de motive nu pare că sunt conștienți de efectele pungilor de plastic subțire tocmai asupra mediului, apelor și pădurilor, ci doar de gravitatea sancțiunilor. Nu par să știe multe nici despre soluțiile pe care ni le oferă în grabă pentru înlocuirea pungilor din plastic subțire cu mâner: celebrele pungi din plastic oxodegradabil sunt contestate vehement în întreaga lume încă din 2009. Prin acest material ne propunem să lămurim câteva dintre aceste aspecte-cheie și să lansăm, dacă nu o dezbatere, cel puțin câteva teme de gândire.Irina Tomșa

Pe 11 aprilie 2017, Ministerul Mediului a lansat în dezbatere publică Proiectul de Lege pentru modificarea și completarea Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje.

Principalele prevederi:

• Sunt interzise introducerea pe piața națională și comercializarea pungilor de transport din plastic subțire cu mâner.
• Se pot introduce și comercializa numai ambalaje reutilizabile.
• Companiile care comercializează produse ambalate în ambalaje reutilizabile și/sau pungi de transport din plastic, cu excepția pungilor de transport din plastic foarte subțire, sunt obligate să aplice sistemul depozit (la achiziționarea unui produs ambalat, cumpărătorul plătește vânzătorului o sumă de bani care îi este rambursată atunci când returnează ambalajul).
• Firmele care introduc pe piață produse cu ambalaje reutilizabile și cele care comercializează pungi de transport din plastic sunt obligate să organizeze un sistem de colectare a ambalajelor reutilizabile și a pungilor de transport din plastic de la consumatorii finali.
• Companiile care introduc pe piața națională ambalaje de desfacere, inclusiv pungi de transport din plastic, sunt responsabile pentru deșeurile generate de respectivele ambalaje.

În expunerea de motive, autorii actului normativ arată că România trebuia să se conformeze prevederilor Directivei Parlamentului European în ceea ce privește reducerea consumului de pungi de transport din plastic subțire. În ianuarie anul acesta, Comisia Europeană a notificat Guvernul că termenul a expirat pe 27 noiembrie 2016 și le-a amintit oficialilor sancțiunile financiare pe care Curtea de Justiție le poate impune.

Așadar, Proiectul de Lege care interzice pungile de plastic apare tardiv, împins de la spate repejor pentru a evita pe ultima sută de metri un alt infringement din partea Uniunii Europene. Din expunerea de motive pare că autorii nu înțeleg prea bine care sunt mizele pe care le are plasticul în industrie și comerț și nici nu sunt conștienți de efectele catastrofale ale pungilor de plastic pentru orașe, pentru viețuitoare, agricultură, păduri, ape și întregul ecosistem planetar, inclusiv încălzirea globală.

Să le luăm pe rând.

Pungile de plastic, „mină de aur“ în era consumerismului

Prin anii 1950 au apărut primele sacoșe din plastic pentru cumpărături, care aveau mânere din plastic mai dur, atașate într-o etapă ulterioară de fabricație. Punga modernă, realizată dintr-o singură bucată de plastic, a fost inventată la începutul anilor 1960 de Sten Gustaf Thulin, un inginer suedez, care a perfecționat-o pentru a o face cât mai ușoară, rezistentă și capabilă de a suporta o greutate mare. Compania suedeză producătoare de ambalaje din celuloză Celloplast, unul dintre primii procesatori de plastic din lume, a patentat modelul în 1965 și a deținut monopolul asupra pungii de cumpărături, extinzându-se apoi cu noi fabrici în Europa și în Statele Unite.

Produsul era pur și simplu prea potrivit nevoilor consumatorilor și prea ieftin de fabricat pentru a nu tenta și alte companii să intre în joc. În 1977, grupul petrochimic american Mobil detronează patentul celor de la Celloplast.

Peste puțin timp, o firmă din Georgia, SUA, numită chiar Dixie Bag Company, a fost prima care a ofertat aceste produse marilor magazine. La începutul anilor 1980, Kroger, un mare lanț de magazine alimentare, a început să-și înlocuiască tradiționalele pungi de hârtie pentru cumpărături cu pungi din plastic, iar marele său rival, Safeway, nu a ezitat să-l imite. Fabricanții s-au înmulțit imediat, iar piața a explodat. Unii s-au îmbogățit rapid, alții au trebuit să-și găsească altceva de lucru, dar industria a rămas una teribil de atrăgătoare. Zi după zi, pungile de plastic au cucerit tot mai multe arii geografice și domenii comerciale, ajungând de nelipsit atât în magazine, cât și la orice tarabă cu legume, fructe, ciorapi, cuie ș.a.m.d.

