Ministrul László Borbély a vizitat societăţile de reciclare din Buzău - Reciclare & Recuperare | Ecologic

Reciclare & Recuperare

Ministrul László Borbély a vizitat societăţile de reciclare din Buzău

12 September 2010 - 09:12 PM Reciclare & Recuperare

gw_0190_lrAflat în vizită oficială în Buzău, László Borbély, ministrul Mediului şi Pădurilor, a onorat în data de 29 iulie a.c. invitaţia ce i s-a făcut la târgul de mediu Romenvirotec de a vizita  fabricile de reciclare realizate aici de grupul de investitori din Taiwan, reprezentaţi în România de Clement Hung.
Prima investiţie vizitată a fost GreenWEEE, unde ministrului Mediului i s-au prezentat toate cele cinci linii de dezmembrare şi tratare a deşeurilor electrice şi electronice şi depozitele de deşeuri electrice şi cele de produse finite.
După ce a văzut la GreenWEEE cum sunt dezmembrate şi tratate televizoarele vechi, calculatoarele, monitoarele, frigiderele şi celelalte deşeuri e- lectrice şi electronice, ministrul Mediului a vizitat una dintre cele mai mari investiţii de reciclare a PET-urilor din Europa Centrală şi de Est, Greentech şi Greenfiber, două fabrici care preiau PET-urile şi le transformă în faza finală a procesului de producţie în fibră poliesterică de cea mai bună calitate, fibră la care există o cerere foarte mare la ora actuală pe pieţele internaţionale.
Gazdele au discutat cu Ministrului Mediului şi Pădurilor, László Borbély, despre planurile de viitor ale grupului, dar şi despre dificultăţile pe care investitorii în domeniul industriei verzi le întâmpină în România.
Ministrul Borbély şi-a exprimat deschiderea de a colabora cu actorii implicaţi în domeniul managementului DEEE-urilor pentru rezolvarea problemelor din acest lanţ al reciclării şi de a găsi îm- preună cele mai eficiente şi rapide soluţii de rezolvare a acestora şi de atingere a ţintelor de colectare şi valorificare pe care România şi le-a asumat o dată cu aderarea la Uniunea Europeană.
Acesta a declarat : „Ştiam despre investiţiile pe care le-aţi făcut aici, dar trebuie să spun că ceea ce văd astăzi întrece aşteptările mele. Vă felicit pentru tot ce aţi făcut aici şi vă asigur de tot sprijinul meu şi al ministerului pe care îl conduc pentru ca investiţiile dumneavoastră să nu se oprească aici şi să meargă mai departe, fiindcă România are nevoie, mai ales acum, când termenele de conformare se apropie, de o industrie de reciclare modernă şi eficientă“.
„Am fost extreme de onoraţi de vizita domnului ministru şi de cuvintele frumoase pe care ni le-a adresat. Ţin să îl asigur că, aici la Buzău, investiţiile pe care grupul nostru le-a demarat în urmă cu mai mulţi ani vor continua, pentru că nouă chiar ne pasă de mediul înconjurător şi fiindcă vrem ca România să fie una din cele mai curate ţări din Europa“, a declarat  Clement Hung, CEO Romcarbon.
Vizita şi aprecierile pozitive ale ministrului au reprezentat atât o recunoaştere a activităţii şi rezultatelor, cât şi o confirmare a importanţei investiţiei la nivel naţional, rezultate obţinute de grupul ce alcătuieşte industria verde a Buzăului: Greentech, Greenfiber şi GreenWEEE.
Interesul acordat de către ministrul Mediului şi Pădurilor companiilor axate pe acest domeniu reprezintă pentru investitorii străini un suport consistent în promovarea ideii de reciclare şi în continuarea investiţiilor în industria verde, investiţii ce au ajuns până acum la Buzău la cifra de 40 de milioane de euro.

ecologic



Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare