Facem lumină în „conspirația becurilor“? - Stiinţă & Tehnologie | Ecologic

Stiinţă & Tehnologie

Facem lumină în „conspirația becurilor“?

09 June 2017 - 12:33 PM Stiinţă & Tehnologie

Conspiraţia becurilorÎn redacția ecologic, noi nu dăm curs teoriilor conspiraționiste, ci cercetăm situațiile, culegem informațiile, strângem datele, tragem concluziile și vi le prezentăm. Uneori însă apar idei argumentate cu cifre verificabile și date istorice care merită atenția noastră, a tuturor. Este cazul „conspirației becurilor“, care ar avea ca scop reducerea duratei de viață a becurilor pentru a crește consumul și a aduce astfel profituri tot mai mari producătorilor din industrie. Dacă analizăm datele și comparăm cu experiențele personale recente de utilizatori de becuri, descoperim că nu e imposibil ca lucrurile să stea chiar așa.

Articolul publicat pe thevintagenews.com în 9 februarie 2017 ne-a atras atenția. L-am citit și răscitit, ne-am documentat în legătură cu faptele prezentate și am decis să facem o excepție de la politica noastră editorială, prezentând în revistă o teorie conspiraționistă, pentru că dacă punem totul cap la cap, este teribil de credibilă.

Autorul materialului, Boban Docevski, se ferește să menționeze sursele, dar scrie că „sunt oameni care spun că unii dintre cei mai mari fabricanți de becuri electrice s-au înțeles între ei să-și păstreze produsele cât mai puțin dezvoltate tehnologic pentru a obține mai mult profit“.

Becul centenar„Cui i s-au aprins beculețele“: cine a sesizat potențialul de profit încă de la început

Încă înainte de a fi fost inventat, becul a trezit simțul profitului. Însuși Thomas Edison inventează primul bec sesizând importanța economică pe care lampa lui Davy o poate avea dacă e scoasă din nișa mineritului și adaptată pentru producția de masă.

În 1809 (sau 1815, după alți autori) Sir Humphrey Davy, baronet englez, dar la fel de nobil chimist și inventator, crease o lampă sigură pentru mineri, care să fie utilizată fără probleme în medii de lucru cu potențial de inflamare. Cu tot respectul pentru Sir Davy, trebuie să spunem că anterior mai cercetaseră ideea și veniseră cu invenții demne de toată atenția și alții, cum ar fi medicul irlandez William Reid Clanny, a cărui lampă a fost medaliată de Royal Society of Arts, sau domnul George Stephenson, care și-a prezentat teoretic ideea și a testat în public propria sa versiune, „lampa Geordie“.

Prima demonstrație a unei lămpi cu sită din sârmă, cea a baronetului Davy, a fost prezentată pe 9 ianuarie 1816. De aici, deja lucrurile se complică. După o încâlceală de ițe prea lungă și poate încă insuficient studiată din punct de vedere istoric și tehnic, Davy primește medalia Rumford de la Royal Society, iar Stephenson este acuzat că a furat ideea de la nobil, deoarece „lampa Geordie“ complet dezvoltată a fost prezentată după ce Davy își expusese teoriile, iar versiunile anterioare ale lui „Geordie“ nu fuseseră tocmai sigure.

Întrebarea pe care Thomas Edison nu și-a pus-o niciodată: „Ce-ar fi să inventez un bec?“

Thomas Alva Edison este unul dintre cei mai prolifici inventatori din toate timpurile. Lui îi datorăm, printre altele, becul electric cu incandescență. În 1878, americanul care avusese o grămadă de timp să studieze toate ideile anterioare legate de subiectul iluminatului fără combustibil, gândește la scară macro și întemeiază în New York compania The Edison Electric Light, declarând sus și tare: „Vom face lumina electrică atât de ieftină, încât numai bogații vor mai folosi lumânările“. Invenția lui, primul bec din lume, a fost forma concretă prin care și-a atins acest deziderat, iar valoarea becului său a constat în accesibilitatea și siguranța pe care le putea oferi.

Mai departe însă, producția de masă a făcut ca spiritele producătorilor să devină mai incandescente decât filamentele becurilor și s-a format un cartel al industriașilor, al celor care dacă nu puteau scumpi prea mult invenția lui Edison, puteau totuși să facă produsele să dureze mai puțin, ca să aibă ei un rulaj mai mare și să-și umple mai repede conturile.

Faptul că principalii actori din acest film sunt și acum cele mai mari nume din industrie și nu doar au supraviețuit timpului, ci s-au și extins major în multe ramuri conexe, în timp ce The Edison Electric Light a apus demult, ne dă de gândit.