„Mina de aur“ se dovedește a fi o bombă cu explozie întârziată

În anii de glorie ai consumerismului, pungile de unică folosință erau distribuite cetățenilor gratuit, cu atât mult și mai des cu cât purtau însemnele magazinului, imaginile unor produse, sloganul unui partid ori mesajul unei organizații. Mesajele publicitare erau afișate timp de 20 de minute, pe toată durata de viață a pungii, adică exact cât dura drumul consumatorului de la supermarket până la coșul de gunoi din bucătărie. În toată euforia aceea, nimeni nu s-a gândit la consecințe. Ciclul de viață scurt al pungilor părea un avantaj, nu un dezavantaj. După puțină vreme însă, toate zonele locuite erau împestrițate de pungi de plastic care pluteau în bătaia vântului, atârnau în pomi, răsăreau din iarbă sau se rostogoleau pe străzi. Au trecut ierni, iar primăverile le găseau intacte. Au trecut și veri toride, dar pungile le-au făcut față. Au trecut furtuni, tornade, viscole, iar pungile de-abia și-au schimbat locul de colo-colo. Omul crease un produs prea durabil. Periculos de durabil.

Nu mai trăim fără pungi

Pungile, cele mai nocive obiecte fabricate vreodată din plastic

Mai mult de o treime din toate ambalajele din plastic ocolesc sistemele de colectare și ajung finalmente să polueze oceanele, dar adesea se opresc un pic din drum pentru a înfunda sistemele de colectare a apelor pluviale urbane sau sistemele de canalizare. Costurile acestor efecte, plus emisiile de gaze cu efect de seră asociate producției acestor ambalaje, sunt estimate la 40 miliarde USD anual, depășind profitul întregii industrii de ambalaje din plastic.

Universul pungilor

Dacă pentru celelalte produse din plastic colectarea în vederea reciclării este relativ ușoară, pentru pungi aceasta este imposibilă. PET-uri, flacoane de toate tipurile și dimensiunile, cutii, diverse obiecte și părți de obiecte pot fi colectate selectiv. Pungile din plastic însă par prea mici pentru a merita atenție și sfârșesc invariabil prin a fi aruncate laolaltă cu resturile menajere.

Pungile pentru cumpărături sunt fabricate din polietilenă, un material plastic pe bază de produse petroliere ce nu servește drept hrană niciunui microorganism, astfel încât descompunerea biologică nu poate avea loc. Dacă aruncăm pungile împreună cu resturile menajere, reziduurile biologice vor dispărea prin biodegradare, dar plasticul va rezista și se va acumula în sol.

Polietilena se descompune totuși sub efectul razelor ultraviolete ale soarelui, iar procesul prin care lanțurile polimerice ale polietilenei se sparg în granule se numește fotodegradare. Oamenii de știință consideră că această descompunere nu este deloc îmbucurătoare și nu înseamnă decât că plasticul a devenit mai greu de observat, nu că ar fi mai puțin nociv. Tocmai dimensiunile foarte reduse fac ca particulele de plastic să se acumuleze mai repede în sol, în ape, în stomacurile viețuitoarelor și practic în fiecare verigă a lanțului trofic (vezi schema alăturată).

Noua economie a plasticului

În condițiile în care, statistic, la fiecare minut se deversează în mări și oceane echivalentul unui camion de gunoi plin cu plastic și tot mai multe animale marine mor din cauza ingerării acestor materiale, nu este deloc exagerată estimarea Forumului Economic Mondial, care susține că până în 2050 oceanele vor avea mai mult plastic decât pești. Evaluarea se bazează pe un raport din 2016 care arată că oceanele conțin deja peste 165 milioane tone de plastic.

Răspândite peste tot în mările și oceanele Terrei, din Arctica la Tropice și până în Antarctica, deșeurile din plastic ucid anual peste 1.000.000 de păsări de apă și peste 100.000 de viețuitoare marine, în special delfini, broaște țestoase, balene, rechini și foci. Nu mai puțin de 86% dintre speciile de broaște țestoase marine înghit pungi de plastic, confundându-le cu meduzele.

