Apele poluate din China vor fi gestionate de către „şefi ai râurilor“
16 January 2017 - 04:45 PM Stiinţă & TehnologieEvoluția Chinei dintr-un stat agricol spre unul industrial a declanșat un fenomen negativ, poluanții toxici din zona industrială au afectat din ce în ce mai mult mediul înconjurător, calitatea surselor de apă și astfel atât sănătatea populației, cât și calitatea alimentelor au fost grav afectate.
Un studiu al Băncii Mondiale a constatat că 13 din cele 15 orașe mari (inclusiv Shanghai), aflate de-a lungul celor șapte râuri principale ca sursă de apă din China, sunt afectate grav din cauza apei poluate.
Cei mai frecvenți factori poluatori din apa potabilă din Shanghai sunt sedimentele generale și rugina, bacteriile, paraziţii (Giardia şi Cryptosporidium), cantități mari de clor, nitriți și nitrați (pesticide, erbicide, etc.) și metale grele (plumb, mercur, aluminiu, cadmiu, crom, cupru). Autoritățile care se ocupă de calitatea apei din Shanghai au recunoscut în mod public că potabilitatea apei de la robinet este compromisă în mare parte din cauza contaminării secundare din conductele vechi, scrie purelivingchina.com.
Astfel, în luna decembrie 2016, guvernul chinez a anunțat crearea unor funcții noi de "șefi ai râurilor" însărcinați cu protejarea mediului înconjurător și gestionarea sustenabilă a marilor cursuri de apă și lacuri, care sunt grav afectate de efectele poluării, a relatat EFE.
Fiecare dintre aceşti responsabili va avea grijă de toate râurile şi lacurile care traversează municipiul, provincia sau districtul în care au fost repartizaţi, potrivit reformei administrative prezentată de Ministerul Protecţiei Mediului şi Resurselor Hidrologice. Performanța lor va fi evaluată și vor fi trași la răspundere în cazul daunelor aduse mediului înconjurător din zona corpurilor de apă aflate sub supravegherea lor. Informații, inclusiv numele și responsabilitățile „șefilor râurilor“, vor fi făcute publice pentru a se asigura o supraveghere transparentă. Guvernul central se așteaptă să se extindă această practică la nivel național, până la sfârșitul anului 2018, scrie Xinhua.
Astfel de șefi au mai fost angajaţi şi în anul 2007 pentru a face față unui focar de alge albastre în lacul Taihu din provincia Jiangsu, și se pare că opt regiuni au adoptat deja sistemul.
În cazul marilor fluvii care străbat mai multe provincii precum Yangtsé, Huanghe (râul Galben) sau Mekong, va exista un întreg mecanism de coordonare. Noii şefi vor trebui să-şi asume responsabilităţi în cazul dezastrelor ecologice care survin în masele de apă dulce pe care le administrează, a avertizat Consiliul de Stat. „Șefii râurilor“ își vor asuma întreaga responsabilitate pentru gestionarea și protecția apelor din China. Unul dintre obiective este ca 90% din apa din oraşele chineze, foarte rar folosită pentru consumul direct, să fie potabilă până la sfârşitul acestui deceniu.
Spre deosebire de majoritatea țărilor occidentale, apa din China de la robinet este potabilă numai dacă este fiartă înainte. Sursele de contaminare a apei provin din activitatea industrială (metale grele, scurgeri de ulei și de substanțe chimice), depozitarea deșeurilor (în special deșeurile periculoase), stații de tratare, din utilizarea pesticidelor, nitraților în activitatea agricolă. Aproximativ 80% din apa care este utilizată în Shanghai este din râul Huangpu, iar restul de 20% provine din fluviul Yangtze. Din păcate, ambele sunt printre cele mai poluate râuri din lume.
În privința protejării mediului înconjurător, Consiliul de Stat a alocat 25,4 miliarde de yuani (3,7 miliarde de dolari) pentru prevenirea poluării aerului în perioada 2013-2015.
De asemenea, la începutul lunii decembrie 2016, guvernul chinez a lansat un plan național cu privire la îmbunătățirea calității mediului pentru perioada 2016-2020, care prevede sarcini detaliate pentru curățarea aerului poluat, apă și sol și pentru îmbunătățirea ecosistemului.
