Tratarea deşeurilor periculoase, o activitate scumpă - Reciclare & Recuperare | Ecologic

Reciclare & Recuperare

Tratarea deşeurilor periculoase, o activitate scumpă

20 February 2011 - 05:17 PM Reciclare & Recuperare

picture-122_rrToată viaţa noastră generăm deşeuri periculoase, iar cantitatea lor a crescut odată cu dezvoltarea civilizaţiei. În ultimii ani, lumea ştiintifică a început să constate efectele negative ale substanţelor care au devenit deşeuri şi a fost abordată o politică de înlocuire a produselor şi a elementelor care conţin substanţe periculoase cu unele noi, mai prietenoase cu mediul înconjurător.
În funcţie de cantitatea de deşeuri generate, de locul generării şi de soluţiile de eliminare, se pot separa câteva grupe de deşeuri periculoase pe care trebuie să le analizăm în mod diferit:
- deşeurile periculoase generate din activitatea casnică;
- deşeurile periculoase generate de operatorii economici de mici dimensiuni;
- deşeuri periculoase generate de operatorii economici de mari dimensiuni;
- deşeuri periculoase generate în cantităţi foarte mari în trecut - situri contaminate.

Generatorii casnici de deşeuri periculoase

Vă propun ca în acest număr să ne concentrăm asupra deşeurilor periculoase generate din activitatea casnică, urmând ca pentru fiecare categorie să alocăm câte un articol în numerele viitoare ale revistei.
Datorită faptului că foarte mulţi dintre noi nu cunosc care sunt deşeurile periculoase generate de fiecare în propria locuinţă, nu iau măsuri adecvate pentru eliminarea lor corespunzătoare. Pe lângă soluţia cu care faceţi curăţenie în baia de acasă, ambalajul acesteia, televizorul cu tub catodic, frigiderul cu agent frigorific de tip Freon, lichidele folosite în autoturismul dumnevoastră, filtrul de ulei, soluţiile de spălare pentru industrie, substanţele chimice de laborator, aş dori să mai adaug deşeurile de acumulatori, deşeurile de becuri cu descărcare electrică, deşeurile de vopsea generate în activităţi de reparaţii, iar lista mai poate continua.
Primul lucru pe care trebuie să-l facem este să înlocuim produsele amintite mai sus cu unele ecologice, iar acolo unde nu este posibil, să fim foarte atenţi cum eliminăm aceste deşeuri rezultate din folosirea lor. Din aceste motive producătorii au fost obligaţi să menţioneze pe fiecare produs în parte caracterul deşeului în momentul în care produsul devine un deşeu şi codul acestuia, pentru a putea să-l trimitem pe traseul de eliminare adecvat.

Din cauza faptului că deşeurile periculoase generate în locuinţe sunt în cantităţi mici, colectarea separată şi tratarea lor corespunzătoare este foarte scumpă şi de cele mai multe ori sunt amestecate cu deşeurile menajere şi ajung să fie depozitate în gropile de deşeuri menajere. Aici nu trebuie să acuzăm operatorii de salubritate pentru că în foarte multe situaţii noi aruncăm deşeurile în cauză în coşul de gunoi menajer, făcând imposibil sau foarte dificil de separat aceste deşeuri în momentul în care sunt preluate de către operatorul de salubritate.