O victimă sigură este albatrosul Laysan (Phoebastria immutabilis), care viețuiește în largul Pacificului. Este o pasăre impresionantă, cu o anvergură a aripilor de aproape 2 metri, care poate pluti pe distanțe lungi fără să dea din aripi și trăiește peste 50 de ani, cel mai adesea alături de același partener. Adulții pescuiesc din zbor la suprafața apei pentru a-și hrăni puii, dar laolaltă cu hrana, le aduc și bucăți de plastic care le provoacă moartea. Potrivit unui articol publicat pe Ocean Portal de Institutul de Istorie Naturală Smithsonian, cercetătorii nu au putut lămuri cum anume omoară plasticul aceste păsări și examinează diferite ipoteze: fie le taie stomacul, fie se acumulează și le dă senzația de sațietate făcându-le să refuze hrana și să moară de inaniție.

Societatea plasticului

În 2016, pe coastele Mării Nordului, în Germania, au fost găsiţi nici mai mult, nici mai puțin de 26 de cașaloți morți. Uriașele și impunătoarele animale muriseră din cauză că înghițiseră prea mult plastic. Un comunicat de presă al Parcului Național Maritim Wadden din Schleswig-Holstein a arătat că balenele aveau stomacurile pline de plastic, iar printre obiectele ingerate se numărau o plasă de pescuit lungă de 13 metri, o piesă auto din plastic de 70 de centimetri și o mulțime de deșeuri din plastic.

Cu câțiva ani în urmă, în 2011, un alt cașalot a fost găsit cu stomacul plin de deșeuri aproape de insula grecească Micene. Burta foarte umflată a animalului conținea aproape 100 de pungi de plastic și o mulțime de alte deșeuri.

Victimă a plasticuluiPlasticul ucide anual:

  • peste 1.000.000 de păsări de apă;
  • peste 100.000 de viețuitoare marine.

85% din speciile de țestoase de apă înghit pungi, luându-le drept meduze.

Și pentru animalele terestre, pungile de plastic înseamnă moarte. Avem din păcate un exemplu recent din țara noastră, foarte mediatizat. Televiziunile și publicațiile au vuit în decembrie 2016, după ce un cerb tânăr și viguros din parcul municipal din Roman, județul Neamț, a fost găsit mort în țarcul său. Intrigați, îngrijitorii apelaseră la un medic veterinar, care a descoperit în urma autopsiei că animalul ingerase mai multe ambalaje de plastic care i-au provocat ocluzie intestinală. Pungile fatale ajunseseră în țarc aduse de vânt, dar mai ales de „generozitatea“ vizitatorilor care au hrănit cerbul cu gustări, aruncându-i și ambalajele.

În zonele urbane, acumulările de pungi de plastic pot înfunda sistemele de canalizare în timpul unor inundații, așa cum au fost cele din Bangladesh în 1988 și 1998. Țările mai sărace, unde infrastructura de colectare a deșeurilor este mai puțin dezvoltată, au probleme serioase cu blocarea conductelor de canalizare, care le cauzează pierderi importante. Nu întâmplător Bangladesh și India au fost primele state care au interzis folosirea pungilor, încă din 2002.

Interdicţii

Potrivit unui raport prezentat la Forumul Economic Mondial de la Davos în ianuarie 2016, doar 14% din ambalajele din plastic sunt colectate pentru reciclare. Prin comparație, rata globală de reciclare a hârtiei este de 58%, în timp ce a fierului și a oțelului este de 70% până la 90%. Raportul a evaluat pentru prima dată ce se întâmplă cu ambalajele din plastic pe care le folosim și a constatat că, după o singură utilizare, 95% din materialul de ambalare din plastic, în valoare de până la 120 miliarde USD anual, este pierdut din economie.

Eradicarea deșeurilor din plastic ar putea contribui semnificativ și la întârzierea schimbărilor climatice, ținând cont că se estimează că întreaga industrie a materialelor plastice va consuma până în 2050 o cincime din producția totală de petrol și 15% din totalul global anual al emisiilor de carbon.

Oxodegradabilul: nocivitatea pungii de plastic dusă la extrem

Noul act normativ despre care vorbim introduce următoarea definiție: „pungi de transport din plastic oxodegradabile = pungi de transport fabricate din materiale plastice care includ aditivi care catalizează fragmentarea materialelor plastice în microfragmente“.

