Padişul, un paradis pe cale de dispariţie - Schimbări climatice | Ecologic

Schimbări climatice

Padişul, un paradis pe cale de dispariţie

16 November 2010 - 09:12 PM Schimbări climatice

Din pădurile Munţilor Apuseni va rămâne doar amintirea. Ceea ce nu au reuşit oamenii, va desăvârşi o insectă - Ips Typographus, care în lipsa măsurilor de extragere a arborilor infestaţi a scăpat acum de sub control.

Nu defrişările vor duce la dispariţia pădurilor din Munţii Apuseni, aşa cum ne-am putea aştepta, ci înţelegerea greşită, poate chiar prostească, a modului în care pădurea trebuie protejată.
Platoul Padiş este una dintre minunile ţării ăsteia. O minune prea puţin cunoscută de noi şi prea mult râvnită de alţii.
Peştera Urşilor, Focul Viu, Gheţarul de la Scărişoara, Cetăţile Ponorului, Gheţarul de la Vârtop, Poiana Ponor,  Valea Sighiştelului sunt locuri unice care fac din Munţii Apuseni una dintre cele mai importante atracţii turistice ale României. Pentru turiştii străini oferta se opreşte însă aici, fiindcă în Padiş cel puţin, nu găseşti nici măcar un hotel cât de cât civilizat.
În Padiş se poartă corturile. Corturile, taberele ecologiste, ipocrizia, beţiile, spălatul la râu în pielea goală şi defecarea în natură la poalele brazilor... Vama Veche la mare înălţime.
Ceea ce se întâmplă în Padiş este extrem de grav şi ţine de viitorul pădurii, al vieţuitoarelor şi nu al ONG-urilor din zonă. Infestată acum de una dintre cele mai distrugătoare insecte cunoscute vreodată, Ips typographus, pădurea nu mai poate fi curăţată de dăunători, ani la rând. Acum brazii sunt mâncaţi de vii sub ochii nepăsători ai unor oameni plătiţi de la bugetul ăsta amărât pentru a avea grijă de Parcul Natural Apuseni.
Insectele atacă la început un copac, îl găuresc, se împerechează sub scoarţa copacului, depun ouă, iar noile insecte îşi iau zborul şi atacă arborii din jur. Ciclul se repetă, iar toţi arborii atacaţi astfel mor. Singura modalitate de a scăpa pădurea de această insectă este tăierea şi îndepărtarea imediată a arborilor atacaţi.
Administraţia Parcului a întârziat în nenumărate rânduri aprobarea cerută de lucrătorii Romsilva să scoată din suprafeţele împădurite arborii bolnavi.
Efectele pe care schimbările climatice şi în special furtunile violente le au asupra populaţiei de Ips typographus sunt devastatoare pentru pădure, fiindcă ele duc la o creştere explozivă a po-pulaţiei acestui dăunător. Iar acest fapt este recunoscut în toate ţările europene, unde Ips typo-graphus a atacat multe zone forestiere. Una dintre ţările care se confruntă cu această insectă şi care nu a reuşit încă să limiteze dezastrul pe care roiurile de Ips typographus le lasă în urmă, este Elveţia.

O situaţie bine cunoscută

Într-o notă cu privire la starea arboretelor de răşinoase din cadrul Direcţiei Silvice Bihor, zona Ocolului Silvic Sudrigiu - UP II Aleu, zonă cuprinsă în zona de conservare specială a Parcului Natural Apuseni este prezentată situaţia actuală a contaminărilor cu Ips typographus.
„În momentul de faţă (2010), există infestări foarte puternice cu ipide, care sunt concentrate în pădurile de molid cu consistenţă redusă, 0,2-0,4, păduri care au fost parcurse cu tăieri de regenerare înainte de apariţia Ordinului nr. 552/2003 prin care s-au delimitat zonele Parcului Natural Apuseni. Regenerarea acestor păduri este reuşită, dar arborii rămaşi din vechea generaţie au o stare de vegetaţie lâncedă în ur-ma expunerii puternice şi îndelungate la lumină. După cum se cunoaşte, şi în teren este evident acest lucru, arborii cu coronament dezvoltat numai în treimea superioară nu rezistă timp înde-lungat în arboret, la consistenţă sub 0,5. Anual aceştia se usucă facilitând dezvoltarea populaţiilor de insecte care atacă între scoarţă şi lemn, în speţă Ips typographus şi Ips amitinus.
Pentru extragerea acestor arbori infestaţi de către gândacii de scoarţă, precum şi a celor doborâţi sau rupţi de vânt sau zăpadă se urmează procedura cunoscută de obţinere a derogărilor de la amenajamentul silvic. Toate solicitările de derogare de la preve-derile amenajamentului din ultimii 5 ani pentru Ocolul Silvic Sudrigiu, UP II ALEU, sunt pentru arbori din aceste parcele cu consistenţă redusă, în care practic, regimul silvic a fost întrerupt brusc, prin includerea acestor parcele în zona de conservare specială a parcului.
Experienţa anilor precedenţi ne confirmă faptul că de la semnalarea existenţei arborilor uscaţi, doboraţi sau infestaţi, şi până la recoltarea lor trece cel puţin un an, datorită sistemului birocratic de obţinere a derogării de la prevederile amenajamentului şi sezonului scurt în care se pot executa lucrările de inventariere, recoltare (iarna accesul este foarte dificil datorită stratului mare de zăpadă, inventarierile şi exploatarea fiind imposibile în a-ceste condiţii).
Întârzierea recoltării arborilor face ca focarele de infestare cu ipide să se extindă în continuare, iar lemnul recoltat la un an de la uscare să fie de o calitate extrem de slabă, atacat şi de alte insecte sau chiar putred, fapt ce cauzează importante pierderi economice, cu mari neconcordanţe între sortimentele de lemn estimate a se recolta şi cele recoltate.
La inventarierea produselor accidentale şi de igienă s-a acceptat până acum marcarea doar pentru arborii doborâţi sau care prezintă semne de uscare evidentă, impunându-se ca în unităţile amenajistice cu infestări puternice să fie marcaţi şi extraşi din arboret şi arbori cu o stare de vegetaţie lâncedă şi anume arborii cu scurgeri abundente de răşină vizibile pe scoarţă, precum şi o parte din arborii cu vârful rupt, dintre aceştia existând un număr mare datorită unui fenomen apărut acum circa 10 ani - ninsoare abundentă urmată de îngheţ puternic şi vânt, cea mai mare parte dintre aceştia au putregai interior pornit de la vârf în jos.
Ar fi utilă aşadar marcarea şi recoltarea acestor arbori, înainte de constituirea lor în agent vector pentru propagarea atacului de insecte, precum şi înainte de deprecierea calitativă a lemnului“.

O experienţă elveţiană

Elveţia a pierdut cantităţi imense de zone împădurite în urma atacului lui Ips tipographus.
În 1990 şi 1999, furtunile puternice, însoţite cele mai grave rafale de vânt înregistrate vreodată în Elveţia, au lăsat în urmă milioane de metri cubi de molizi doborâţi de vânt. Aceştia au devenit mediu propice de reproducţie pentru gândacul de scoarţă de molid cu opt dinţi (Ips typographus L.) şi a condus la atacuri în masă ale acestei specii în anii ce au urmat, continuate, evident, de pierderi imense de milioane de metri cubi de molizi sănătoşi. Mare parte din copacii doborâţi erau slăbiţi, ei fiind deja infestaţi.
Numai în 1990, furtuna „Vivian“ a cauzat pierderea a 5 milioane metri cubi de lemn, echivalentul tăierilor pe un an întreg în Elveţia. Pădurile de molid din Alpii centrali şi de est şi zona prealpină au fost poate cele mai afectate. O cantitate totală de circa patru milioane metri cubi de cherestea de molid a fost pur şi simplu spulberată. În următorii şase ani, gândacul de scoarţă de molid cu opt dinţi (Ips typographus L.) a lansat atacuri în masă care au dus la moartea altor 2 milioane metri cubi de molizi neafectaţi. Acest fenomen a fost un record pentru pădurile elveţiene.

