Ministerului Mediului se foloseşte de conceptul de Economie Circulară pentru introducerea unei noi taxe - Reciclare & Recuperare | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Reciclare & Recuperare

Ministerului Mediului se foloseşte de conceptul de Economie Circulară pentru introducerea unei noi taxe

07 September 2018 - 01:04 PM Reciclare & Recuperare

Constantin Damov, preşedintele Coaliţiei pentru Economia Circulară Adoptarea Ordonanței de Urgență nr. 74/2018 a adus o serie de schimbări majore în gestionarea deșeurilor municipale, dintre care unele foarte discutabile din multe puncte de vedere, dar în primul rând în ceea ce privește atingerea obiectivelor europene. Pentru toți cei care lucrează în domeniul gestionării deșeurilor rămâne de neînțeles de ce Executivul, care s-a opus atâta timp introducerii taxei pentru penalizarea depozitării, a introdus acum o altă taxă, numită „contribuția pentru Economia Circulară“. Coaliția pentru Economia Circulară a reacționat la această prevedere printr-un comunicat pe care vi-l prezentăm în continuare.ecologic

„Coaliția pentru Economia Circulară (CERC) aduce în atenția publicului efectele negative pe care Ordonanța de Urgență nr. 74/2018 pentru modificarea și completarea Legii nr. 211/ 2011 privind regimul deșeurilor, a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor și a deșeurilor de ambalaje și a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 196/2005 privind Fondul pentru Mediu le va avea asupra gestionării deșeurilor și atingerii țintelor de reciclare impuse României de Comisia Europeană.

Argumentul principal invocat de Ministerul Mediului în ceea ce privește adoptarea OUG nr. 74 a fost acela că în condițiile actuale, România nu își poate îndeplini țintele asumate față de Uniunea Europeană, iar transferul și sporirea autorității asupra deșeurilor către Asociațiile de Dezvoltare Intercomunitară (ADI-uri) ar rezolva această problemă. Argumentul nu este unul valid, ținând cont că ADI-urile nu numai că nu reușesc să își atingă țintele, dar cele mai multe dintre ele nici măcar nu funcționează! Mai mult, OUG nu prevede niciun fel de penalități pentru lipsa de performanță a acestor asociații.

Subliniem că modificările propuse în OUG nr. 74/2018 diminuează de fapt eficiența instrumentelor economice necesare alinierii la legislația europeană în domeniu, generând probleme de natură tehnică și financiară tuturor actorilor implicați pe lanțul gestionării deșeurilor.

OUG nr. 74/2018 elimină cel mai important instrument, «taxa la groapă», cu toate că în preambulul Ordonanței este menționat ca fiind unul din instrumentele economice recomandate de Comisia Europeană «pentru modernizarea gestionării deșeurilor în România». În schimb, Ordonanța introduce o taxă surpriză, inexistentă în alte state membre UE, denumită total neinspirat «contribuția pentru Economie Circulară». Se transmite astfel un mesaj negativ asupra conceptului de Economie Circulară, ca fiind generator de taxe și impozite suplimentare pentru români.

Economia circulară

Răspunderea extinsă a producătorului, un alt mecanism modificat prin OUG nr. 74/2018, obligă producătorii să își administreze țintele de valorificare a ambalajelor exclusiv prin intermediul Asociațiilor de Dezvoltare Intercomunitară. Astfel ei devin finanțatori captivi ai unui sistem astăzi neperformant, cu caracter centralizat și monopolist, cu costuri neoptimizate, netransparente, desprinse total de realitățile unei piețe bazate pe liberă concurență. Aceste costuri ridicate se vor regăsi inevitabil în prețul de vânzare al produselor ambalate, fiind plătite în cele din urmă de către cetățean.

O altă noutate a acestui act normativ este introducerea începând cu anul 2021 a sistemului de garanție pentru ambalajele primare reciclabile. Această modificare nu a fost discutată în niciuna dintre dezbaterile publice și nu are la bază un studiu de impact sau oportunitate.

Coaliția pentru Economia Circulară apreciază decizia de a introduce sistemul de tarifare diferențiat «Plătești cât arunci». Remarcăm însă și aici lipsa detaliilor pentru implementarea acestui sistem, ținând cont că aceasta impune o renegociere a tarifelor și modificarea tuturor contractelor de servicii publice de salubritate până la 1 ianuarie 2019.

Coaliția pentru Economie Circulară își reafirmă rolul de partener de discuții, având convingerea că în sesiunea de toamnă a Parlamentului disfuncționalitățile semnalate vor putea fi remediate, astfel încât acest act normativ important să-și atingă scopul declarat.

Din respect pentru resurse,
Coaliția pentru Economia Circulară“



Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare