După ce a terminat anul 2013 cu profit, în 2014 Rematholding se extinde - Reciclare & Recuperare | Ecologic
Acest site foloseşte cookies! Continuarea navigării implică acceptarea lor. Cititi politica cookies.

Reciclare & Recuperare

După ce a terminat anul 2013 cu profit, în 2014 Rematholding se extinde

07 January 2014 - 03:16 PM Reciclare & Recuperare

Mihai SofianCa de fiecare dată și în acest an Rematholding a sărbătorit sfârșitul de an cu o petrecere organizată de această dată la Clubul Floreasca.  Și tot ca în fiecare an Mihai Sofian, directorul general al societății, a ținut să le mulțumească colaboratorilor și angajaților săi, într-un scurtă cuvântare pe care o redăm în continuare.

„Aşa cum ne-am învățat, ca în fiecare an și în acest an vom ieși pe profit cum se spune. În situația de astăzi cine reușește să facă profit este o companie, din punctul meu de vedere, foarte puternică. Așa cum am spus întotdeauna este ușor să fii sus, dar ceea ce e mai important e să te menții acolo. Iar pentru a te menține va trebui să te lupți, indiferent ce se întâmplă. Dar pentru a ajunge aici am avut nevoie de colaboratori. Colaboratorii noștri apropiați sunt aici și le cer să mai fie alături de noi măcar un an, fiindcă odată și odată totul se va cerne. E un moment greu pentru România astăzi, dar dacă vom fi uniți, cum am fost și până acum, vom reuși să depășim toate obstacolele. Firma noastră în anul 2014 va avea două realizări mari. Prima va fi terminarea investiției de la Aricești Rahtivani, unde am depășit 50% din lucrări și probabil în luna mai vom porni instalația de spălare și linia de sortare, ceea ce va face să ne crească cantitățiile de hârtie, plastic, folie, sticlă, lemn şi carton. Vom deveni probabil cei mai puternici în acest sector. A doua va fi extinderea noastră cu încă trei societăți într-o anumită zonă a țării, prin care vom crește cu aproximativ 20% capacitatea Rematholding. Va fi greu și voi avea nevoie de ajutorul celor prezenți aici în această seară. Va urma o perioadă grea de 4-5 luni, dar când vom reuși să integrăm societățile pe care le preluăm, sunt convins că în luna august vom fi mult mai puternici.

Mai în glumă, mai în serios, pot să spun că noi avem și Roșia Montană, și Pungești. Pentru că mai nou scoatem aur, nu din pământ, din deșeurile electronice. Și noi săpăm în pământ ca la Pungești și scoatem deșeuri de aluminiu, de cupru, de fier. Numai că la noi nimeni nu se revoltă, ci toată lumea e mulțumită“, a spus Mihai Sofian.      Matei Dumitru



Alte articole in rubrica Reciclare & Recuperare