Cine a „călcat pe bec“ în istoria industriei?

În 1924, industria de becuri se dezvoltase deja atât de mult, iar concurența între marii producători devenise atât de acerbă, încât industriașii cei mai mari au decis că este mai bine să coopereze decât să-și pună piedici reciproc și s-au asociat în așa-numitul Phoebus Cartel. Între întemeietorii cartelului s-au numărat producători mari şi puternici, iar organizația lor comună urmărea să controleze producția și vânzarea de becuri peste tot în lume, susține Boban Docevski, autorul articolului de la care am pornit.

Se pare că Phoebus Cartel a fost pionier în domeniul astăzi pedepsit de organismele de reglementare: a fost prima organizație care urmărea de fapt proiectarea și fabricarea unor produse cu durată de viață cât mai scurtă, deci care să necesite înlocuire frecventă. Scopul declarat era standardizarea industriei, dar, potrivit articolului citat, până în 1924 un bec „standard“ dura cam 2000 de ore (am calculat noi și asta înseamnă 83 de zile), iar după înființarea cartelului, durata „standard“ de viață s-a înjumătățit, ceea ce însemna că un bec fabricat de „giganți“ devenea bun de aruncat după mult mai puțin de 3 luni.

Conspiraționiștii susțin că ingenioșii producători au scăzut progresiv calitatea materialelor și proceselor tehnologice, pentru a nu ridica suspiciuni publicului.

Cartelul Phoebus a trebuit să dispară în 1939. Activitatea lui a durat 15 ani, timp în care a reușit să frâneze multe inovații majore în producția de masă, din câte se pare.

Becuri care funcționează de peste 100 de ani și becuri care se strică în maximum 200 de zile

Articolul de pe vintagenews.com atrage atenția asupra unuia dintre cele mai vechi becuri care funcționează și astăzi, numit „Centennial Light“, care a împlinit 108 ani de la prima aprindere. În acest caz, nu ne putem abține de la sarcasme, așa că ne întrebăm dacă venerabilul obiect sărbătorește suflând pe torturile aniversare în becuri chinezești sau de factură cel puțin la fel de proastă.

Chinezii fabrică becuri care durează 5000 de ore (asta înseamnă 208 zile, socotiți și dumneavoastră!), dar noi, românii, suntem pățiți și cu alte becuri care și-au dat obștescul sfârșit după doar câteva săptămâni de utilizare.

Britanicii se pot lăuda cu becuri fabricate la scurt timp după Al Doilea Război Mondial care luminează și azi, iar Uniunea Sovietică și alte state care nu au depins în decursul istoriei de Occident au fabricat fără probleme becuri care au durat de două ori mai mult decât cele produse de magnații vestici. Este posibil ca și România comunistă să fi făcut parte dintre producătorii de becuri pe care azi le-am numi „durabile“. Putem bănui, dar nu avem date concrete.

Thomas Alva Edison

Invenția ucide?

Revenim la articolul vintagenews.com. Tot fără să-și indice sursele de informare, autorul ține să menționeze la sfârșitul materialului că Dieter Binninger, un ceasornicar german, a creat în 1975 un bec menit să reziste timp de 150.000 de ore. Tradus în zile, asta înseamnă 6250, adică peste 17 ani de funcționare. Domnul Binninger a murit însă prăbușindu-se cu avionul, întâmplare înregistrată oficial ca accident. Cei care cred în „conspirația becurilor“ suspectează însă ce e mai rău și susțin că patentul lui Binniger pentru becul de 150.000 de ore a dispărut imediat după moartea inventatorului.

De ce v-am prezentat toate acestea?

Pentru că dincolo de interesele financiare ale producătorilor, becurile cu durată scurtă de viață reprezintă un pericol pentru mediu, mai ales dacă nu sunt colectate și reciclate corespunzător. Pentru că trebuie să știți să alegeți becuri cu durată de utilizare cât mai îndelungată, pentru a vă rentabiliza investiția și a proteja mediul. Pentru că știm că ați avut, ca și noi, experiențe regretabile cu becuri din diverse surse, fie ele cu filament sau „economice“, care s-au stricat după câteva săptămâni de utilizare neintensivă, în condițiile prevăzute de producător. Pentru că ne pasă și pentru că știm că vă pasă. Nu credem în conspirații, dar credem că fabricanții trebuie să lucreze neîncetat pentru a oferi produse din ce în ce mai bune pentru noi și pentru lumea în care trăim.

Irina Tomșa



Alte articole in rubrica Stiinţă & Tehnologie