Ecuador - bani de la ONU în schimbul unei promisiuni: Fără foraje! - Schimbări climatice | Ecologic

Schimbări climatice

Ecuador - bani de la ONU în schimbul unei promisiuni: Fără foraje!

12 September 2010 - 09:55 PM Schimbări climatice

san-rafael-falls-quijos-river-amazon-ecuador_rrÎn premieră mondială, ONU a încheiat un acord cu Ecuador, potrivit căruia organizaţia internaţională urmează să plătească statului sud-american suma de 3,6 miliarde dolari SUA, dacă oficialităţile ecuadoriene se angazează să nu amplaseze sonde pentru extracţia ţiţeiului în interiorul Parcului Naţional Yasuni.
Parcul naţional prezintă o neasămuită bogăţie de păduri tropicale virgine, care adăpostesc numeroase specii endemice şi care este una dintre porţiunile cele mai bogate în diversitate din pădurea amazoniană. Cu toate acestea, în subsolul rezervaţiei naţionale se găsesc depozite de petrol apreciate de geologi la aproape 850 milioane de barili.
În urma încheierii acordului, guvernul Ecuadorului se angajează ca timp de zece ani să nu efectueze foraje, păstrând rezervaţia nea-tinsă. Cele 3,6 miliarde dolari provin din donaţii ale statelor bogate şi reprezintă un aport demn de luat în primire la finanţele naţiona-le, în condiţiile în care PIB-ul statului sud-american abia depăşeşte 60 miliarde dolari. Dacă ar fi ales să foreze după petrol în interiorul rezervaţiei naturale, Ecuadorul ar fi câştigat mult mai mult decât suma primită de la ONU, cam dublul acesteia. Cu toate a-cestea, pierderile suferite de mediu ar fi fost incalculabile, iar pe termen lung ar fi constituit o adevărată catastrofă pentru biodiversitatea pădurii amazoniene.
Prin încheierea acestui acord, ONU apreciază că „scuteşte“ Terra de „îmbogăţirea“ cu încă 400 de milioane de tone de gaze cu efect de seră.



Alte articole in rubrica Schimbări climatice