Experimentul monopolului primăriilor în relaţia cu producătorii trebuie să înceteze
19 December 2019 - 01:43 PM Reciclare & RecuperareLa preluarea mandatului de ministru al Mediului, Costel Alexe a declarat că vrea să aducă modificări legislației deșeurilor fiindcă „nu este normal ca reciclatorii să importe deșeuri pentru a-și desfășura activitatea, iar deșeurile din România să ajungă în gropile de gunoi“. De fapt, Alexe a fost prezent din funcția de vicepreședinte al Comisiei de Mediu la unele conferințe în care reciclatorii au cerut la începutul anului aceleași schimbări pe care le așteaptă acum de la Ministerul Mediului.
ecologic
Anul 2019 a fost un an nefast pentru toți cei care lucrează în domeniul deșeurilor, de la salubrişti și autorități locale până la organizații ale producătorilor și reciclatori.
Acum când se apropie data raportărilor de sfârșit de an devine din ce în ce mai evident faptul că România nu-și va atinge țintele de colectare și de reciclare a deșeurilor. La ambalaje situația este dezastruoasă. Obiectivele de colectare sunt imposibil de îndeplinit pentru organizațiile care implementează răspunderea extinsă cărora li s-a impus contractarea cantităților de deșeuri de ambalaje numai prin autoritățile publice locale, iar acestea s-au dovedit incapabile de a lua măsurile necesare pentru a putea încasa contribuțiile producătorilor.
Pentru a încasa acești bani primăriile ar fi trebuit să încheie contracte cu organizațiile care implementează răspunderea extinsă a producătorului (OIREP) și să pună la punct la nivel local sisteme de colectare separată a deșeurilor de la cetățeni, ceea ce s-a întâmplat doar în câteva localități. În celelalte mii de orașe și comune ale țării colectarea separată este fie inexistentă, fie într-un stadiu incipient.
Nici consultanții externi care au conceput OUG nr. 74/2018 și nici cei care au acceptat să promoveze un asemenea act normativ nu vor răspunde pentru nimic. Primii și-au încasat sănătoși banii, iar ceilalți au trecut în opoziție. Ca de obicei, vor plăti doar producătorii, pentru că ei vor fi cei care nu și-au îndeplinit țintele.
La solicitarea redacției noastre, organizația de transfer de responsabilitate GreenPoint Management ne-a trimis un punct de vedere referitor la problemele cu care se confruntă cei care implementează răspunderea extinsă a producătorilor din domeniul ambalajelor.
GreenPoint: Avem nevoie de o perioadă de tranziție
„În luna ianuarie a anului curent a fost promulgată Legea nr. 31/2019 prin care sunt puse în aplicare modificările propuse prin OUG nr. 74/2018.
Dacă până la sfârșitul anului 2018 o organizație care implementează răspunderea extinsă a producătorului avea libertatea de a achiziționa orice tip de ambalaj de la colectori autorizați, stații de sortare sau firme de salubritate, începând cu luna ianuarie 2019 fiecare OIREP este constrâns să se bazeze pe deșeurile de ambalaje primare recuperate exclusiv prin serviciul de salubrizare. OIREP-urile acoperă astfel costurile de delegare a serviciilor de salubritate din aria geografică unde aleg să activeze - costuri aferente deșeurilor de ambalaje recuperate - în baza contractelor semnate cu primăriile.
Încă din luna februarie a.c. GreenPoint a început să transmită scrisori de intenție pentru acoperirea costurilor de colectare, transport și sortare/valorificare a deșeurilor de ambalaje recuperate din fluxul municipal tuturor ADI-urilor, respectiv UAT-urilor unde ADI-urile nu sunt funcționale, la nivel național. În derularea acestui efort am întâmpinat mai multe dificultăți, printre care: lipsa tarifelor diferențiate pe fluxuri aprobate de către UAT-uri în relația cu serviciul de salubrizare, birocrația coroborată cu ambiguitatea noilor prevederi legale care au întârziat procesul de demarare a colaborării și în unele zone chiar l-au blocat, precum și o creștere nejustificată a tarifelor de operare, din păcate necoroborată cu o creștere a cantităților recuperate.
Concluzia acestui experiment este că autoritățile publice locale, salubritatea, cetățenii și toți ceilalți nu au fost pregătiți pentru o astfel de schimbare a sistemului.
Pentru a avea rezultatele dorite ar trebui ca SMID-urile să devină funcționale, instrumentele economice recomandate de UE («Plătești pentru cât arunci», taxa de depozitare etc.) să fie implementate și toți cei implicați - de la autoritățile locale, OIREP-uri până la colectori și reciclatori - să aibă sarcini și responsabilități clar definite, fiecare putând fi tras la răspundere pentru propriile nerealizări. În opinia noastră este ne- cesară o perioadă de tranziție pentru ca fiecare să se poată adapta la noile con-diții din piață.“
Green Resources: Economie circulară, nu exerciții sterile!