Soluţia pentru problema prezentată mai sus este să depozităm separat aceste deşeuri şi apoi să acceptăm să plătim un preţ separat pentru eliminarea lor corespunzătoare. Toate comparaţiile făcute cu ţările civilizate, în care se prestează acest serviciu, se opresc când ajung la capitolul financiar. Aşa cum noi cheltuim sume importante pentru a avea o haină curată, o casă curată sau o curte curată, aşa trebuie să cheltuim sume importante pentru a avea un mediu curat. Vă voi prezenta în rândurile de mai jos care este traseul corect al deşeurilor periculoase în discuţie.
Deşeurile de substanţe de curăţenie şi de vopsele: la aceste produse, după utilizare o mică cantitate din ele mai rămâne în ambalajele care sunt aruncate. Aici avem două probleme: nimeni nu poate să cureţe ambalajele până la stadiul în care să poată fi refolosite ca şi ambalaje pentru alte produse. Altă problemă rezultă din compoziţia chimică a produsului, care a intrat în compoziţia materialului din care este fabricat ambalajul şi împreună cu resturile de produs fac ca reciclarea acestui material să nu mai fie posibilă. Din acest motiv, deşeurile respective primesc codul 15 01 10*, deşeuri de ambalaje şi sunt direcţionate către instalaţii de ardere pentru valorificarea puterii calorice. Această operaţie se numeşte co-incinerare şi este prezentată în legislaţia în vigoare la categoria operaţiilor de valorificare, şi este foarte mult utilizată în zilele noastre.

Co-incinerarea este cea mai ieftină metodă de eliminare a deşeurilor periculoase şi este foarte folosită în fabricile de ciment, care în procesul tehnologic de fabricaţie necesită temperaturi foarte mari şi consumă cantităţi importante de combustibili tradiţionali. Dar şi această tehnologie are o limitare la procentul de clor conţinut în deşeurile pe care urmează să le elimine, iar aici apare problema produselor din PVC. Aceste deşeuri din PVC trebuie să fie eliminate doar prin ardere în incineratoare, care au costuri mari de operare.

În lista deşeurilor periculoase din casa noastră am mai menţionat televizoare cu tub catodic, frigidere care utilizează freon, lămpi şi baterii. Pentru fiecare dintre aceste categorii de deşeuri s-au dezvoltat legislaţia specifică şi circuite separate pentru colectarea şi tratarea lor. Însă două componente importante trebuie să fie avute în vedere: pentru a putea să le tratăm separat, trebuie ca aceste deşeuri să fie depozitate separat chiar din casa noastră şi pentru a putea să avem un proces tehnologic de tratare eficient, trebuie să avem o cantitate importantă de deşeuri. Pentru toate aceste categorii de deşeuri s-au amenajat locuri pentru colectarea lor în conformitate cu prevederile legislaţiei.

Problema cea mai mare este a costurilor de funcţionare a unor astfel de centre, la care se adaugă şi faptul că populaţia nu face eforturi de a aduce deşeurile proprii în astfel de centre. În aceste condiţii, cantităţile de deşeuri colectate sunt foarte mici şi eficienţa economică este foarte scăzută.

Agenţii economici mici şi mijlocii generatori de deşeuri periculoase

O a două categorie de deşeuri periculoase sunt cele generate de către operatorii economici de mici şi medii dimensiuni. Fiecare operator economic generează toate cele trei categorii de deşeuri: menajere, reciclabile, periculoase.
Datorită faptului că sunt agenţi economici, legislaţia în vigoare obligă pe marea lor majoritate să solicite o autorizaţie de mediu pentru funcţionare, document care este emis de către autoritatea de mediu pe raza căruia îşi desfăşoară activitatea. În aceste autorizaţii de mediu sunt descrise activitatea desfăşurată şi într-un capitol separat sunt descrise deşeurile generate, cantităţile generate şi modul de gestionare al acestora.

O primă problemă care apare în acest moment este lipsa de cunoaştere a legislaţiei în vigoare a multor agenţi economici, dar necunoaşterea legislaţiei nu iartă pe nimeni şi poluarea mediului înconjurător este aceeaşi.

Primul act normativ care trebuie cunoscut şi aplicat este HG nr. 856/2002, prin care este transpusă în legislaţia noastră lista codurilor de deşeuri europene (EWC). Aici se face o codificare din trei grupe de cifre pentru fiecare categorie de deşeuri, în funcţie de tehnologia de gene-rare. Această codificare este aceeaşi în toată Europa şi o corectă încadrare a deşeurilor face posibilă recunoaşterea lor în oricare dintre aceste ţări. Tot în această hotărâre de Guvern sunt date în anexe formulare pentru păstrarea unei gestiuni pentru fiecare categorie de deşeu.

În majoritatea autorizaţiilor de mediu este menţionat că gestiunea deşeurilor trebuie să se facă în conformitate cu HG nr. 856/2002, dar din multe motive aplicarea codificării se face în mod eronat şi de aici şi tratarea acestor deşeuri se face în mod eronat. Tot în acest act normativ se menţionează şi obligativitatea agenţilor economici de a raporta autorităţilor de mediu cantităţile de deşeuri generate, destinaţia unde au fost direcţionate şi stocul pe care îl au în curtea proprie.

dscn0432

O soluţie pentru această problemă ar fi menţionarea în autorizaţia de mediu a obligaţiei agenţilor economici de a-şi desfăşura activitatea în conformitate cu HG nr. 856/2002.
Dacă pentru deşeurile menajere şi pentru deşeurile reciclabile, sistemul economic a făcut să apară operatori economici specializaţi în toate zonele ţării, pentru deşeurile care nu intră în cele două categorii menţionate mai sus, posibilităţile de valorificare şi/sau eliminare nu sunt bine conturate. În ţară s-au dezvoltat soluţii de valorificare în fabricile de ciment şi de eliminare în incineratoare şi gropi de gunoi specializate, dar aceşti operatori nu pot să acopere costurile logistice pentru cantităţi mici de deşeuri, aşa cum sunt cele despre care discutăm aici.

În planul naţional de gestiune a deşeurilor s-au prevăzut staţii de transfer, care au rolul de a colecta orice cantitate de deşeu, de a o ambala şi gestiona în conformitate cu legislaţia în vigoare şi a le depozita intermediar până la o anumită cantitate, care optimizează costurile logistice despre care am menţionat mai sus. Aceste entităţi, care s-au concretizat în societăţi comerciale generatoare de profit, au început să funcţioneze în anul 2006 în zonele marilor oraşe, după care au apărut în multe zone ale ţării.

Staţiile de transfer sunt o soluţie utilizată în multe ţări europene şi ele sunt construite şi gestionate fie de autorităţile locale, fie de societăţi comerciale cu capital integral privat, fie într-o colaborare între cele două forme menţionate mai sus. În funcţie de destinaţia dorită, sunt staţii de transfer specializate pentru deşeuri menajere, pentru deşeuri periculoase şi staţii de transfer pentru toate categoriile de deşeuri generate de o localitate.

În ţara noastră avem doar staţii de transfer pentru deşeuri menajere şi staţii de transfer pentru deşeuri periculoase. Toate aceste obiective sunt construite şi gestionate de către societăţi comerciale cu capital integral privat. Aşa cum am mai spus, acest tip de societăţi comerciale au apărut cu greu în anul 2006, după care am constatat o explozie a iniţiativei private în acest domeniu.

Acest lucru nu este rău, atât timp cât se are în vedere protecţia mediului înconjurător şi gestionarea deşeurilor, pentru a reduce la minimum posibil o poluare accidentală.
Societăţile comerciale care au ca obiect de activitate „staţie de transfer pentru deşeuri periculoase“ au un timp foarte scurt de autorizare şi cerinţele impuse pentru un agent economic sunt minime. Din acest motiv au apărut multe astfel de societăţi comerciale, dar cele mai multe sunt concentrate în jurul marilor oraşe din ţară.

În plus, din lipsă de reglementare sunt zone în care avem mai multe astfel de societăţi comerciale şi zone în care nu este niciuna.
Generatorii de deşeuri caută preţul cel mai mic şi din acest motiv au încheiat contracte comerciale cu staţii de transfer care au sediul la distanţe mari faţă de locul de generare a deşeului, fără a avea în vedere principiul proximităţii şi nici poluarea generată de transportul deşeurilor între locul de generare, staţia de transfer şi mai apoi către staţia de eliminare a deşeurilor. În aceste condiţii a apărut o concurenţă foarte mare între operatorii staţiilor de transfer, fapt care a dus la o scădere a preţurilor serviciilor prestate, fără a se avea în vedere protecţia mediului înconjurător. Aici vreau să trag un semnal de alarmă asupra faptului că în astfel de contracte preţul nu trebuie să fie singurul parametru care trebuie avut în vedere la semnare.

Un alt aspect al principiului proximităţii este poluarea mediului înconjurător datorată transportului auto. Agenţii economici operatori ai staţiilor de transfer parcurg distanţe importante pentru a prelua deşeuri de la locul de generare până la staţia de transfer, la care se mai adaugă şi distanţele parcurse de la staţia de transfer către staţia de valorificare sau de eliminare finală.
Având în vedere motivele economice prezentate mai sus, dacă am trasa o traiectorie a deşeurilor pe teritoriul ţării noastre, vom obţine o hartă foarte ciudată, în contradicţie cu o optimizare de logistică potenţială pentru anul 2010, într-un sistem economic organizat.

O soluţie pentru reducerea poluării generate de mijloacele de transport auto este transportul pe calea ferată sau transportul pe calea apei. Pentru cele două tipuri de transport am făcut multe analize şi, din păcate, este greu să se facă un astfel de transport în condiţii de eficienţă economică, deoarece în ambele alternative apar manipulări suplimentare care vin cu costurile lor şi timpul total al transportului este mare. În concluzie, cele două alternative nu se pot aplica în această categorie de deşeuri periculoase.

La cele spuse mai sus mai apare un aspect, pe care trebuie să îl avem în vedere în analiza preţurilor oferite de fiecare staţie de transfer într-un oraş mare. Vă rog să analizaţi ce costuri are un operator economic care are deschis un punct de lucru în zona unei localităţi mari, cu activitate economică importantă, în comparaţie cu costurile unui operator economic care are punctul de lucru la mare distanţă de marile oraşe, cu costuri fixe foarte mici, pentru că este localizat într-o zonă cu activitate economică redusă.

Mulţi agenţi economici nu cunosc că au obligaţia să urmărească deşeurile până la eliminarea lor finală. Din acest motiv, de cele mai multe ori, faptul că un operator economic prezintă la momentul negocierii şi apoi al semnării contractului de prestări servicii o autorizaţie de mediu este, în opinia generatorului de deşeuri periculoase, dovada prin care el transferă toate obligaţiile generatorului către operatorul economic. În foarte multe situaţii, generatorii nu solicită niciun document suplimentar prin care să se evidenţieze faptul că deşeurile preluate de operatorul economic au plecat din staţia de transfer către operatorul de valorificare sau de eliminare finală.

Un alt aspect este faptul că legislaţia de mediu nu face nicio diferenţiere între un agent economic de mici dimensiuni şi un agent economic de mari dimensiuni.
Toate obligaţiile sunt la fel, indiferent de eficienţă şi impactul economic asupra întregii afaceri. De cele mai multe ori, pentru un agent economic de mici dimensiuni costurile pentru analiza fizico chimică a deşeurilor, pentru documentaţiile de transport deşeuri şi de eliminare finală sunt foarte mari, ajungând să se pună în discuţie dacă se respectă legislaţia 100% sau se caută o altă „soluţie“.

Soluţiile disponibile pentru valorificare sau eliminare finală sunt coincinerare în fabricile de ciment, incinerare în incineratoare specializate şi depunerea pe depozite de deşeuri periculoase conforme.
Fiecare soluţie prezentată mai sus are propriile avantaje şi dezavantaje pentru generatorii de deşeuri şi pentru mediul înconjurător, dar pe acest subiect ne vom concentra într-un număr viitor.

Ca o concluzie pentru o îmbunătăţire a serviciilor de colectare, transport şi eliminare finală a deşeurilor periculoase generate în cantităţi mici şi medii, trebuie să se asigure înfiinţarea şi funcţionarea unor staţii de transfer specializate.
Având o bună distribuţie în teritoriu şi o corectă operare a acestor societăţi comerciale, se poate asigura un serviciu de eliminare a acestor deşeuri cu un impact foarte mic asupra mediului înconjurător.

Cristian Pocol



Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare