Coca-Cola vrea să-şi recicleze sticlele - Reciclare & Recuperare | Ecologic

Reciclare & Recuperare

Coca-Cola vrea să-şi recicleze sticlele

15 May 2009 - 06:05 PM Reciclare & Recuperare

Marele producător de băuturi răcoritoare Coca-Cola, în colaborare cu reciclatorul United Resource Recovery (URRC) au inaugurat în Spartanburg, statul Carolina de Nord o nouă facilitate de reciclare pentru PET-uri. Investiţia s-a ridicat la circa 60 milioane de dolari, fiind desfăşurată pe o suprafaţă de 9300 mp. Facilitatea de reciclare dispune de tehnologie de ultimă oră, fiind considerată drept cea mai mare de acest gen din lume.

Capacitatea de procesare estimată este de circa 45,5 milioane de kilograme de PET, sau echivalentul a peste două miliarde de sticle de Coca-Cola. Sandy Douglas, CEO şi preşedinte al Coca-Cola America de Nord a declarat, cu ocazia ceremoniei de deschidere a noii facilităţi: „Credem că protecţia mediului şi dezvoltarea durabilă este mult mai importantă, în comparaţie cu acţiunile filantropice desfăşurate şi susţinute de noi, de aceea deschiderea acestei facilităţi este utilă pentru toată lumea“.

Compania Coca-Cola şi-a afirmat încă din anul 2007 intenţia de a deschide şi utiliza o astfel de facilitate, arătând că proiectul face parte din strategia pe termen lung, potrivit căreia sticlele din plastic să poată fi refolosite sau reciclate în proporţie de 100%. Proiectul lansat cuprinde, în afara facilităţii propriu-zise, şi un centru de colectare. În 2010 va fi lansată o a doua linie de prelucrare, cu o capacitate anuală de 20 milioane de kilograme.



Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare