Peste 4000 de kg de deșeuri de ambalaje colectate selectiv la Festivalul Peninsula - Reciclare & Recuperare | Ecologic

Reciclare & Recuperare

Peste 4000 de kg de deșeuri de ambalaje colectate selectiv la Festivalul Peninsula

10 October 2012 - 01:51 PM Reciclare & Recuperare

Festivalul Peninsula 2012, organizat la Târgu Mureş în perioada 23-26 august, a avut loc nu doar sub semnul muzicii bune, dar şi al ecologiei. În cele patru zile de concerte şi atmosferă incendiară, cei 80.000 de participanţi s-au distrat responsabil, folosind activ cele 14 de puncte de colectare selectivă puse la dispoziţie de Eco-Rom Ambalaje, în parteneriat cu organizatorii festivalului.

peninsula_rr

Pe perioada festivalului peninsularii au colectat selectiv 4044 kg de deşeuri de ambalaje, dintre care 2944 kg de plastic, 620 kg de hârtie-carton și 480 kg de metal. Astfel, peste 5000 de peninsulari au fost premiați pentru că aceştia au colectat selectiv.

Sub sloganul „Colectarea Selectivă Rullz“, Eco-Rom Ambalaje a provocat peninsularii la o serie de probe eco distractive. Astfel, pentru un metru de pahare adus, participanții au închiriat o bicicletă, pentru un metru şi jumătate de pahare, aceştia au primit un tricou realizat exclusiv din materiale reciclate, iar la 10 deşeuri de ambalaje aduse la cortul eco au primit şansa de a participa la roata reciclării unde au putut câștiga o brățară. Peste 5000 de participanți, printre care şi fostul ministru al Mediului, László Borbély, au acceptat provocările eco şi au fost premiați de către Eco-Rom Ambalaje. În cele patru zile de festival peninsularii au adus 150 de metri de pahare, astfel încât turnul realizat din acestea ar fi avut aproape dublu înălțimea Casei Poporului.

De la cortul eco nu a lipsit nici mascota colectării selective, care a susținut şi a încurajat participanții la probe, a informat trecătorii cu privire la importanţa colectării selective a deşeurilor de ambalaje.

„Ne bucurăm că tinerii sunt tot mai deschişi activităților care promovează un comportament responsabil faţă de mediu, cum este colectarea selectivă. Participanţii la cea de-a zecea ediţie a festivalului Peninsula ne-au confirmat încă o dată că tinerii înțeleg importanța majoră pe care o are pentru mediul înconjurător, gestul simplu de a pune deşeurile de ambalaje din plastic şi metal în containerul galben sau deşeurile de hârtie-carton în cel albastru. Intenţionăm să ne implicăm şi pe viitor în evenimente dragi lor pentru a-i încuraja să continue și să transforme gestul de a colecta selectiv într-un obicei“, a declarat Lorita Constantinescu, director Comunicare şi Relaţii Publice Eco-Rom Ambalaje.

Eco-Rom Ambalaje a fost prezentă cu serviciul de colectare selectivă la toate marile concerte şi festivaluri ale acestui an: Linkin Park - 1.349  kg de deşeuri de ambalaje (936 kg de plastic şi 413 kg de hârtie-carton), B’estfest - 3800 kg de deşeuri de ambalaje (1.500 kg de plastic, 2.300 kg de hârtie-carton), Ursus Evolution - 800 kg de deşeuri de ambalaje (700 kg de plastic şi 100 kg hârtie - carton), Lady Ga-ga - 2800 kg de deşeuri de ambalaje (800 kg plastic și 2000 kg hârtie-carton),

Astfel, până în prezent, în anul 2012 s-au colectat selectiv peste 8700 de kg de deşeuri de ambalaje care au ajuns la reciclare, respectiv 3936 kg de deşeuri de ambalaje din plastic şi 4813 kg de deşeuri de ambalaje din hârtie/carton.

Ramona Preda



Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare