În două luni românii au predat spre reciclare peste 150 de tone aparate electrice defecte
13 January 2020 - 01:37 PM Reciclare & RecuperareMii de români din 68 de localități din țară au predat spre reciclare în toamna acestui an peste 150 tone aparatură electrică veche și 200 kilograme de baterii uzate în cadrul campaniei „România Reciclează“ organizată de Asociația Environ în parteneriat cu Asociația SNRB și autoritățile locale.
În cea de-a patra ediție a programului, care s-a desfășurat în perioada 30 septembrie - 30 noiembrie 2019, tone de deșeuri electrice, în special televizoare, monitoare, mașini de spălat, dar și alte electrocasnice vechi sau defecte au luat calea reciclării. Obișnuiți deja cu acțiunile periodice de colectare care se organizează primăvara și toamna, oamenii au fost convinși de sloganul „DEEEgeaba păstrezi deșeurile de echipamente electrice și electronice. Noi le reciclăm și tu câștigi premii pe loc“ și au renunțat la aparatele electrice uzate sau pe care nu le mai foloseau.
Pentru prima dată de la lansare, campania „România Reciclează“ a fost implementată anul acesta la nivel regional prin încheierea unui parteneriat cu Serviciul Județean de Gestionare a Deșeurilor și Activități de Salubrizare Gorj, autoritățile implicându-se alături de Asociația Environ într-un efort de comunicare cu cetăţenii și de colectare a deșeurilor electrice din gospodării. Astfel, timp de două săptămâni s-au organizat acțiuni de colectare în 33 de comune și orașe gorjene, printre care și Târgu Jiu, iar la final au fost colectate aproximativ 60 de tone deșeuri electrice și baterii uzate.
„Consecvența și seriozitatea acțiunilor noastre, dublate de eforturile de comunicare prin cât mai multe canale, ne-au dovedit că românii sunt dispuși să recicleze și să se implice în astfel de campanii atunci când sunt informați corespunzător, dar mai ales când au încredere în program. Susținerea la nivel local este esențială - afișul de la dispensarul din sat, fluturașul din cutia poștală și mai ales «gura lumii» - sunt cele mai sigure căi prin care mesajele noastre ajung la oameni, iar deșeurile la reciclare. Când acțiunile de colectare sunt vizibile la televizor, în ziar sau la magazinul din colț sau se aud la radio, rata de succes crește considerabil.
La finalul campaniei am constatat cu entuziasm trendul ascendent al cantităților colectate de la o ediție la alta, direct proporțional cu susținerea din partea autorităților care rămâne un factor cheie în succesul unui astfel de program. Le mulțumim pe această cale celor 68 de primării care au arătat că le pasă și sperăm ca în 2020 să dublăm numărul autorităților responsabile“, a declarat Roxana Puia, directorul de marketing al Asociației Environ.
Organizată pentru prima dată în iunie 2018, campania „România Reciclează“ a devenit în prezent un program național funcțional de colectare în care cetățenii predau spre reciclare aparatura electrică veche și bateriile uzate. În total, pe parcursul celor patru ediții derulate au avut loc 230 de acțiuni de colectare în toate județele țării, în urma cărora aproximativ 400 tone de aparatură electrică și baterii au fost trimise spre reciclare.
Programul are potențial de acoperire mai mare, însă susținerea acțiunilor de colectare a deșeurilor de echipamente electrice și electronice (DEEE) de la populație rămâne dependentă de autoritățile locale. Potrivit OUG nr. 5/2015 și Legii nr. 211/2011 republicată, autoritățile locale au obligația de a asigura colectarea DEEE-urilor provenite din gospodării prin centre fixe sau mobile și organizând campanii de colectare cel puțin o dată la trei luni.
Autoritățile publice care doresc să se implice în program anul viitor pot transmite o solicitare pe adresa office@environ.ro sau prin telefon la numărul 031.827.0000.
Pot participa municipii, orașe, localități mari și mici, iar organizarea campaniilor de colectare a DEEE-urilor se realizează în baza unui protocol de colaborare.
Regulamentul campaniei este disponibil online pe reciclamimpreuna.ro/romania-recicleaza.

Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare
-
Sistemul de garanţie-returnare este un instrument important al economiei circulare
11 August 2020 - 04:27 PMSubiecte precum schimbările climatice, poluarea terestră şi marină, dependenţa de combustibilii fosili pe fondul creşterii cererii de resurse pe ...
-
Constantin Damov: „Economia circulară este ultima şansă pe care omenirea o are pentru a renaşte economic şi sustenabil“
11 August 2020 - 04:08 PMCoaliţia pentru Economie Circulară este o organizaţie neguvernamentală care şi-a propus să promoveze în România principiului european privi ...
-
Campania „Fii la tine-n țară la fel ca afară“ a ajuns în Brașov
24 April 2020 - 11:14 AMCampania naţională de informare „Fii la tine-n ţară la fel ca afară” organizată de ECOTIC în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor şi ...
-
ECOTIC a lansat campania naţională „Fii la tine-n ţară la fel ca afară!“
24 April 2020 - 10:30 AMPe 14 ianuarie 2020 ECOTIC a lansat în parteneriat cu Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor prima campanie națională de informare privind cole ...
-
Peste 1.900 tone deșeuri din echipamente de iluminat colectate și reciclate în 2019
11 April 2020 - 02:37 PMÎn 2019 Asociația Recolamp a colectat, tratat și reciclat 1.914 tone deșeuri din echipamente de iluminat, asigurând o țintă de colectare de 49, ...
-
Industria reciclării deșeurilor electrice în anul 2020, sub semnul întrebării
11 April 2020 - 01:55 PMImpactul la nivel mondial al pandemiei COVID-19 este încă foarte greu de anticipat, însă în mod cert consecințele se vor resimți pentru mult ti ...
-
Industria cimentului declară că respectă integral legislația din domeniul deșeurilor
11 April 2020 - 01:29 PMCIROM (Patronatul din industria cimentului și altor produse minerale pentru construcții din România) face următoarele precizări ca urmare a infor ...
-
Cristian Pocol: „Obiectivul nostru comun trebuie să fie crearea unei puternice industrii naţionale de reciclare“
11 April 2020 - 01:18 PMDeşeurile de echipamente electrice şi electronice (DEEE) reprezintă o mare problemă la nivel global, iar îndeplinirea obiectivelor de colectare d ...
-
Sistemul garanţie-depozit este singura soluţie pentru atingerea obiectivelor de reciclare
10 April 2020 - 02:48 PMImplementarea unui sistem garanție-depozit în România este o soluție prin care reciclarea deșeurilor de ambalaje se poate face eficient și la co ...
-
Noi reguli pentru Iridex și Ecosud
09 April 2020 - 01:29 PMÎn martie a.c. Garda Națională de Mediu a efectuat o serie de controale la depozitele de deșeuri Iridex și Ecosud. Comisarii au constatat mai mul ...
-
Coincinerarea deșeurilor, între profit și nevoia de transparență
13 March 2020 - 02:00 PMÎn februarie 2020 Digi24 a readus în discuție un documentar de anul trecut despre fabricile de ciment care ard deșeuri periculoase din import și ...
-
Ionuţ Georgescu: „Unul dintre principiile fundamentale ale companiei FEPRA este transparența“
12 March 2020 - 02:00 PMFost ONG-ist, apoi șef al Direcției deșeuri din Ministerul Mediului și acum antreprenor, Ionuț Georgescu este unul dintre cei mai cunoscuți spec ...
-
Clienţii magazinelor LaDoiPaşi au predat spre reciclare 1.000 kilograme baterii
12 March 2020 - 01:44 PMAsociația Sistemul Național de Reciclare a Bateriilor (SNRB) a colectat în 2019 din rețeaua LaDoiPași peste 1.000 kilograme baterii uzate aduse d ...
-
Taxarea plasticului nereciclat este un impediment major în adoptarea bugetului UE
12 March 2020 - 01:34 PMAdoptarea bugetului Uniunii Europene pentru noul cadru financiar multianual (CFM) 2021-2027 se anunță a fi o sarcină extrem de dificilă pentru Cha ...
-
Ca să trăim mai sănătos trebuie să predăm corect deșeurile
12 March 2020 - 01:25 PMCreșterea consumului și suprapopularea din ultimul secol au pus o mare presiune pe resursele naturale. Conform unei analize realizate de Global Foot ...