Green Resources Management, o altă importantă organizație de preluare a responsabilităților a făcut o analiză a situației actuale și propune soluțiile necesare. Redăm în continuare răspunsul societății Green Resources Management la solicitarea noastră referitoare la consecințele aplicării OUG nr. 74/2018.
„Considerăm că prezentul cadru normativ instituit prin OUG nr. 74/2018 aprobată prin Legea nr. 31/2019 dovedește carențe majore ce pun producătorii în imposibilitatea descărcării onorabile a obligațiilor legale ce le revin cu privire la îndeplinirea valorilor minime ale obiectivelor de valorificare și respectiv reciclare a deșeurilor de ambalaje generate odată cu introducerea pe piață a produselor ambalate. Dincolo de orice agende politice, sistemul de aplicare a răspunderii extinse a producătorului trebuie astfel reglementat încât resursele reprezentate de deșeurile de ambalaje să reintre în circuitul economic sub formă de materii prime secundare.
Economia circulară nu trebuie să rămână o sintagmă cu rezonanță la modă, ci trebuie să devină un principiu activ de acțiune, iar pentru aceasta este necesar un cadru legislativ clar, accesibil și previzibil, care să determine cu adevărat devierea acestor resurse de la «calea pierzaniei», cale pe care se găsesc astăzi multe dintre aceste resurse. România are nevoie de o legislație care să stimuleze economia sustenabilă a colectării și reciclării deșeurilor din ambalaje, nu de exerciții sterile fără rezultate în practică.
Credem în necesitatea impunerii unei taxe de depozitare a deșeurilor suficient de mare încât depozitarea deșeurilor să nu mai reprezinte o alternativă la colectarea separată și la reciclare.
Totodată, pe lângă faptul că susținem eliminarea depozitării deșeurilor de ambalaje ca alternativă la colectarea separată și reciclare, milităm pentru o legislație severă în ceea ce privește depozitarea ilegală a deșeurilor în general și a deșeurilor de ambalaje în special, cu încadrarea acestei activități ilicite în categoria crimelor împotriva mediului înconjurător.
În ceea ce privește legislația specială aplicabilă deșeurilor de ambalaje, considerăm oportună și necesară modificarea cadrului legislativ aplicabil (ex.: Legea nr. 211/2011, Legea nr. 249/2015, OUG nr. 196/2005, Ordinul ministrului Mediului nr. 578/2006, Ordinul ministrului Mediului nr. 1362/2018).
Că la ora actuală instituțiile statului (ADI/UAT) nu sunt nici funcționale și nici pregătite, nedispunând de personal calificat pentru managementul deșeurilor de ambalaje este o realitate recunoscută chiar și de autoritățile centrale.
În aceste condiții este necesară acordarea posibilității legale de contractare directă între OIREP și operatorii de salubritate pentru deșeuri de ambalaje din flux municipal, urmând ca respectivele cantități să fie raportate de operatorii de salubritate și către ADI/ UAT. Modificarea este necesară din cauza dificultăților întâlnite în practică pe parcursul anului 2019 ca urmare a aplicării dispozițiilor OUG nr. 74/2018.
De asemenea, este necesară luarea în considerare a unor particularități zonale, cum ar fi un județ care este deservit de mai mulți operatori de salubritate care au tarife diferite, imprecis fundamentate, cu nerespectarea dispozițiilor Anexei nr. 6 din Legea nr. 249/2015.
Impunerea de către legiuitor a unui monopol al statului, prin operatorii de salubritate, pe fluxul municipal al de-șeurilor (neexistând alternativă pentru contractarea cu UAT/ADI pentru acest flux), conduce la abuzuri din partea ADI/ UAT şi a operatorilor de salubritate și im- plicit la pierderea cantităților de deșeuri de ambalaje care ajung să fie depozitate în detrimentul îndeplinirii valorilor minime ale obiectivelor de valorificare și respectiv reciclare a deșeurilor de ambalaje de către producători și OIREP.
În cazul în care se menține în lege obligația de a contracta direct între OIREP și ADI/UAT, este esențială legiferarea următoarelor măsuri suplimentare: impunerea obligației ADI/UAT de a solicita contractarea cu toate OIREP-urile licențiate; stabilirea unui model de contract unic la nivel național în relația OIREP - UAT/ADI, care să cuprindă anexe standard de raportare a trasabilității deșeurilor de ambalaje; stabilirea unei proceduri clare și transparente de determinare conform Anexei nr. 6 la Legea nr. 249/2015 a tarifului de referință aplicabil OIREP, pe tip de material, care să acopere costurile nete ale operatorilor de salubritate cu gestionarea deșeurilor de ambalaje; stabilirea unei proce- duri clare și transparente de alocare a cantităților de deșeuri de ambalaje ale UAT/ADI către OIREP-uri.
Pentru atingerea valorilor minime ale obiectivelor de valorificare și respectiv reciclare a deșeurilor de ambalaje și pentru devierea de la depozitare a unor cantități semnificative de deșeuri de ambalaje este necesară includerea în cantitățile raportate de către OIREP pentru îndeplinirea obligațiilor şi a cantităților de deșeuri de ambalaje colectate de către operatorii economici colectori prin achiziție de la persoane fizice. Este necesară introducerea unei categorii de contract și de cost pentru OIREP, ca alternativă pentru deșeurile de ambalaje din fluxul municipal gestionate de operatorii de salubritate, cantități care în caz contrar ar sfârși la depozitare. De asemenea, este necesară includerea în cantitățile raportate de către OIREP pentru atingerea valorilor minime ale obiectivelor de valorificare și respectiv reciclare a deșeurilor de ambalaje a cantităților de de-șeuri colectate prin acordarea de recompense de la persoane fizice prin sisteme inteligente de colectare separată a deșeurilor de ambalaje.“

Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare
-
Sistemul de garanţie-returnare este un instrument important al economiei circulare
11 August 2020 - 04:27 PMSubiecte precum schimbările climatice, poluarea terestră şi marină, dependenţa de combustibilii fosili pe fondul creşterii cererii de resurse pe ...
-
Constantin Damov: „Economia circulară este ultima şansă pe care omenirea o are pentru a renaşte economic şi sustenabil“
11 August 2020 - 04:08 PMCoaliţia pentru Economie Circulară este o organizaţie neguvernamentală care şi-a propus să promoveze în România principiului european privi ...
-
Campania „Fii la tine-n țară la fel ca afară“ a ajuns în Brașov
24 April 2020 - 11:14 AMCampania naţională de informare „Fii la tine-n ţară la fel ca afară” organizată de ECOTIC în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi ...
-
ECOTIC a lansat campania naţională „Fii la tine-n ţară la fel ca afară!“
24 April 2020 - 10:30 AMPe 14 ianuarie 2020 ECOTIC a lansat în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prima campanie națională de informare privind cole ...
-
Peste 1.900 tone deșeuri din echipamente de iluminat colectate și reciclate în 2019
11 April 2020 - 02:37 PMÎn 2019 Asociația Recolamp a colectat, tratat și reciclat 1.914 tone deșeuri din echipamente de iluminat, asigurând o țintă de colectare de 49, ...
-
Industria reciclării deșeurilor electrice în anul 2020, sub semnul întrebării
11 April 2020 - 01:55 PMImpactul la nivel mondial al pandemiei COVID-19 este încă foarte greu de anticipat, însă în mod cert consecințele se vor resimți pentru mult ti ...
-
Industria cimentului declară că respectă integral legislația din domeniul deșeurilor
11 April 2020 - 01:29 PMCIROM (Patronatul din industria cimentului și altor produse minerale pentru construcții din România) face următoarele precizări ca urmare a infor ...
-
Cristian Pocol: „Obiectivul nostru comun trebuie să fie crearea unei puternice industrii naţionale de reciclare“
11 April 2020 - 01:18 PMDeşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) reprezintă o mare problemă la nivel global, iar îndeplinirea obiectivelor de colectare d ...
-
Sistemul garanţie-depozit este singura soluţie pentru atingerea obiectivelor de reciclare
10 April 2020 - 02:48 PMImplementarea unui sistem garanție-depozit în România este o soluție prin care reciclarea deșeurilor de ambalaje se poate face eficient și la co ...
-
Noi reguli pentru Iridex și Ecosud
09 April 2020 - 01:29 PMÎn martie a.c. Garda Națională de Mediu a efectuat o serie de controale la depozitele de deșeuri Iridex și Ecosud. Comisarii au constatat mai mul ...
-
Coincinerarea deșeurilor, între profit și nevoia de transparență
13 March 2020 - 02:00 PMÎn februarie 2020 Digi24 a readus în discuție un documentar de anul trecut despre fabricile de ciment care ard deșeuri periculoase din import și ...
-
Ionuţ Georgescu: „Unul dintre principiile fundamentale ale companiei FEPRA este transparența“
12 March 2020 - 02:00 PMFost ONG-ist, apoi șef al Direcției deșeuri din Ministerul Mediului și acum antreprenor, Ionuț Georgescu este unul dintre cei mai cunoscuți spec ...
-
Clienţii magazinelor LaDoiPaşi au predat spre reciclare 1.000 kilograme baterii
12 March 2020 - 01:44 PMAsociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) a colectat în 2019 din rețeaua LaDoiPași peste 1.000 kilograme baterii uzate aduse d ...
-
Taxarea plasticului nereciclat este un impediment major în adoptarea bugetului UE
12 March 2020 - 01:34 PMAdoptarea bugetului Uniunii Europene pentru noul cadru financiar multianual (CFM) 2021-2027 se anunță a fi o sarcină extrem de dificilă pentru Cha ...
-
Ca să trăim mai sănătos trebuie să predăm corect deșeurile
12 March 2020 - 01:25 PMCreșterea consumului și suprapopularea din ultimul secol au pus o mare presiune pe resursele naturale. Conform unei analize realizate de Global Foot ...