Ce ştiu elveţienii despre Ips typographus

Ips typographus este cea mai cunoscută insectă de pădure din Europa Centrală. Insecta atacă scoarţa şi trunchiurile molizilor şi brazilor şi duce invariabil în timp scurt la moartea acestora.
În ultimii 200 de ani, s-a constatat că Ips typographus are o predilecţie pentru atacurile în masă, drept urmare, după furtuni, populaţiile de gândaci se acumulează rapid în corpul molizilor doborâţi de vânt, de unde pornesc atacuri devastatoare în pădurile de molizi din împrejurimi. În prima perioadă de vegetaţie de după furtună, populaţiile de gândaci sunt capabile să se multiplice cu un factor mai mare de 10 într-o singură generaţie!
În anii următori, atacurile în masă vor continua în majoritatea cazurilor, fiindcă gândacii de scoarţă care apar au o strategie „dublă“ ce permite unei părţi a populaţiei să rămână în puncte de infestare convenabile, şi altei părţi să se răspândească către noi zone. Distanţele pe care aceştia le pot parcurge în zbor sunt considerabile. Un zbor activ se produ-ce de regulă în primii 500 metri, totuşi, unii pot fi prinşi în curenţi de aer şi transportaţi astfel pe distanţe de câţiva kilometri. În zonele muntoase cu pante abrup-te, transportul pasiv al gândacilor pare să fie mai frecvent pentru că turbulenţele de aer care apar deasupra coroanelor de copaci pot fi atinse cu uşurinţă prin zborul orizontal. La înălţimi mai mici, se pot observa două generaţii de Ips typographus pe an, iar la peste 1.300 m, o singură generaţie. Acesta este unul dintre motivele pentru care atacurile în masă ating nivelul maxim, în mod normal, mai devreme pe platouri decât în Alpi. În zonele mai calde, două generaţii şi jumătate sau chiar trei generaţii de gândaci pot fi observate şi o a doua generaţie a fost semnalată în zone cu altitudinea de peste 1.600 m.

Experienţă şi acţiune în Elveţia

Concluziile zecilor de studii făcute, a programelor şi a nenumăratelor tratate care s-au scris pe tema gandacului Ips tipogra-phus au dus la luarea în Elveţia a unor măsuri drastice la nivel naţional. S-a trecut la defrişări masive şi s-au cheltuit şi se cheltuie sume enorme, pentru salvarea pădurilor ţării. Fiindcă în Elveţia aceasta este o problemă naţională.

La noi a rămas doar experienţa

La noi, în Padiş, nu numai pădurarii, ci chiar şi localnicii mai bătrâni îţi vor arăta zonele de pădure bolnave. Cu tristeţe şi amărăciune îţi vor arăta arborii găuriţi, plini de răşina scursă, în speranţa de a prinde şi a omorî insectele. Îţi vor arăta culoarea pă- mântie a frunzelor şi crengile plecate, fără vlagă, ale brazilor. Şi pâlcurile de arbori uscaţi, adevărate cuiburi ale insectelor ucigaşe.
Ceea ce se întâmplă aici este foarte grav, fiindcă odată cu pădurea, în Apuseni vor muri şi păsările şi animalele, iar caii care fug din gospodării an de an ca să trăiască liberi în Padiş, o legendă a locului, vor găsi aici peste câţiva ani cu totul altceva decât paradisul cunoscut: pustiul şi poate câteva corturi...

Duşmanul pădurilor de molid: Ips typographus

Ips typographus, numit şi gândacul de scoarţă de copac, este un parazit care infectează mai ales pădurile de molid. Gândacii măsoară 4,2-5 mm, iar larvele au o lungime de aproximativ 5 mm. Această specie are un potenţial ridicat de reproducere. Masculii sapă o cameră nupţială şi se împerechează cu 3-4 femele. Femelele sapă galerii de aproximativ 10-12 cm în interiorul scoarţei, din camera nupţială spre exterior. Femela depune cam 50 de ouă în fiecare galerie. Densitatea galeriilor este de aproximativ 500 de galerii pe metru pătrat. Sexul larvelor depinde de temperatură. Ouăle sunt de culoare alb perlat. Larvele mature sunt de aproximativ 5 mm lungime şi au anumite caracteristici proprii adulţilor, inclusiv aripile care sunt îndoite în spatele abdomenului. Adulţii sunt zbu- rători puternici, capabili să parcurgă uşor câţiva kilometri, în căutare de copaci gazdă. Nou înfiinţatele populaţii din această specie pot trece nedetectate mai mulţi ani datorită naturii a-cestui gândac, care atacă ascuns, nu la vedere, iar atunci când simptomelor sunt vizibile, este de cele mai multe ori prea târziu.

ecologic



Alte articole in rubrica Schimbări climatice