Primul raport național cu privire la resursele de apă realizat în perioada 2011-2013 arată că statul chinez are 45.203 de râuri, iar fiecare are o suprafață de drenaj de mai mult de 50 de kilometri pătrați și 2.865 de lacuri. Prin această inițiativă de monitorizare a corpurilor de apă, oficialii din China își doresc rezolvarea situației dificile în care administrațiile locale trebuie să găsească un echilibru între dezvoltarea economică și protecția mediului.
Ramona Buciu

Alte articole in rubrica Stiinţă & Tehnologie
-
Betonul ecologic, premiat cu medalia de aur
15 November 2019 - 05:27 PMUGAL INVENT, târgul de invenții și inovații organizat de Universitatea „Dunărea de Jos“ din Galați a premiat pe data de 17 octombrie a.c. ce ...
-
Rechinul Deșeurilor va aduna plasticul de pe apă
15 November 2019 - 05:21 PMAsociația MaiMultVerde a prezentat pe 18 octombrie a.c. drona plutitoare Waste Shark (Rechinul deșeurilor). Lansarea a avut loc în cadrul unui even ...
-
Sticla de plastic ecologică
11 March 2019 - 02:19 PMHighland Spring, cea mai mare companie britanică de îmbuteliere a apei naturale, a anunțat că lansează o sticlă ecologică 100% reciclată și r ...
-
Tehnologia din Al Doilea Război Mondial care ne-ar putea asigura electricitate timp de miliarde de ani
13 February 2018 - 05:48 PMPopulația planetei se înmulțește rapid și ne-am putea confrunta la un moment dat, poate mai curând decât am vrea, cu o criză energetică mondi ...
-
Reciclarea teflonului
07 January 2018 - 04:17 PMCercetătorii Universităţii din Graz, Austria, au publicat un studiu citat de site-ul olandez www.3Ders.org, arătând că prin utilizarea tehnologi ...
-
Ricicletta, Bicicleta din 800 de doze de aluminiu a ajuns în România
07 December 2017 - 02:21 PMPe parcursul lunii septembrie 2017, peste 33.000 de participanţi din 12 țări europene s-au întrecut în cadrul competiţiei online #Recycler, o in ...
-
Alge utilizate la purificarea aerului
05 October 2017 - 02:29 PMLa Paris, cercetătorii au pus la punct o metodă revoluționară: folosirea algelor în coloane de apă pentru a îmbunătăți calitatea aerului. Pa ...
-
Cu cât optimism putem privi „bacteriile care mănâncă plastic“?
11 August 2017 - 11:38 AMÎn 2016 s-a descoperit ceva extraordinar: o bacterie care se hrăneşte cu plastic. De atunci încoace, oamenii de ştiinţă investighează potenţi ...
-
Facem lumină în „conspirația becurilor“?
09 June 2017 - 12:33 PMÎn redacția ecologic, noi nu dăm curs teoriilor conspiraționiste, ci cercetăm situațiile, culegem informațiile, strângem datele, tragem conclu ...
-
Clădirile independente energetic
11 May 2017 - 03:12 PMUn studiu realizat de o firmă de consultanță din Olanda, CE Delft, a scos la iveală faptul că peste 260 de milioane de oameni, cetățeni ai Uniu ...
-
Colectarea deşeurilor cu ajutorul curenţilor marini
12 September 2016 - 05:26 PMProiectul olandez de colectare a deșeurilor de plastic din oceane cu ajutorul curenților marini, lansat în luna iunie a.c. prin instalarea unei bar ...
-
Un alt fel de transport electrificat
03 August 2016 - 01:29 PMSuedia a deschis prima autostradă electrificată, ea făcând parte dintr-un proiect în care colaborează şi companii precum Siemens sau Scania, ro ...
-
Marele Zid Verde al Africii va trebui să ţină piept Saharei
13 June 2016 - 03:05 PMMarele Zid al Africii este un proiect imens propus de către Uniunea Africană care va fi finanțat parțial de către Uniunea Europeană și va fi co ...
-
Vârful tehnologiei în prelucrarea deşeurilor din demolări
05 May 2016 - 04:03 PMRUBBLE MASTER, o companie austriacă, cu sediul în Linz este un actor important al industriei echipamentelor de reciclare. Cu o istorie de peste 25 d ...