Echipamentele IT prind o nouă viață în comunități defavorizate - Reciclare & Recuperare | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Reciclare & Recuperare

Echipamentele IT prind o nouă viață în comunități defavorizate

11 December 2018 - 12:25 PM Reciclare & Recuperare

IT pentru copiiCampania „Împreună, se poate“ organizată de ECOTIC cu sprijinul APDETIC și Rotary Club București Continental a dat o nouă viață echipamentelor IT prin donații către comunități defavorizate.

Campania - acum la a doua ediție - s-a desfășurat între 5 iunie și 26 octombrie 2018 și s-a adresat tuturor entităților care au dorit să predea echipamente IT în vederea reutilizării, ca act important de responsabilitate socială. Echipamentele IT donate au fost recondiționate și au luat drumul ONG-urilor și unităților de învățământ din Nepos, județul Bistrița Năsăud, Iași și Chiajna, județul Ilfov, care nu beneficiază de astfel de dotări.

„Inițiativa noastră a urmărit un scop dublu: să faciliteze accesul la tehnologia IT unor categorii defavorizate, în vederea dezvoltării competențelor digitale necesare în carieră și totodată să contribuie la utilizarea mai eficientă a resurselor, în consens cu principiile economiei circulare“, a declarat Valentin Negoiță, președinte ECOTIC.

IT pentru copii

Beneficiarii donației de echipamente IT de la finalul acestei ediții sunt:
 Şcoala din Nepos, județul Bistrița Năsăud;
 Asociația Glasul Vieții din Iași, județul Iași;
 Asociația Mia’s Children din Chiajna, județul Ilfov.

Primele echipamente au ajuns deja la școala din satul Nepos, unde elevii se vor bucura în scurt timp de un laborator de informatică bine dotat. Următoarele echipamente au ajuns la Asociația Glasul Vieții, unde părintele Dan Damaschin va dota o școală dintr-un sat. În prima parte a lunii decembrie va veni rândul Asociației Mia’s Children să primească echipamente IT care vor fi folosite de copiii din comuni tate.

Călin Sbîrciu, directorul Liceului Tehnologic Feldru, unitatea de care aparține școala din Nepos, s-a arătat încântat de gestul de omenie și a declarat: „Acum elevii din Nepos au o sală de informatică complet echipată grație acestei inițiative generoase. Este important ca mediul de afaceri să aprecieze educația. Pe această cale, îi felicit pe organizatori pentru inițiativă și le mulțumim pentru donație“.

ECOTIC



Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare