Maşina de la Google care se conduce singură - Stiinţă & Tehnologie | Ecologic

Stiinţă & Tehnologie

Maşina de la Google care se conduce singură

08 January 2016 - 05:53 PM Stiinţă & Tehnologie

Autoturismul autonom al GoogleGigantul din Mountain View, California, a început proiectul unui automobil electric încă din 2010. Iniţial, partea de „hardware“ a fost asigurată de un automobil de serie căruia i s-au făcut unele modificări. Mai târziu a fost construit un model propriu, care a fost supus unui mare număr de teste extrem de complexe, iar software-ul utilizat s-a dezvoltat continuu.

În 2010 au început primele teste efectuate de Google pentru a demonstra că un automobil se poate conduce singur, cu ajutorul tehnologiei cu care poate fi echipat. Pentru teste, Google a ales un autoturism model Toyota Prius. Principiul utilizat s-a bazat pe un set de camere video montate pe acoperiş, mai mulţi senzori radar şi dispozitive speciale care monitorizează traficul cu ajutorul razelor laser, precum şi pe un program informatic complex, instalat pe computerul de bord. În toamna anului 2010, primul model experimental parcursese deja peste 200 km, iar singurul incident înregistrat în trafic a fost o ciocnire uşoară cu un alt autoturism venit din spate.

În primăvara anului 2011 specialiştii de la Google s-au lovit de o problemă juridică privind legalitatea circulaţiei pe şoselele din Nevada a „roboţilor“, compania având nevoie de carnete de conducere pentru turismele autonome (pe lângă turismul Toyota s-a echipat şi un alt model cu tehnica necesară - un Audi TT) la adaptarea cărora a constribuit şi profesorul Sebastian Thrun, de la Universitatea Stanford. În justiţia din Nevada s-a ajuns chiar la problema acordării unui robot statutul de persoană juridică. La sfârşitul anului 2011, Google a reuşit să obţină în SUA brevetul pentru „maşina fără şofer“. Supraveghetorul aflat în autoturism îi putea indica direcţia utilizând doar comenzi vocale, eventualele mici erori putând fi îndreptate pe parcursul călătoriei. Principalul argument al inginerilor de la Google a fost viteza de reacţie mult mai rapidă a calculatorului faţă de cea umană, care ar putea reduce riscul producerii unor accidente. Modelele experimentale Toyota şi Audi TT parcurseseră deja în acel moment mai mul de 100.000 km complet autonom.

În primăvara anului 2012, Google a demarat discuţii cu autorităţile locale din Nevada, cu mai mulţi producători auto, cu poliţia şi cu societăţile de asigurare pentru uniformizarea şi punerea de acord a legislaţiei (potrivit unui articol publicat de Business Insider), anunţând totodată că maşinile sale autonome au parcurs peste 200.000 km pe drumurile publice fără producerea niciunui accident. Postul de televiziune ABC News a prezentat un scurt reportaj având ca subiect maşina autonomă de la Google. Volkswagen a anunţat că demarează un program asemănător.

În toamna aceluiaşi an, pe baza unei noi legi statul american California a permis circulaţia automobilelor autonome pe şoselele sale, cu condiţia ca la bord să se afle o persoană deţinătoare de permis. Companiile Ford şi Volvo au anunţat că încep şi ele teste similare.

În mai 2013, Ionuţ Budişteanu, un tânăr român pasionat de informatică a câştigat premiul I la cel mai mare concurs preuniversitar de ştiinţă şi inginerie din lume, Intel International Science and Engineering Fair. El devine cunoscut în toată lumea prin contribuţia pe care a adus-o tehnologiei utilizate de Google la automobilele autonome, reducându-se preţul de realizare a sistemului informatic de la 75.000 la circa 4.000 de dolari.

În septembrie 2013, Elon Musk anunţa pe Twitter, fiind citat de CNN Money, că producătorul de autoturisme electrice Tesla va demara, la rândul său, teste privind utilizarea unui pilot autonom pe maşinile sale. Tesla se alătura astfel celorlalţi producători, Toyota, Audi, Volvo, Mercedes şi Nissan care făceau teste asemănătoare. În septembrie 2013, postul CNN relata că Google înâmpină probleme cu identificarea unui producător care să construiască un model propriu al autoturismului autonom.

În martie 2014, Larry Page declara cu prilejul unei conferinţe TED că sunt necesare îmbunătăţiri ale motorului de căutare Google care să permită predicţia, că este necesară o îmbinare a tehnologiei cu cea utilizată la dispozitivul Google Glass şi că utilizarea inteligenţei artificiale poate aduce un spor de performanţă inclusiv automobilului autonom. În aprilie, îmbunătăţirile softului utilizat permitea automobilelor circulaţia în mediul urban, mult mai aglomerat faţă de autostrăzi.

În luna mai, Google prezenta pentru prima dată propriul prototip (cel din ilustraţie) care nu are volan, frână şi acceleraţie, ci numai două butoane. În luna august, la unul dintre testele făcute pe străzile din Mountain View a fost invitat un ziarist, care a rămas uimit de performanţa autoturismului şi a sistemului său de navigare.

Cel mai nou brevet obţinut de Google are ca subiect modul în care autoturismul autonom poate comunica cu oamenii. Astfel, el poate să afişeze un semn „stop“ pe părţile laterale, pentru a-i înştiinţa pe pietoni că va porni de pe loc. Un semn afişat în partea din faţă îi înştinţează că pot merge pe lângă ea, iar un braţ robotic îi face atenţi pe biciclişti şi motociclişti.

Nu putem decât să aşteptăm cu mare interes rezultatele testelor viitoare şi modul în care utilizarea unor tehnologii noi, verzi, precum şi a inteligenţei artificiale poate ajuta planeta.

ecologic

 



Alte articole in rubrica Stiinţă & Tehnologie