Pungile din plastic oxodegradabile n-au fost inventate ieri. Caracterul lor „ecologic“, „biodegradabil“ și „eco-friendly“ este vehement contestat în toată lumea de cel puțin opt ani încoace. Iată ce scria „The Guardian“ într-un articol din iunie 2009, intitulat „Pungile din plastic biodegradabil aduc mai multe daune ecologice decât beneficii“: „Pungile care se descompun sună prietenos cu mediul, dar au nevoie de multă energie pentru fabricare, nu se degradează în pământ și pot lăsa reziduuri toxice. (…) Tehnic, vorbim despre plasticul oxodegradabil, menit să se degradeze în prezența oxigenului și a razelor solare, datorită adaosului de particule din metale ca fierul, cobaltul sau manganul“.

„Cuvântul «biodegradabil» a devenit atractiv pentru oamenii de afaceri care încearcă să obțină cât mai mulți bani și cât mai repede, pentru că se știe că termenul eco-friendly produce bani“, a declarat Ramani Narayan, profesor de inginerie chimică și biochimică la Universitatea de Stat din Michigan, citat de motherjones.com.

Profesorul Narayan a atras atenția asupra unui studiu efectuat la Universitatea din Michigan, care a demonstrat că aditivii care ar trebui să ducă la descompunerea polietilenei și a foliei din polietilen tereftalat (PET) nu funcționează în condiții normale de eliminare, așa cum sunt depozitele de deșeuri sau procesul de compostare. Studiul a durat trei ani și a fost realizat pe cinci aditivi și trei tipuri de biodegradare. Cercetătorii au pregătit procesul de biodegradare cu oxigen (compostarea) și cel de biodegradare fără oxigen într-un digestor anaerob (ca un depozit de deșeuri), iar în al treilea caz au îngropat pur și simplu pungile. Testele au fost efectuate atât pe pungile de plastic amestecate cu aditivi, cât și pe cele fără aditivi. Specialiștii se așteptau ca materialele cu aditivi să se descompună astfel încât microorganismele să le poată folosi ca hrană, dar acest lucru nu s-a întâmplat.

Societatea plasticului

Chiar dacă există pungi fabricate din plastic degradabil, aceasta nu înseamnă absolut deloc că sunt biodegradabile sau că dacă vor fi aruncate în natură se vor dezintegra până la dispariție în elemente inofensive pentru mediu. Jacqueline McGlade, cercetător șef la Programul de Mediu al Națiunilor Unite, a declarat publicaţiei The Guardian că: „Multe obiecte din plastic etichetate ca biodegradabile, cum ar fi pungile de cumpărături, se descompun doar la temperaturi de peste 50°C, iar asta nu se poate întâmpla în ocean“. „Pungile nu plutesc, deci se vor scufunda fără să fie expuse razelor ultraviolete ca să se poată descompune“.

Joseph P. Greene, președinte și profesor la Departamentul de Inginerie Mecanică și Mecatronică și Producție Durabilă al Universității de Stat din California, a luat poziție: „Am transmis companiilor solicitarea ca eticheta de oxodegradabil să fie schimbată în oxofragmentabil, deoarece plasticul nu se degradează, ci se fragmentează, iar în timp acest plastic se va descompune în fragmente mici, la fel de toxice“. Profesorul Joseph P. Greene este și autorul volumului „Sustainable Plastics: Environmental Assessments of Bio-based, Biodegradable and Recycled Plastics“.

Dacă semănăm plastic oxodegradabil, ce culegem?

În Franța există așa-numitele „pungi compostabile“, tot din plastic, cu adaos de aditivi care să provoace fragmentarea. Denumirea s-a dovedit doar o idee ingenioasă de marketing menită să egaleze cumva denumirile de „ecologic“ sau „prietenos cu natura“ care fuseseră interzise pentru pungile oxodegradabile.

Ar fi fost de presupus că aceste pungi se vor descompune fără probleme în compost, devenind particule inofensive. Un experiment riguros, supravegheat de RITTMO Agroenvironnement și de CRITT Matériaux Alsace pentru Agenția de Mediu franceză, a demonstrat că „pungile compostabile“ nu s-au descompus total nici după 6 luni, în niciunul dintre procedeele folosite, nici măcar în regim de compostare industrială. Mai mult, s-a remarcat prezența unor funcții chimice cu potențial risc de ecotoxicitate. Compostul „îmbogățit“ cu acele pungi, aplicat unor culturi de morcovi și fasole, s-a dovedit mai ineficient decât cel lipsit de pungile compostabile. Fasolea crescută în compost amestecat cu pungi a avut în final un număr semnificativ mai mic de păstăi comparativ cu plantele care primiseră compost simplu.

Să presupunem că pungile oxodegradabile (sau mai curând oxofragmentabile, cum ziceam) s-ar descompune totuși în compost și ar rămâne mici bucățele de plastic care nu ar face niciun rău. Subliniem: faptul că nu ar face niciun rău este o supoziție. Aplicăm pe un ogor un amestec în proporție de 5% pungi oxodegradabile și 95% materie organică. Plasticul se dezintegrează, dar rămâne în aceeași cantitate netă, în timp ce materia organică se biodegradează și își diminuează foarte mult volumul. După doi ani de aplicare a amestecului pe ogor, ponderea de material plastic ar crește până la 20% și tot așa, an de an materiile organice vor dispărea și plasticul se va acumula din ce în ce mai mult. Este evident deci că plasticul oxodegradabil, „compostabil“, nu poate face decât rău pe termen mediu și lung, fiind dacă nu toxic, cel puțin complet infertil și nepropice dezvoltării plantelor de orice fel.

Pungile oxodegradabile: nici nu se pot composta, nici nu se pot recicla

Pungile sunt peste totDenumirea de pungi degradabile sau oxodegradabile se folosește pentru materialele plastice tradiționale, cum ar fi polietilena, care au fost tratate cu aditivi, de obicei cu carbonat de calciu și metale grele, care fac ca materialul să se dezintegreze în câțiva ani. Pungile degradabile nu se descompun precum materia organică atunci când sunt supuse procesului de compostare și particulele vor contamina compostul final, reducându-i valoarea nutritivă.

Pe de altă parte, pungile oxodegradabile vor contamina orice materie primă reciclabilă din materiale plastice, provocând daune mari unui material care ar trebui să poată fi reciclat de cât mai multe ori. De exemplu, din resturi de castroane uzate se pot face biberoane noi, dar dacă sunt amestecate cu pungi oxodegradabile, vom obține biberoane noi-nouțe cu conținut de metale grele și alți aditivi periculoși.

Într-un raport al Asociației Europene a Reciclatorilor de Plastic, profesorul Richard Thomson a subliniat faptul că pungile biodegradabile sunt un mit și ar trebui să ne concentrăm pe refolosire și reciclare pentru a reduce considerabil cantitatea de deșeuri.

În concluzie, pungile din plastic oxodegradabil nu reprezintă deloc o soluție pentru a înlocui pungile de plastic existente: sunt chiar mai nocive decât acelea pe care le folosim acum, doar că în timp devin mai puțin vizibile.

Ce alte soluții se vehiculează?

Se vorbește despre pungile din plastic mai gros, care să poată fi refolosite de zeci de ori, iar când se deteriorează, să fie colectate pentru reciclare împreună cu celelalte deșeuri din plastic. Într-un articol recent, Chicago Tribune arată că pungile de plastic ridică mari probleme unor reciclatori, înfundându-le instalațiile. În plus, un specialist din industrie citat de publicația americană declară că „noile pungi sunt de cinci ori mai groase decât cele obișnuite și consumă mult mai multă energie, nu doar în procesul de producție, ci și la transport, deoarece încap mai puține într-un camion“.

Pungă biodegradabilă

O alternativă despre care am mai auzit discutându-se după lansarea Proiectului de Lege sunt pungile din hârtie pentru cumpărături. Acestea însă nu pot avea nici ele o viață mai lungă decât două-trei drumuri la supermarket și, întrucât vor fi contaminate cu resturi vegetale, uleiuri etc., nu vor putea fi reciclate împreună cu deșeurile de hârtie și carton, ci vor trebui aruncate laolaltă cu resturile menajere. Partea bună este că vor folosi cu adevărat la compost.

„Exemplu extrem“: magazinul fără pungi sau alte ambalaje

În 2014, la Berlin a apărut Original Unverpackt, magazinul fără ambalaje. Acolo vii cu sacoșele de acasă, iar pentru produsele de băcănie îți aduci propriile casolete, borcane sau alte vase pe care lucrătorii ți le cântăresc și le etichetează. Apoi le umpli cu ce dorești, iar greutatea recipientelor ți se scade la casă. Etichetele rezistă bine la mai multe spălări, astfel încât data viitoare nu trebuie să-ți mai cântărești vasele și te duci direct la raft.

Ideea este excelentă, nu doar pentru conceptul eco și prin faptul că îi determină pe cumpărători să reutilizeze sacoșele și recipientele, dar și pentru că îi ajută să conștientizeze de câte alimente au nevoie de fapt și să nu facă risipă. Cu alte cuvinte, când va trebui să te duci să-ți cumperi smântână, să zicem, îți vei alege din bucătărie vasul cel mai potrivit pentru consumul familiei pe câteva zile și nu vei mai fi expus tentației de a cumpăra o casoletă mare aflată la reducere pentru că expiră peste două zile, când o vei arunca la gunoi împreună cu conținutul alterat.

The Guardian, care relatează și despre alte magazine din lume care au experimentat formula fără ambalaje, comentează că este vorba despre magazine cu produse ecologice sau alte tipuri de mărfuri scumpe, deci nu se poate vorbi despre un fenomen de masă și conchide că oricât de generoasă ar fi intenția, până la urmă nu poate rămâne pe piață decât afacerea care are grijă de sustenabilitatea profitului său cel puțin la fel de mult ca de sustenabilitatea planetei.

Ultimul cuvânt în lupta cu plasticul

Nimeni nu ne poate contrazice dacă afirmăm că pe vremea regimului lui Ceaușescu nu a existat risipă. Desigur, nici nu aveam ce risipi, fiindcă toate produsele de bază apăreau prea rar prin galantare și dispăreau rapid. Dar totul, absolut totul era reutilizabil, recuperabil, reciclabil, revalorificabil.

Vorbind despre pungi și ambalaje, să ne aducem aminte de sacoșele de pânză ori de iută. Să ne amintim de sticlele verzi și maronii de 500 ml, care se foloseau la orice băutură, de la sirop la bere sau ulei. Borcănelele care erau aceleași și pentru smântână, și pentru iaurt, sau sticlele de lapte care erau utilizate și pentru sana ori lapte bătut. Sau borcanele pentru conserve, de numai două-trei tipodimensiuni. Recipientele acelea au fost refolosite ani și ani în șir. Desigur, erau mai grele, nu se închideau bine și astăzi nu ar corespunde nici stilului nostru de viață și nici normelor de siguranță alimentară.

Procesarea deşeurilor din plastic

Poate reținem totuși principiul și găsim soluții de obiecte cu adevărat practice, reutilizabile pe termen la fel de îndelungat, ușor de folosit și de reciclat la capătul unui lung ciclu de viață. Ne gândim la sacoșe de cumpărături durabile, încăpătoare și compartimentabile, din textile reciclate, la săculeți din pânză pentru legume și fructe, cu sistem de închidere, care să fie utili și la păstrarea alimentelor în cămară, să merite spălați și refolosiți până când se rup. Ne mai imaginăm diverse vase dintr-un material solid și ecologic, care să te țină o viață, în care să tot cumperi și să tot păstrezi la frigider iaurtul, laptele sau mâncărurile gata preparate cumpărate din comerț.

Rămâne de văzut

Vom vedea cine va dori și va putea produce obiecte cu durată lungă de viață care să înlocuiască cu succes ecologic pungile și diferitele ambalaje din plastic. Trăim încă în era consumerismului, iar plasticul nu este ceva ce industriașii vor lăsa din mână doar de dragul planetei. Iar pe de altă parte, oamenii nu vor fi prea dispuși să se obișnuiască să pornească la cumpărături cu sacoșe și recipiente la ei.

Trebuie să găsim soluții inteligente. Trebuie să terminăm cu pungile de plastic, ba chiar și cu punguţele subțiri, fără mâner, în care cumpărăm cafea boabe sau alte produse vrac. Trebuie să ne opunem cu tărie pungilor din plastic oxodegradabile și oricăror așa-zise „soluții“ care și-au dovedit eșecul în alte părți ale lumii și pe care Guvernul vrea să le adopte, probabil cu speranța că respectivele pungi se vor comporta exemplar pe pământ românesc, nu așa cum au făcut-o în alte țări mai avansate. 

Societatea pungilor din plastic



Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare