19 aparate de preluare a PET-urilor funcţionează deja în România - Reciclare & Recuperare | Ecologic

Reciclare & Recuperare

19 aparate de preluare a PET-urilor funcţionează deja în România

06 March 2013 - 01:31 PM Reciclare & Recuperare

ponta_lrLa iniţiativa Ministerului Mediului şi Schimbărilor Climatice a fost semnat un acord de voluntariat între MMSC, Asociaţia Marilor Reţele Comerciale din România şi Green Group privind proiectul de colectare a PET-urilor.

În luna noiembrie 2012, primul ministru, Victor Ponta, ministrul MMSC, Rovana Plumb şi reprezentanţii Green Group Buzău au lansat proiectul „pentru îmbunătăţirea colectării şi reciclării deşeurilor de ambalaje PET şi a dozelor de aluminiu de la populaţie“ şi au fost demarate negocieri comerciale cu companiile private în vederea amplasării aparatelor auto- mate de preluare a deşeurilor în incinta unor magazine.

Stadiul actual al implementării proiectului „Acord Voluntar“ este unul avansat, acţiunile acestuia fiind concretizate prin amplasarea de automate de preluare a PET-urilor şi ambalajelor din aluminiu, în reţelele naţionale de hypermarketuri Cora, Auchan şi Carrefour.

Distribuitorul acestor aparate automate de reciclare a ambalajelor din plastic şi aluminiu, Green Group, a instalat până în prezent 19 aparate, din care 5 sunt în Bucureşti. Până în prezent au fost achiziţionate 40 de automate în valoare de 835.000 de euro. Toate cele 21 de automate aflate în stoc la ora actuală vor fi puse în funcţiune până în luna martie 2013.

În afara lanţurilor de hypermarketuri, Green Group a mai primit solicitări de instalare a unor dispozitive de reciclare şi din partea unor primării de sector din Capitală, precum şi din partea administraţiilor ANL.

Aceste aparate automate vor prelua dozele de PET şi aluminiu, iar cetăţenii care vor aduce aceste doze, vor primi în schimb un voucher pentru cumpărături cu o valoare nominală de 0,5 bani/doză de PET sau de aluminiu.     Ramona Buciu



Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare