Întârzieri la raportarea situaţiei privind deșeurile - Reciclare & Recuperare | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Reciclare & Recuperare

Întârzieri la raportarea situaţiei privind deșeurile

14 November 2019 - 02:15 PM Reciclare & Recuperare

DEEERomânia are obligația de a respecta directivele europene și de a furniza Comisiei rapoarte anuale cu privire la rezultatele obținute în atingerea obiectivelor, măsurile luate și progresele înregistrate. Deși termenele de predare sunt generoase, România este mult în urmă cu transmiterea unor rapoarte legate de sfera deșeurilor, iar Comisia Europeană a trimis scrisori de punere în întârziere.
Țara noastră nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute prin Directiva 2012/19/UE referitoare la deșeurile de echipamente electrice și electronice; în acest moment nu a transmis nici raportul pentru 2015. De asemenea, România se numără printre țările care nu au furnizat rapoartele pentru 2016 și/sau 2017 conform Directivei 2006/66/CE privind bateriile și acumulatorii, în care trebuiau precizate ratele de reciclare atinse și dacă au fost respectate nivelurile de eficiență a reciclării. Țara noastră încă nu a transmis rapoartele pentru 2015 și 2016 despre vehiculele scoase din uz solicitate prin Directiva 2000/53/CE și nici raportul pentru 2017 referitor la transferurile de deșeuri potrivit Regulamentului (CE) nr. 1013/2006 al Parlamentului European și al Consiliului.

Irina Tomșa



Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare