Reciclarea ambalajelor de sticlă - Reciclare & Recuperare | Ecologic

Reciclare & Recuperare

Reciclarea ambalajelor de sticlă

09 June 2017 - 10:48 AM Reciclare & Recuperare

Ambalaje de sticlăAderarea Parlamentului European la conceptul de economie circulară și pașii pe care îi face în această direcție ar trebui să fie urmăriți cu atenție de autoritățile din România, din partea cărora se așteaptă acțiuni convergente.

Țintele de reciclare votate acum câteva săptămâni de parlamentarii europeni îi vor pune oare pe gânduri pe responsabilii de mediu din România? De exemplu, procentul de reciclare a deșeurilor de ambalaje va trebui să atingă 80% în anul 2030, iar procentul de depunere a deșeurilor municipale la gropile de gunoi să nu depășească în același an 5%.

În ce privește ambalajele din sticlă, multă vreme s-a pus doar problema reducerii volumului ocupat de acestea. O sticlă întreagă ocupă un volum mai mare decât una spartă în cioburi mici. Numai că cioburile respective nu se pot folosi ca atare.

Până acum, la noi în țară, cioburile mai mari s-au folosit pentru retopire, iar cele mici au rămas fără utilizare. În statele în care autoritățile s-au implicat în realizarea reciclării, tocmai fracțiile fine au căpătat o valoare mai mare.

Iată câteva utilizări posibile ale fracțiilor fine de sticlă:
- ca mediu filtrant pentru apa potabilă provenită din râuri, pentru apa din bazinele de înot și cea care rezultă din stațiile de epurare a apelor uzate care urmează a fi deversată în râuri. De remarcat că filtrele din granule de sticlă au performanțe mai bune decât cele din nisip și au o durată de viață mai mare;
- ca aditiv în adezivi, chituri, plastic compozit, diverse articole din cauciuc etc.;
- pulberea fină de sticlă se poate folosi în amestec cu diverse vopsele pentru a obține efecte speciale, reflectorizante;
- folosirea sticlei drept agent de sablare;
- încorporarea în asfalt, în cazul drumurilor secundare;
- producerea de pavele de beton cu nisip, sticlă și un ciment adecvat acestei rețete sau de blaturi din rășină și sticlă pentru băi și bucătării;
- producerea așa-numitei „sticle expandate“, utilizată din ce în ce mai mult la izolații;
- în cazul fracțiilor extrafine, se poate ajun- ge la producerea de ciment din sticlă.

Dar nu toate deșeurile de sticlă sunt curate. De multe ori deșeurile de sticlă arată ca în imaginea alăturată.

Fracţii de sticlă

Cum se poate produce dintr-un material murdar ca cel din imagine, fracții de sticlă curate, lipsite de impurități și sortate pe culori? Folosind o serie de echipamente pentru separare magnetică, mărunțire, extragere neferoase, spălare termică, aspirare praf, cernere și sortare pe culori.

Pentru mărunțire putem folosi diverse soluții: moară cu ciocănele, tamburi cilindrici sau implozie. Dacă folosim un dispozitiv cu tamburi cilindrici, unele gâturi vor rămâne întregi, cu capace sau dopuri, iar multe etichete vor continua să stea lipite de sticlă. Putem folosi o moară cu ciocănele, dar aici avem o uzură mai mare. Un alt sistem utilizat este cel prin implozie. Marele avantaj al imploziei este costul de operare și întreținere redus.

Rămânem la dispoziția celor care au nevoie de soluții concrete pentru aplicații diverse. Pentru mai multe informații, vizitați site-ul nostru, www.geangu.ro.

Constantin Geangu, C Geangu Consulting SRL



Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare