România a redus la jumătate emisiile de gaze cu efect de seră - Schimbări climatice | Ecologic

Schimbări climatice

România a redus la jumătate emisiile de gaze cu efect de seră

01 August 2015 - 06:20 PM Schimbări climatice

Graţiela Gavrilescu, ministrul MMAP (foto: Agerpres)România a reușit să reducă la jumătate emisiile de gaze cu efect de seră, în ultimii ani, deși schimbările climatice înregistrate la nivel global continuă să ne afecteze prin temperaturile extrem de ridicate, a declarat ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Grațiela Gavrilescu, la conferința de prezentare a Raportului „Mediul european - starea și perspectiva 2015“ - SOER 2015, întocmit de Agenția Europeană de Mediu.

„E suficient să ne imaginăm care ar fi calitatea vieții în Uniunea Europeană în lipsa unor măsuri riguroase de mediu și pe fundalul creșterilor constante ale economiilor! Este evident că fără o agendă politică solidă, așa cum este cea a Uniunii Europene, presiunile asupra mediului ar fi devastatoare, cu impact puternic asupra ecosistemelor și sănătății populației (...) Rezultatele pe care țara noastră le-a acumulat în ultimii ani sunt validate și de SOER 2015. Am reușit o scădere a emisiilor de gaze cu efect de seră aproape la jumătate, cum de asemenea am reușit să diminuăm efectul nociv al altor poluanți atmosferici: emisiile de dioxid de sulf, care au scăzut cu circa 48%, sau emisiile de NOx, în scădere cu aproape de 30%“, a afirmat Gavrilescu.

ecologic



Alte articole in rubrica Schimbări climatice